Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 424/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 424
Ședința publică de la 05 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Iulia Miler I -
JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de recurs comercial formulate de B și și împotriva sentinței civile nr. 300/F din 16 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, în termenul de amânare a pronunțării cauzei s-a depus la dosar concluzii scrise din partea recurentului.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 02 februarie 2009, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 300/F/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic s-a hotărât:
Respinge excepțiile privind calitatea procesuală activă, a tardivității și nulității cererii, invocate în cauză.
Admite în parte cererea formulată de B privind antrenarea răspunderii materiale în vederea acoperirii pasivului societății ""
Obligă pe pârâtul să suporte cu patrimoniul propriu, suma de 6.263.396 RON pasivul rămas neacoperit.
Respinge aceeași cerere față de ceilalți pârâți, respectiv G, G, R, și.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecătorul sindic, la 05 decembrie 2007 fost autorizat Comitetul creditorilor "" V să introducă cererea prevăzută la art. 138 alin. 1 din legea insolvenței, după ce, la data de 26 octombrie 2008, așa cum rezultă din procesul verbal al Comitetului creditorilor, s-a hotărât cu majoritate simplă promovarea cererii de către Astfel, creditorul reclamant Bap romovat acțiunea cu respectarea dispozițiilor art. 138 alin. 1 pct. 3 din legea specială.
Avându-se în vedere că ultima variantă și cea mai completă a Raportului cauzal a fost depus de lichidatorul judiciar la dosarul cauzei în cursul anului 2008, creditoarea reclamantă B s-a aflat în termenul procedural de promovare a acțiunii.
Urmează a fi respinsă și excepția nulității cererii de atragere a răspunderii patrimoniale,întrucât valoarea obiectului cererii de chemare în judecată rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor rămas irevocabil prin necontestare, întocmit după distribuirea sumelor rezultate din vânzare active, sumă ce reprezintă întreg pasivul societății.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Din raportul asupra privind cauzele apariției stării de insolvență, rezultă că principala cauză a ajungerii societății în incapacitate de plată este rezultatul desfășurării în cea mai mare parte a unei activități nerentabile determinată de vânzarea sub prețul de cost al produselor fabricate,cât și din utilizarea banilor, bunurilor și creditelor de care s-a bucurat societatea falită de către administratorul și indirect prin firmele la care acesta era asociat, administrator, care, prin toate măsurile pe care le-a dispus a urmărit doar obținerea unor câștiguri financiare la celelalte societăți, creând un prejudiciu financiar foarte mare societății "", făcându-se vinovat de folosirea cu rea-credință de bunurile și creditul societății, într-un scop contrar intereselor acesteia, favorizând alte societăți în care acesta avea interese directe sau indirecte, acesta uzând de calitatea de acționar majoritar al debitoarei, și luând în repetate rânduri bani din încasările societății pe care i-a folosit în interes personal și fără să-i restituie."
Totodată, în raportul privind cauzele apariției stării de insolvență, lichidatorul judiciar concluzionează că una din cauzele ajungerii societății în această stare se datorează faptului că utilizarea banilor, bunurilor și creditului de care s-a bucurat debitoarea de către acționarul majoritar, direct sau indirect prin firmele la care acesta era asociat sau administrator, fapt ce a dus la insolvabilitatea societății.
Pârâții G, G, -, administratori al debitoarei "" V-în faliment, au făcut parte vremelnic și pentru perioade relativ scurte din Consiliul de administrație al debitoarei falite, așa cum rezultă din ultima variantă a Raportului cauzal, aceștia susținând că în consiliul de administrație se luau permanent hotărârile pe care le dorea, și în consiliul de administrație nu s-a discutat niciodată și nu s-a luat nici o hotărâre în sensul ca sumele reținute la sursă cu titlu de contribuții la asigurările sociale sau de asigurări de sănătate să fie folosite pentru activitatea curentă a societății, astfel că în acest sens nu se face responsabili.
