Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 396/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 396/
Ședința publică din 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de, domiciliat în municipiul M C,-,.A,.3,.15, jud.H, administrator statutar al societății aflate în stare de faliment ""SRL, și, cu domiciliul în sat jud. B împotriva Sentinței civile nr. 2268/13 octombrie 2008, pronunțată de Judecătorul sindic în dosarul de faliment nr- al Tribunalului Harghita.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părții prezente s-au consemnat în Încheierea ședinței publice din 14 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de 21 aprilie 2009, apoi la 28 aprilie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 2268/13.10.2008 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acțiunea lichidatorului GENERAL Târgu M și s-a dispus obligarea, în solidar, a administratorilor și să plătească în contul de faliment al debitoarei SC SRL M C, suma de 67.717,22 lei, reținându-se în considerentele hotărârii atacate că pârâții au folosit bunurile sau creditele societății, în folosul propriu, situație încadrată în prev. art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006. Nu au fost reținute apărările pârâților referitoare la incidența forței majore, întrucât această situație nu a fost probată (ca urmare a inundațiilor din 2006) și nici susținerile potrivit cărora lipsa numerarului din casă este justificată de împrejurarea că pârâtul a valorificat drepturile bănești rezultate din executarea contractului de management.
Excepția formulată de pârâți cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, raportat la faptul că nu există administrator special numit de asociații statutari, nu a fost soluționată de judecătorul sindic,întrucât aceasta a fost formulată după închiderea dezbaterilor, cu ocazia concluziilor scrise depuse de pârâți, care de altfel aveau la dispoziție timp suficient pentru valorificarea propriilor apărări.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal pârâții și, criticând hotărârea atacată ca nelegală, pentru următoarele considerente: pârâtul a susținut că se impune casarea hotărârii atacate întrucât acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare, ceea ce atrage incidența disp. art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, și că în cauză sunt realizate și motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă, întrucât instanța a omis să se pronunțe pe excepția inadmisibilității acțiunii lichidatorului, care la rândul său a omis să notifice acționarii pentru numirea unui administrator special, ceea ce constituie o altă încălcare a dreptului la apărare al acestuia. S-a mai arătat că, în justificarea cazului de forță majoră, reprezentat de inundațiile din vara anului 2006, depune adeverință care probează acest aspect, și a dus la dispariția documentelor contabile existente la punctul de lucru.
Pe de altă parte, în opinia sa, lipsa mărfurilor din gestiune dispărute cu același prilej, nu reprezintă un element prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii personale. În ceea ce privește lipsa de numerar din casă, a susținut că aceste lipsuri nu există în realitate, fiind depuse la dosarul cauzei contracte de prestări servicii cu diverse persoane fizice, și că mandatul de administrator al societății, exercitat de pârâtul recurent nu a fost unul gratuit, ci derulat în virtutea contractului de management, fiind retribuit corespunzător cu 1.500 lei/lună.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului, criticând hotărârea atacată prin prisma acelorași motive de nelegalitate, respectiv art. 304 pct. 4, 7-9 Cod procedură civilă, reluând în motivarea căii de atac aceleași argumente ca și celălalt recurent, referitoare la încălcarea dreptului la apărare, la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei administratorului special, la forța majoră generată de calamitățile naturale petrecute la punctul de lucru, și cele vizând împrejurarea că lipsa numerarului din casă nu este reală, fiind făcute plăți către terți, persoane fizice, și că au fost achitate drepturi bănești către administrator, potrivit contractului de management.
Examinând cauza, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de critică a hotărârii atacate, Curtea constată că dreptul la apărare al celor doi recurenți nu a fost încălcat, în condițiile în care la data de 14.03.2008, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii personale a celor doi pârâți, cerere comunicată acestora ca urmare a dispozițiilor judecătorului sindic, prin Încheierea din 17.03.2008, iar pârâții recurenți au beneficiat de mai multe termene de judecată, când judecarea pricinii a fost amânată (termenele din 26.05.2008 și 23.06.2008), aceștia putând să formuleze propriile apărări.
