Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 388/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 388/2010
Ședința publică de la 16 FEBRUARIE 2010
Completul este compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
S-au luat în examinare în vederea pronunțării, recursurile formulate de pârâții și împotriva sentinței comerciale nr. 2462 din 17 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații - SRL PRIN SOCIETATE LICHIDARE Z și, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
S-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea recurentului la care au fost anexate și chitanțele ce atestă plata taxelor judiciare.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 februarie 2010, când pronunțarea hotărârii s-a amânat la termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 2462 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosar nr-, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității formulării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale personale a pârâților, - și.
S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de -.
S-a admis în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar, SOCIETATEA LICHIDARE Z, și, în consecință pârâții, și - au fost obligați să plătească întregul pasiv al debitoarei - SRL, CUI -, J-, în sumă de 59.120,55 lei.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale personale în măsura în care este formulată împotriva pârâtei.
S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 16 septembrie 2009.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 801/9 aprilie 2008 s-a admis cererea formulată de creditoarea - SA, reprezentată de - - CONSULTANȚĂ & RECUPERĂRI SRL împotriva debitoarei - SRL, J-, CUI - și, în consecință, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei - SRL, fiind desemnată în calitate de lichidator judiciar Societatea LICHIDARE Z, pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. A fost stabilită în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, a fost stabilită în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, s-a dispus desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților, s-a dispus indisponibilizarea părților sociale în registrul special de evidență și în conturile înregistrate electronic, s-a dispus comunicarea hotărârii instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, obligație în sarcina lichidatorului judiciar, a fost stabilită în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, s-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar. A fost stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de 4 iunie 2008, termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 18 iunie 2008 precum și termenul de definitivare a tabelului creanțelor la data de 2 iulie 2008. S-a mai dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare, respectiv s-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor. A fost stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii și soluționarea eventualelor contestații pentru data de 2 iulie 2008, sala 249, ora 8,00.
Prin cererea înregistrată sub nr- la 19 februarie 2008, creditoarea a mun. C-N, prin DGFP a jud. Cas olicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea - SRL invocând existența unei creanțe fiscale neachitate de către debitoare în cuantum de 47571 lei.
Având în vedere stadiul procedurii din dosarul nr-, în care s-a deschis procedura insolvenței în formă simplificată față de debitoarea - SRL la data de 9 aprilie 2008, la termenul din 2 iulie 2008, în temeiul art. 31 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, cererea de deschidere a procedurii fiind dublată, de altfel, de o cerere de admitere a creanței depusă la dosarul nr- de creditoarea a Municipiului C-N, prin DGFP a jud. C la data de 30 mai 2008 pentru aceeași sumă.
Prin încheierea comercială nr. 1662/2 iulie 2008, judecătorul sindic a admis în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar, SOCIETATEA LICHIDARE Z, și, în consecință, a încuviințat tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL, J-, CUI -, după cum urmează: CREANȚE BUGETARE: a Municipiului C-N prin DGFP a jud. C - 45573,00 lei, AVAS B - 75,14 lei; CREANȚĂ: - SA - 11472,41 lei. A respins, ca neîntemeiată, cererea lichidatorului judiciar de înscriere în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL a sumei de 30,60 lei cu titlu de creanță bugetară a creditoarei AVAS A dispus înregistrarea și afișarea de către lichidatorul judiciar a tabelului definitiv al creanțelor la sediul Tribunalului Comercial Cluj, conform art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2008, lichidatorul judiciar a solicitat obligarea pârâților, administrator statutar al debitoarei, asociat și la plata întregului pasiv al debitoarei, în cuantum de 59120,55 lei.
Analizând cu prioritate excepțiile prematurității și lipsei calității procesuale pasive, judecătorul sindic a reținut că la data formulării cererii de antrenare a răspunderii, 1 august 2008, pasivul debitoarei era stabilit cu forță executorie prin încheierea comercială nr. 1662/2 iulie 2008. Faptul că creditoarea AVAS Baa tacat hotărârea respectivă nu prezintă nicio relevanță în speță, în condițiile în care recursul este o cale extraordinară de atac, conform titlului V din proc.civ. și, oricum, a fost respins prin decizia nr. 2357/28 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în prezentul dosar. La data de 30 iunie 2008 lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei. În consecință, judecătorul sindic a reținut că niciunul dintre argumentele pârâtului referitoare la prematuritatea cererii nu subzistă.
