Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 921/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 921

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

PREȘEDINTE: Mariana Moț

JUDECĂTOR 2: Nela Ochea

JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul, împotriva sentinței nr. 315 din data de 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr.14093/2007 (nr. în format vechi -), în contradictoriu cu intimatul -. J în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, intimata creditoare DGFP G și intimatul pârât, având ca obiect procedura insolvenței constatare nulitate transfer.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal și a fost timbrat corespunzător.

S- mai referit faptul că, intimatul lichidator a depus prin serviciul arhivă concluzii scrise.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reținut-o pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 315 din data de 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr.14093/2007 (nr. în format vechi -) a fost admisă cererea în constatarea nulității transferului patrimonial al bunului imobil " clădire " întocmită de lichidatorul judiciar --J desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC SRL în contradictoriu cu creditorul DGFP G, cu pârâtul.

S-a constatat nulitatea transferului patrimonial al bunului imobil clădire încheiat între debitoarea SC SRL și pârâtul situată pe raza comunei, jud. G.

S-a dispus readucerea bunului sau a contravalorii acestuia în patrimoniul debitoarei și continuarea procedurii la 06.04.2009.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat următoarele:

La data de 22.09.2008, lichidatorul judiciar --J desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC SRL, a formulat cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea transferului patrimonial privind bunul" clădire- " aparținând debitorului.

În motivarea acțiunii a precizat că în raportul amănunțit privind cauzele insolvenței a arătat că din analizarea documentelor societății debitoare rezultă că la 15.01.2008, debitoarea a vândut numitului din T, un imobil " clădire - " la valoarea de 5.500 lei întocmind factura fiscală nr. - din 15.01.2008.

A menționat că față de dispozițiile art.46 alin.1 din L 85/2006 care precizează că în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul sindic toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, astfel că se impune admiterea acțiunii și anularea transferului ținând cont că procedura a fost deschisă prin sentința nr. 14/14.01.2008 iar transferul a avut loc la data de 15.01.2008.

Pârâtul a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că nu are nicio legătură cu în ce privește bunul ce face obiectul litigiului doar că a cumpărat de la și fostă, un teren și construcțiile aferente în suprafață de 814 mp. situate în comuna, județul G prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 319 din 13.03.2008.

A precizat că a luat la cunoștință de faptul că pe terenul cumpărat există două construcții neintabulate, depunând la dosar contractul de vânzare - cumpărare.

Analizând susținerile scrise ale lichidatorului judiciar, ale pârâtului coroborate cu punctul de vedere al administratorului debitoarei respectiv SC SRL, judecătorul sindic a constatat că acțiunea ca fiind întemeiată și în baza art. 46 alin. 1 din L 85/2006 a admis-o și în consecință a constatat nulitatea transferului patrimonial iar ca consecință a dispus readucerea bunului sau a contravalorii acestuia în patrimoniul debitoarei.

Astfel, s- constatat că debitoarea a procedat la vânzarea clădirii la 15.01.2008 iar procedura insolvenței a fost deschisă prin sentința nr.14 din 14.01.2008.

Conform art. 46 alin. 1 din L 85/2006 în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul sindic toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

În cauza de față tribunalul a constatat că s-a făcut dovada că sunt îndeplinite condițiile textului de mai sus respectiv că vânzarea s-a făcut fără autorizarea judecătorului sindic iar actul nu se încadrează în cazurile prevăzute la art. 49 din lege și nu este vorba de o exercitare a activității curente.

S-a dispus readucerea bunului sau a contravalorii acestuia în patrimoniul debitoarei și continuarea procedurii la 06.04.2009.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.

Susține recurentul că deși procedura insolvenței a fost deschisă prin sentința nr. 14 din 14.01.2008, iar vânzarea s-a efectuat la data de 15.01.2008, sentința nu era așadar irevocabilă la data efectuării transferului de proprietate asupra imobilului.

Pe de altă parte, administratorul social al debitoarei nu era legal încunoștințat la data efectuării transferului.

Mai mult decât atât, recurentul susține că este cumpărător de bună credință și nu a fraudat în vreun mod interesul creditorilor.

Lichidatorul judiciar a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului întrucât art. 46 din Legea 85/2006 nu face distincție dacă sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii a rămas sau nu irevocabilă ci, prevede doar faptul că ulterior acestui moment, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor sunt nule.

Curtea, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 304 pr.civ. constată că acesta nu este fondat.

Potrivit art. 46 din Legea 85/2006, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 (actele ce vizează activitatea debitorului în perioada de observație), sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

În speță, procedura a fost deschisă la data de 14.01.2008, iar actul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate a fost constatată prin sentința recurată a fost încheiat la data de 15.01.2008.

Textul de lege mai sus menționat este fără echivoc în sensul că prevede expres excepțiile de la regula nulității actelor încheiate de debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenței.

Este adevărat că sentința de deschidere a procedurii nu era irevocabilă la data încheierii actului de vânzare-cumpărare însă, potrivit legii insolvenței, hotărârile pronunțate de judecătorul sindic în cadrul procedurii insolvenței sunt executorii.

Nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia administratorul nu a avut cunoștință că a fost deschisă procedura insolvenței, întrucât acesta a formulat chiar contestație la cererea de deschidere a procedurii, iar pe de altă parte nu a recurat această sentință.

Recurentul mai susține că este cumpărător de bună-credință și că nu a prejudiciat pe creditor prin încheierea actului de vânzare-cumpărare însă textul de lege invocat mai sus (art. 46 din Legea 85/2006) nu face distincție între cumpărătorul de bună-credință și cel de rea-credință ci, se referă la toate actele încheiate după deschiderea procedurii insolvenței.

Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că recursul nu este fondat și în baza art. 312 pr.civ. urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul, cu domiciliul în T,-,. 12, etaj 1,.3, județul T, împotriva sentinței nr. 315 din data de 9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr.14093/2007 (nr. în format vechi -), în contradictoriu cu intimatul -. J în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, cu sediul în Tg.J, str. -, nr.15,.1, județul G, intimata creditoare DGFP G, cu sediul în Tg.J,-, județul G și intimatul pârât, cu sediul în, nr.39, județul G, ca nefondat.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. Jud.

jud. Fond

tehnoredactat /3ex./7 iulie 2009

26 Iunie 2009

Președinte:Mariana Moț
Judecători:Mariana Moț, Nela Ochea, Tudora Drăcea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 921/2009. Curtea de Apel Craiova