Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 470/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 470
Ședința publică de la 27 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 3: Mircea
Grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta SC Auto SRL H împotriva Deciziei comerciale nr. 176/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru revizuentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul revizuentei depune la dosar delegație, chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii.
Reprezentantul revizuentei solicită admiterea cererii formulate și modificarea în totalitate a deciziei atacate.
Consideră că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 2.pr.civ, potrivit căruia instanța de recurs nu s-a pronunțat pe ce s-a cerut.
Învederează instanței că la data de 13.01.2009 au formulat renunțare la recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 990/F/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, înțelegând astfel să nu timbreze cererea. Consideră că, în condițiile arătate, se impunea să se ia act de renunțarea la recurs, impunându-se și anularea cererii ca netimbrată.
Arată că, prin cererea de revizuire și menținerea sentinței atacate, se vor conexa dosarele și se vor întâlni cercul creditorilor.
Precizează că SC Auto SRL H dorește chiar reorganizarea.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față,
Constată că prin Decizia nr. 176/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr- s-a admis recursul declarat de pârâta SC " Auto" SRL H împotriva Sentinței nr. 990/2008 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Hunedoara, s-a casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași judecător sindic.
Pentru a pronunța această soluție curtea de apel a reținut că în cauză nu a fost îndeplinită procedura de citare cu pârâta recurentă, nefiind respectate dispozițiile art. 85.pr.civ. prin raportare la art. 6 alin. 1 din convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei soluții a formulat cerere de revizuire pârâta recurentă SC " Auto" SRL H, pe temeiul art. 3224pct. 2 xc.pr.civ. invocând faptul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru care s-a cerut, respectiv că s-a pronunțat asupra recursului în condițiile în care recurenta a declarat expres că înțelege să renunțe la recursul declarat.
Examinând cererea de revizuire de față, se constată următoarele:
Textul art. 322 pct. 2.pr.civ. în formularea "dacă (instanța de recurs) s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut" are în vedere chestiuni relative la obiectul judecății, la acțiunile și cererile ce fac obiectul procesului, al fondului cauzei deduse judecății și nicidecum cererea de recurs în ansamblul său, asupra căreia instanța de recurs să se fi pronunțat sau nu. Cu alte cuvinte, textul în discuție are în vedere chestiuni concrete, punctuale din cererea de recurs, atunci când se verifică pe fond în recurs și cererea de recurs, privită individual, de sine stătător, sub aspect procedural.
Or, se constată că revizuenta are în vedere tocmai acest aspect procedural al recursului, respectiv faptul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii de recurs în ansamblul său, în condițiile în care a formulat o cerere de renunțare la această cale de atac, chestiune care excede textului art. 322 pct. 2 mai sus menționat și îl face inaplicabil.
Așa fiind, cum textul de lege susmenționat nu este aplicabil în speță, cererea de revizuire de față se va respinge ca neîntemeiată.
Pe de altă parte, chiar aplicabil fiind textul indicat, se constată că cererea de renunțare formulată de recurentă nu poate fi privită separat de recursul existent pe rolul instanței. În condițiile în care a existat o cerere de renunțare la recurs, iar instanța, potrivit legii, este îndreptățită să se pronunțe asupra acestei cereri, este evident că soluția pronunțată va avea consecințe inclusiv asupra cererii de recurs, în sensul că va continua sau va opri cursul procesului în recurs (după cum cererea de renunțare se va admite ori se va respinge).
Având în vedere că, în speță, instanța de recurs s-a pronunțat, motivat, asupra cererii de renunțare la recurs formulată de recurentă (a cărei justețe nu poate fi cenzurată pe calea prezentei cereri de revizuire), se impunea cu necesitate continuarea judecării recursului, așa încât nu se poate spune că instanța de recurs s-a pronunțat nejustificat asupra recursului. În condițiile în care a respins cererea de renunțare la judecată, instanța a devenit chiar obligată să se pronunțe asupra recursului, neputându-l lăsa în nelucrare.
Așa fiind, pentru toate aceste considerente, cererea de revizuire de față se va respinge ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC Auto SRL H împotriva Deciziei comerciale nr. 176/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
Invocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.05.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
Red.
Th.
Ex. 2/11.06.2009
Jud.CA:, -, Hârceagă
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Mircea
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 722/2009.... → |
---|