În același sens, judecătorul sindic a reținut că acțiunea reglementată de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 poate fi îndreptată împotriva oricărei persoane care a cauzat starea de insolvență a debitoarei. Or, pârâtul a avut un rol determinant în apariția stării de insolvență a debitoarei.
Analizând incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Din istoricul debitoarei rezultă că, dintre toți pârâții, singura care a deținut calitatea de administrator statutar este pârâta. Coroborând acest fapt cu aspectele de fapt relatate de martora, din care rezultă că, cel puțin până la începutul anului 2004, pârâții și luau deciziile manageriale în urma consultării, iar la începutul anului 2006, după plecarea pârâtei în Italia, pârâtul a fost cel care a dispus asupra stocurilor și celorlalte active, rezultă că pârâții și au fost persoanele care au condus în fapt activitatea societății, pârâta nefiind implicată în această activitate.
Din coroborarea declarației martorei cu indicatorii financiari ai debitoarei la 31 decembrie 2005, judecătorul sindic a reținut că la începutul anului 2006, când pârâta era deja plecată din țară administrarea debitoarei a rămas în sarcina pârâtului, care a preluat în fapt această activitate și a dispus asupra bunurilor debitoarei, în special asupra stocurilor, pe care le-ar fi returnat la furnizori, nici pârâtul, nici pârâta nu au predat lichidatorului actele contabile, iar ținerea și conducerea contabilității au încetat la începutul anului 2006.
La momentul deschiderii procedurii, debitoarea înregistra active imobilizate în valoare de 3266 lei și active circulante: stocuri în valoare de 26969 lei și disponibilități bănești (casa și conturi bancare) de 37726 lei. Niciunul dintre aceste active nu a fost predat lichidatorului judiciar. Coroborând acest aspect cu faptul că pârâta nu a făcut dovada vreunui demers pentru recuperarea creanțelor debitoarei asupra terților, în valoare de 16135 lei, judecătorul sindic a prezumat în condițiile art. 1203.civ. că pârâții, fie și-au însușit bunurile respective, fie le-au transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, aspect care întrunește condițiile de incidență ale art 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. Dată fiind nepredarea intenționată a actelor contabile către lichidator, cu toate că pârâta a luat cunoștință despre această obligație cel mai târziu în cursul procesului, iar pârâtul prin notificare, la 19 mai 2008, judecătorul sindic a reținut că pretinsa returnare a stocurilor de către pârâtul nu a fost dovedită, decât sub aspectul existenței stocurilor și a dispariției lor. Coroborând acest fapt cu nepredarea către lichidator a disponibilităților bănești și a activelor imobilizate ale debitoarei, judecătorul sindic reține că pârâtul și le-a însușit sau le-a folosit în interesul unor terți, faptă care întrunește elementele cerute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat prin această faptă, judecătorul sindic a reținut că existența și întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL, totalul creanțelor fiind inferior valorii activelor debitoarei nepredate lichidatorului. Cât privește culpa pârâților și și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, judecătorul sindic a avut în vedere, într-o primă fază, fapta pârâtului, de însușire a bunurilor debitoarei sau a cedării lor către terțe persoane, care constă în lipsirea debitoarei de orice resurse necesare achitării debitelor și care a avut drept consecință intrarea debitoarei în insolvență.
Într-o a doua fază, judecătorul sindic a reținut răspunderea pârâtei în conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 73 lit. e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun, deci a obligației de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial. În același sens, judecătorul sindic a reținut incidența dispozițiilor art. 73 lit. c și e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru ținerea registrelor prevăzute de lege (dispoziție care se aplică și actelor contabile) și pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligațiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilității). Fiind vorba despre obligații legale și despre fapta omisivă a pârâtei de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege și de a nu mai desfășura activitatea pe care o presupune calitatea de administrator, respectiv de a nu efectua nici un demers pentru recuperarea creanțelor debitoarei față de terți, pârâta este prezumat de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale, conform principiuluinemo censetur ignorare legem. În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă și intrarea în insolvență rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedește faptul că pârâta nu cunoștea sau a ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii actelor contabile.
