Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 4/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.4/COM
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de creditorul DGFP C, cu sediul în C, str.- nr.18, județ C, împotriva sentinței civile nr.3268/COM/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Comercială, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC SRL C, cu sediul în C,-, -.A,.5, județ C, - Cabinet Individual de practician în insolvență, cu sediul în C,-,.1,.6, județ C, intimatul Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta DGFP Cas olicitat judecata cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 cod pr.civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față:
Prin sentința civilă nr. 3268/20.10.2008 a Tribunalului Constanțas -a dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței aplicate debitoarei SC SRL C și radierea acestei societăți din Registrul Comerțului
A reținut judecătorul sindic al cauzei că, prin sentința civilă nr. 5999/ 15.11.2007 a Tribunalului Constanța, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de debitoarea SC SRL, iar prin sentința civilă nr. 953/14.04.2008 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment.
Raportul întocmit de lichidatorul judiciar - Cabinet Individual de Insolvență a arătat că în patrimoniul debitoarei nu sunt bunuri pentru a acoperi cheltuielile administrative.
Creditorii nu au avansat sume de bani în acest sens.
Condițiile închiderii procedurii au fost îndeplinite, art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței arătând că în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.
Cum, în patrimoniul falitei nu se regăsesc bunuri din lichidarea cărora să se asigure acoperirea cheltuielilor administrative, iar creditorii nu au înțeles să avanseze sume de bani în acest scop, în temeiul art. 131 din legea insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DGFP C, motivând că, potrivit dispozițiilor art. 25 din legea nr. 85/2006, principala atribuție a lichidatorului este examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora.", ori un astfel de raport nu a fost comunicat instituției recurente.
A apreciat creditoarea DGFP C că împotriva fostului administrator al societății se putea formula acțiune în conformitate cu prevederile art. 138, alin.c din Legea nr. 85/2006, fapt pentru care se impune continuarea procedurii pentru a fi efectuate toate demersurile în vederea recuperării creanței DGFP.
În drept, recursula fost întemeiat pe dispozițiile art. 8, alin.2 din Legea nr. 85/2006 și art. 299 și urm. din codul d e procedură civilă.
Examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 3041proc. civ. Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
După deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SRL C, practicianul desemnat în cauză a depus la dosar, în conformitate cu prevederile art. 21 din lege, rapoarte lunare ce puteau fi consultate de către fiecare parte interesată, fără a exista obligativitatea comunicării acestor rapoarte către creditori, în mod individual.
față de atribuțiile ce revin administratorului judiciar și ulterior lichidatorului desemnat în procedura falimentului, cuprinse în secțiunea a 5-a și a 6-a din lege, la care recurenta a făcut trimitere, sunt prevăzute în același cadru legislativ mijloace de stopare a cheltuielilor administrative pe care le implică derularea unei proceduri de insolvență, în condițiile în care aceste cheltuieli nu pot fi recuperate din averea debitoarei și niciun creditor nu s-a oferit să avanseze aceste sume necesare continuării procedurii.
Constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 131 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a hotărât să dispună închiderea procedurii aplicate debitoarei SC SRL C, fundamentându-și această soluție și pe rapoartele depuse la dosar de practicianul în insolvență.
Hotărârea de închidere a procedurii este legală și temeinică față de modalitatea de derulare a etapelor insolvenței în prezenta cauză, iar în lipsa altor cereri care să determine verificarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, se impunea aplicarea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 3041proc. civ. și ale art. 312 proc. civ. să fie respins recursul formulat de creditoarea DGFP C ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de creditorul DGFP C, cu sediul în C, str.- nr.18, județ C, împotriva sentinței civile nr.3268/COM/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Comercială, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC SRL C, cu sediul în C,-, -.A,.5, județ C, - Cabinet Individual de practician în insolvență, cu sediul în C,-,.1,.6, județ C, intimatul Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
08 Ianuarie 2009
Jud.fond-
Jud.red--/22.01.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|