Referitor la excepția invocată prin concluziile scrise, Curtea constată că într-adevăr această excepție a fost formulată prin concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor. Pe de altă parte, prin prisma disp. art. 136 Cod procedură civilă, aceste excepții (de procedură, după cum este cazul în speța de față), trebuiau formulate în condițiile art. 115 Cod procedură civilă, prin întâmpinare sau ale art. 132 Cod procedură civilă, la prima zi de înfățișare. În aceste condiții, nici acest motiv de critică a hotărârii atacate nu poate fi reținut în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, este de observat că deși recurenții invocă existența și implicit incidența în cauză a unei situații de forță majoră, de natură a exonera de atragerea răspunderii personale, și anume calamitățile naturale la punctul de lucru al societății, aceștia exhibând un înscris data ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv o adeverință eliberată de Primăria com., care confirmă afectarea satului și a drumului de legătură cu satul, ca urmare a inundațiilor. Acest înscris însă nu este susținut de un alt înscris, respectiv un proces verbal eliberat de această autoritate, care să constate realitatea celor susținute de pârâți (inundarea și dispariția arhivei societății, afectarea punctului de lucru), astfel că prin prisma faptului că această adeverință este ulterior datată, ridică certe semne de întrebare cu privire la veridicitatea celor constatate, și de asemenea, cu privire la realitatea celor susținute de recurenți, astfel că va fi înlăturată, ca nefiind o probă pertinentă și concludentă cauzei.
Pe de altă parte, este de notorietate existența inundațiilor petrecute în zona, în cursul anului 2006, dar acest fapt nu este de natură proba cele susținute, prin simpla existență.
În ceea ce privește contractele de prestări servicii, despre care recurenții susțin că ar fi reprezentat temei juridic, pentru efectuarea unor plăți către prestatori, în numerar, este de observat că aceste contracte nu sunt înregistrate în contabilitatea societății pentru a reprezenta documente justificative pentru plata contravalorii serviciilor presupus prestate, și mai mult, nu poartă o dată certă care să le confere valoarea juridică a unui înscris sub semnătură privată, opozabil terților. În consecință, în opinia Curții, nici aceste înscrisuri nu pot fi reținute ca fiind documente justificative pentru lipsa de numerar din casă.
Același argument, al inexistenței și nelegalității plăților va fi avut în vedere de către instanța de control judiciar și cu privire la susținerile recurenților, potrivit cărora aceștia ar fi încasat remunerații în numerar, în virtutea contractului de management încheiat cu societatea, întrucât aceste plăți, dacă ar fi fost legale, trebuiau evidențiate în contabilitate, ori, procedând altfel, prin simpla ridicare a numerarului din casă, recurenții nu pot justifica aceste susțineri.
De asemenea, nu pot fi reținute susținerile recurenților potrivit cărora lipsa mărfurilor din gestiune nu ar fi un element prevăzut de art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât raportul lichidatorului judiciar a reținut că lipsa mărfurilor din gestiune a fost cuantificată la suma de 9.434,24 lei dar această susținere a fost însușită de judecătorul sindic, ca urmare a aprecierii realității acesteia prin raportare la întreaga activitate defectuoasă culpabilă, a celor doi recurenți și nu a fost apreciată doar în mod singular.
În această situație, se află și sumele lipsă din contul 411 clienți, în valoare de 34.956,40 lei, care nu au putut fi recuperate ca urmare imposibilității identificării clienților neîncasați, ceea ce reprezintă un alt argument al activității culpabile a recurenților.
Pentru aceste considerente, și întrucât nu au fost evidențiate alte motive care să atragă reformarea hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile promovat în cauză, urmând a menține ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de, domiciliat în municipiul M C,-,.A,.3,.15, jud.H, administrator statutar al societății aflate în stare de faliment ""SRL, și, cu domiciliul în sat jud. împotriva Sentinței civile nr. 2268/13 octombrie 2008, Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 28 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Dact. Sz.
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