În consecință, judecătorul sindic a apreciat pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâților și, vinovăția lor sub forma culpei și raportul de cauzalitate dintre fapte ilicită și aducerea debitoarei în stare de insolvență, conform art. 998.civ.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâților și, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanțelor își are originea în faptele ilicite ale pârâților, motive pentru care răspunderea personală a pârâților a fost antrenată pentru întregul pasiv, în părți egale.
Separarea analizei în cele două faze a fost efectuată doar pentru claritatea redactării; în realitate faptele pârâților și au concurat la aducerea debitoarei în stare de insolvență și în fapt nu se poate stabili care anume dintre fapte a avut o pondere mai mare la cauzarea insolvenței. În absența unor înregistrări contabile care să ateste situația reală a activelor la momentul intrării debitoarei în insolvență, judecătorului sindic îi este imposibil să diferențieze între contribuțiile pe care pârâții și le-au avut la aducerea debitoarei în stare de insolvență.
Cât privește apărarea comună a pârâților potrivit căreia faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuie săvârșite doar cu vinovăție sub forma dolului, judecătorul sindic a reținut că aceasta este doar parțial întemeiată, respectiv este aplicabilă doar faptelor comisive, nu și celor omisive, deoarece în acest din urmă caz funcționează principiulnemo censetur ignorare legem. Oricum, în cazul pârâtei, dat fiind faptul că răspunderea administratorilor este guvernată de dispozițiile referitoare la mandat, ea este o răspundere contractuală, care funcționează atât în caz de dol cât și de culpă, conform art. 1082.civ. În ceea ce îl privește pe pârâtul, fapta sa de a dispune de stocurile și celelalte bunuri ale debitoarei a fost una intenționată, astfel cum rezultă din declarația martorei.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că probele de la dosar nu fac dovada ascunderii vreunor bunuri ale debitoarei sau a măririi fictive a pasivului. Adresa nr. 89994/89963/492/24 mai 2005 emisă de Municipiul C-N poate face cel mult dovada faptului că administratorul debitoarei nu a declarat activele impozabile ale debitoarei la organele administrației publice locale, dar nu că le-a ascuns și astfel ar fi cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului în solidar cu pârâta pentru plata întregului pasiv al debitoarei - SRL în sumă de 59.120,55 lei.
În motivarea recursului arată că ncadrarea calității sale de asociat al societății debitoare ca singur motiv pentru a fi obligat la plata unui pasiv generat de societate este în totală contradicție cu normele de drept ce reglementează răspunderea civilă. Pe de altă parte, legea falimentului nu deschide calea instituirii nelegale a răspunderii asociaților, ci dimpotrivă instituie cazuri de răspundere doar pentru un management mai mult decât defectuos, chiar rău intenționat dovedit cu probe certe în cauză.
Arată că în calitate de asociat al unei societăți cu răspundere limitată nu a săvârșit acte de natură a atrage răspunderea personală față de pasivul societății și nu există probe în cauză împotriva pârâtului.
Invederează că judecătorul sindic în mod eronat a reținut că pârâtul a preluat de la pârâta, la începutul anului 2006, prerogativele de administrator atâta timp cât nu există nici o probă scriptică să ateste existența vreunui transfer de atributii și chiar pârâta recunoaște cu ocazia administrării probei cu interogatoriul, la răspunsul la întrebarea nr.3, că nu i-a predat efectiv nimic, ci doar "s-a gândit" că pârâtul se va ocupa de societate, lucru care în realitate nu s-a întâmplat.
Este dovedit în cauză că societatea și-a încetat orice activitate la începutul anului 2006 ceea ce coincide cu plecarea administratorului statutar - în Italia.
In ceea ce privește incidența prevederilor art.138 alin. 1 lit d din Legea 85/2006 și nepredarea actelor contabile ale societății, reiterează că nu s-a aflat niciodată în posesia actelor contabile ale societății, nu a exercitat nici un fel de atribuții privind contabilitatea, acestea căzând în sarcina administratorului statutar și a contabilei.
Intreaga analiză a instanței de fond are la bază raportul lichidatorului judiciar, care pornește de la o prezumție a răspunderii persoanelor din conducerea societății debitoare, considerând că aceasta operează prin simpla enumerare a unora din faptele expres și limitativ prevăzute de textul art.138 alin.1 din Legea 86/2005 și nu este necesară proba elementelor ce compun răspunderea civilă conform dispozițiilor art.998 civ.
Din considerentele hotărârii criticate rezultă că instanța nu a luat în considerare probațiunea administrată sub aspectul situației economice în care se află societatea debitoare. Instanța nu a reținut că societatea funcționa în pierdere încă din anii 2003-2004, iar spre sfârșitul anului 2004 situația s-a agravat, martora audiată în cauza arătând că "s-a schimbat sediul firmei, în condițiile în care nu își mai permitea să plătească chiria".
Consideră că era relevant ca instanța să rețină acest aspect, să determine natura cauzelor care au generat blocajul financiar și să observe că este vorba de cauze externe ce nu pot fi imputate pârâtului.
Arată că practica judiciară este unitară sub acest aspect, în sensul că "Nu sunt aplicabile dispozițiile art.137 ( în reglementarea actuală art.138) în situația în care insolvența a fost efectul unor cauze neimputabile, cum sunt scăderea comenzilor pe piața internă și a celor pentru export și blocajul financiar datorat imposibilității încasării creanțelor proprii".
In practica judiciară s-a reținut în mod constant că pot constitui astfel de fapte în condițiile unui probatoriu complet, vizând în mod cumulativ toate elementele definitorii ale faptei, următoarele, enumerate cu titlu exemplificativ: virarea sumei procurate dintr-un credit bancar în conturile altei societăți comerciale, utilizarea creditului pentru dobândirea unor bunuri în nume propriu, contrar destinației creditului și fără justificare legală sau preluarea fără o decontare ulterioară valabilă, în mod repetat a unor sume din casieria debitorului, utilizarea lor făcându-se în interes propriu sau al unei terțe persoane etc.
Pretinsa returnare de stocuri reținută de instanță nu se circumscrie în sfera faptelor indicate la art.138 alin.1 lit.a, întrucât autorul unei astfel de operațiuni nu obține nici un beneficiu nici personal și nici în folosul unei terțe persoane, ca atare, încadrarea juridică dată de instanță este greșită, returnarea de mărfuri din stoc nu poate fi corespunzătoare literei a) a textului de lege menționat.
In concluzie, consideră că atâta timp cât nu este dovedită săvârșirea unei fapte ilicite de natură să atragă starea de insolvență a societății nu subzistă temei pentru antrenarea răspunderii conform art.138 din legea menționată.
In speță, lipsește raportul de cauzalitate între fapta reținută în sarcina pârâtului și prejudiciu, data nașterii debitelor societății fiind mult anterioară anului 2006, prin urmare chiar prezumată, returnarea de bunuri nu putea să conducă la falimentul debitoarei.
In absența faptei ilicite, consideră că nu se poate reține nici vinovăția pârâtului, care ar trebui să fie dovedită sub forma intenției, pârâtul nu a însușit nici intenționat și nici din eroare bunuri ale societății, nici nu a obținut beneficii în urma activității societății debitoare, nu este culpabil de ajungerea în stare de insolvență, astfel că nu poate fi obligat la acoperirea pasivului generat de societate.
Pârâta, prin recursul său a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii ca nefondate a cererii lichidatorului judiciar din data de 01.08.2008 prin care acesta a solicitat obligarea pârâtei la plata întregului pasiv al - SRL.
În motivarea recursului arată că simpla indicare în cererea de atragere a răspunderii a art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006 nu este suficientă, lichidatorul având obligația de a arăta și a proba care sunt bunurile sau creditele care au fost folosite în scopul propriu sau în cel al unei alte persoane și modul concret în care au fost folosite acestea, pentru a se putea determina astfel scopul utilizării lor.
Astfel, este unanim acceptat că prevederile art. 138 alin.1 nu instituie o prezumție de vinovăție, aceasta trebuind să fie dovedită, sarcina probei, în acest sens, revenind titularului cererii de atragere a răspunderii. Or, în speță lichidatorul se bazează pe simple supoziții, nefăcând dovada faptului că pârâta ar fi săvârșit o anumită faptă care ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Arată că instanța de fond a reținut în privința pârâtului vinovăția sub forma dolului, specifică faptelor comisive, iar în privința pârâtei vinovăția sub forma culpei, specifică faptelor omisive, deci mai puțin grave, totuși a dispus obligarea pârâtei la plata întregului pasiv al debitoarei în solidar cu pârâtul în părți egale.
Art.138 (1) din Legea nr. 85/2006 prevede posibilitatea judecătorului sindic de a dispune ca o parte a pasivului debitorului - așadar nu totalitatea acestuia - persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Arată că datorită situației financiare în declin a hotărât să plece la muncă în străinătate, predând numitului actele societății pentru ca acesta să preia administrarea - SRL, starea de insolvență intervenind ulterior plecării pârâtei din țară, când sarcina administrării societății a revenit pârâtului.
Dispozițiile art.138 alin.4 din Legea insolvenței prevăd că pentru a se aplica solidaritatea, trebuie îndeplinită condiția ca apariția stării de insolvabilitate să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care pârâta și-a exercitat mandatul sau a deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența, nefăcându-se dovada în acest sens, pârâtul având un rol determinant în apariția stării de insolvență a debitoarei.
Consideră că admiterea cererii de antrenare a răspunderii personale a pârâtei este nefondată, concluziile lichidatorului judiciar preluate în motivarea sentinței de către judecătorul sindic neputând fi primite de vreme ce faptele de care este acuzată nu sunt determinate, iar raportul de cauzalitate dintre pretinsele fapte și starea de insolvență a debitoarei nu a fost dovedit, nefiind astfel îndeplinite condițiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâtei.
Pârâtul recurent a formulat întâmpinare față de recursul formulat de pârâta 24-26 în sensul respingerii acestuia ca neîntemeiat pentru cele susținute în recursul promovat de acesta.
Ulterior pârâtul recurent a depus la data de 15 febr. 2010 (fila 44-44) și concluzii scrise.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art.3041proc.civ. Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză se impune analizarea cu precădere a incidenței dispozițiilor art. 138 alin.1 literele a și g din Legea nr.85/2006 sub aspectul calității procesuale pasive a pârâtului recurent care a deținut calitatea de asociat al debitoarei.
Din istoricul debitoarei rezultă că dintre toți pârâții, singura care a deținut calitatea de administrator statutar este pârâta. Cu toate acestea coroborând înscrierile din Registrul Comerțului cu aspectele relatate în fapt de martori rezultă că cel puțin până la începutul anului 2004 pârâții și au luat deciziile manageriale, în urma consultării, iar la începutul anului 2006, după plecarea pârâtei în Italia, pârâtul a fost cel care a dispus asupra stocurilor de marfă și celorlalte active așa încât se poate concluziona că cei doi pârâți au condus în fapt activitatea societății în timp ce pârâta nefiind implicată în această activitate.
Dispozițiile art.138 se referă la membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății și la orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin faptele expres și limitativ prevăzute la lit. a și g ale textului susmenționat, aceste persoane putând fi obligate de judecătorul sindic la suportarea unei părți din pasivul debitorului persoană juridică aflată în insolvență. Legea are în vedere pe membrii organelor de conducere și de supraveghere al societăților comerciale.
În ceea ce privește persoanele care sunt ținutein concretosă răspundă patrimonial pentru pasivul debitorului, persoană juridică insolventă, acestea sunt, de regulă administratorii sociali, directorii precum și orice altă persoană care a contribuit prin faptele expres și limitativ prevăzute de lege la ajungerea în insolvență a debitorului. Referitor la noțiunea de "orice persoană" care a cauzat starea de insolvență a debitorului, în practica judiciară s-a statuat că au calitate procesuală pasivă și asociații debitoarei dacă s-a dovedit că aceasta a funcționat fără administrator iar asociații au fost aceia care au exercitat efectiv atribuțiile de conducere (Decizia nr.200/2003 a Curții de Apel București, practică judiciară comercială 2003-2004).
Întrucât din toate probele administrate de judecătorul sindic rezultă că la începutul anului 2006 pârâta era deja plecată din țară așa încât administrarea debitoarei a rămas în sarcina pârâtului, care a preluat în fapt această activitate și a dispus asupra bunurilor debitoarei, în special asupra stocurilor, pe care le-ar fi returnat la furnizori. Așadar în ceea-l privește pe pârâtul recurent operează teoria administratorului de fapt care răspunde alături de administratorul de drept de ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Se mai reține că niciunul din cei doi pârâți recurenți care au condus efectiv societatea, nu au predat lichidatorului actele contabile, iar ținerea și conducerea contabilității a încetat la începutul anului 2006. Pe de altă parte așa cum rezultă din indicatorii financiari ai debitoarei aferenți exercițiului financiar 2007, la momentul deschiderii procedurii, debitoarea înregistra active imobilizate în valoare de 3266 lei și active circulante (stocuri în valoare de 26969 lei și disponibilități bănești - casă și conturi bancare - de 37726 lei). Nici unul dintre aceste active nu a fost predat lichidatorului judiciar.
Drept urmare în mod întemeiat judecătorul sindic a reținut că în speță operează prezumția că pârâții fie și-au însușit bunurile respective fie le-au transmis altor persoane în detrimentul intereselor debitoarei motiv pentru care în speță este incident textul art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
Pe de altă parte pârâții nu au predat intenționat actele contabile către lichidator deși pârâta recurentă a luat cunoștință de această obligație în cursul procesului în timp ce pârâtul a fost notificat la data de 19 mai 2008 motiv pentru care pretinsa returnare a stocurilor de către pârâtul nu a fost în nici un fel dovedită ci dimpotrivă se tinde la concluzia existenței acestora și dispariției lor.
Fapta mai sus arătată precum și nepredarea către lichidator a disponibilităților bănești și activelor imobilizate ale debitoarei întrunesc elementele cerute de art. 131 alin.1 lit.a din Legea insolvenței.
Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic invocat deopotrivă de cei doi pârâți este acela al existenței și întinderii prejudiciului, a culpei pârâților și raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere, conducere, sau orice altă persoană a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. Este de apreciat faptul că persoanele responsabile vor fi obligate să suporte o parte din pasivul societății nu pentru că acestea ar fi produs prejudiciul creditorilor ci pentru că, datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în starea de insolvență.
Ca atare, putem afirma că în cazul răspunderii delictuale speciale reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 prejudiciul este format din pasivul debitorului insolvent, iar în speță existența și întinderea acestuia sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL, totalul creanțelor fiind inferior valorii activelor debitoarei nepredate lichidatorilor.
Fapta ilicită a pârâților constă în folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane în timp ce culpa pârâților precum și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu sunt dovedite de însușirea bunurilor debitoarei cu intenția clară de lipsire a acesteia de orice resurse necesare achitării debitelor și care a avut drept consecință intrarea debitoarei în insolvență.
Așadar nu se poate vorbi în speță de cauze și motive obiective ale ajungerii debitoarei în starea de insolvență, respectiv un management defectuos, care să exonereze de orice răspundere pe membrii organelor de conducere ale debitoarei, pentru toate cele mai sus arătate.
Deoarece pârâtul recurent răspunde pentru prejudiciul cauzat creditorilor în calitate de administrator de fapt, răspunderea pârâtei recurente își are originea în obligațiile stabilite în sarcina sa de dispozițiile art.72 și respectiv 73 lit. e din Legea nr.31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societății sunt răspunzători în mod solidar pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun, cu alte cuvinte sunt răspunzători în mod direct de administrarea întregii activități comerciale a debitoarei cu diligența unui mandatar comercial.
În speță ne aflăm în ipoteza existenței unei obligații legale și corelativ fapta omisivă a pârâtei recurente de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege și de a nu mai desfășura activitatea pe care o presupune calitatea sa de administrator, respectiv de a nu efectua nici un demers pentru recuperarea creanțelor debitoarei față de terți motiv pentru care legea o prezumă a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligații legale.
Nu în ultimul rând întinderea răspunderii celor doi pârâți recurenți se impune a fi stabilită pentru creanțele înscrise în tabelul definitiv așa încât răspunderea personală a părților va fi antrenată pentru întregul pasiv în părți egale întrucât faptele acestora au fost concurente și au generat starea de insolvență a debitoarei neputându-se stabili cu claritate care anume dintre aceste fapte a avut o pondere mai mare.
Pentru toate considerentele mai sus expuse Curtea reține că în speță judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în raport de probele administrate, și cum în speță niciunul din motivele de recurs invocate de recurenți nu își găsesc aplicarea, instanța urmează ca în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 proc.civ. să respingă ca neîntemeiate recursurile pârâților și respectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2462/17.06.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
Red.CI
Dact./7ex
25.02.2010
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