In perioadele de până la deschiderea procedurii falimentului și ridicării dreptului de administrare în care aceștia au făcut parte din consiliile de administrație, activitatea societății falite era supravegheată de către lichidator, orice hotărâre a consiliului de administrație fiind avizată de către judecătorul-sindic.
Astfel în perioada 18.05.2001-01.05.2002 când debitoarea se afla în procedura prevăzută de legea 64/1995, debitoarei i-a fost stabilit pasivul iar hotărârile sau ale erau măcar teoretic supervizate de lichidator și avizate de judecătorul-sindic, pârâții neavând cum săvârși vreuna dintre faptele prevăzute la art. 138 din legea insolvenței.
De altfel, din motivele acțiunii promovată de creditoarea reclamantă B nu rezultă întrunirea condițiilor răspunderii civile prevăzute de art. 138 din legea insolvenței, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, și vinovăția persoanei care răspunde.
Cererea promovată de creditoarea reclamantă B poate fi valabilă cel mult în privința fostului administrator, în raportul cauzal al insolvenței lichidatorul judiciar concluzionând fără echivoc, că principala cauză a ajungerii societății în incapacitate de plată este rezultatul desfășurării în cea mai mare parte a unei activități nerentabile determinată de vânzarea sub prețul de cost al produselor fabricate,cât și din utilizarea banilor, bunurilor și creditelor de care s-a bucurat societatea falită de către administratorul și indirect prin firmele la care acesta era asociat, sau administrator.
Față de cele reținute urmează a se respinge excepțiile invocate de pârâți și a se admite în parte acțiunea creditoarei reclamante Bi.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs: B, și, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului B, susține că:
În cazul de față, indiferent de faptul că pârâții, în calitate de administratori, au încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care le impuneau gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității debitoarei, aceștia se fac vinovați de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Mai mult, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și disp. art. 1540 Cod civil, potrivit cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului".
De asemenea potrivit alin. 2 al aceluiași articol în cazul în care mandatul are caracter oneros răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374 din Codul comercial mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorii nefăcând dovada contrarie.
Apreciază că în cauză s-a dispus continuarea unei activități nocive pentru societatea debitoare, al cărei rezultat era evident. Neachitarea în termen a sumelor datorate bugetului statului, și folosirea acestor sume în vederea amânării încetării de plăți, fac incidente prevederile legale anterior menționate. Practic, fosta conducere a debitoarei a înțeles să finanțeze pentru o lungă perioadă de timp activitatea acesteia din sumele obținute ca urmare a neachitării obligațiilor bugetare în contextul evident al văditei finalități a încetării de plăți în cazul aplicării unei astfel de metode. Caracterul ruinător al acestui mijloc de procurare a fondurilor este evident, rezultatul imediat fiind chiar declararea insolvenței debitoarei. Chiar dacă pe termen scurt, respectivul mod de acțiune a asigurat o minimă supraviețuire a debitoarei, pe termen, ducând la o pierdere financiară iremediabilă, s-a dovedit un adevărat dezastru.
Din punctul de vedere al diligențelor pe care un bun administrator trebuie să le depună în conducerea și organizarea întregii activități, nu este justificată continuarea unei activități evident păguboase, în lipsa interesului personal al fostei conduceri în menținerea societății în funcțiune, în ciuda prejudicierii creditorilor de bună credință.
Învederează instanței că disp. art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au continuat o activitate care ducea la încetarea de plăți, cu mențiunea că interesul acestora de a continua activitatea unui debitor aflat în încetare de plăți este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia au condus societatea comercială este unul comercial, care este prezumat a fi oneros, concluzie care rezultă din interpretarea coroborată a următoarelor texte de lege:
-"obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat (comercial - )" - art. 72 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale -"Mandatul comercial nu se prezumă a fi gratuit" - art. 374 Cod comercial.
În concret, în ceea ce privește această situație, din interpretarea textelor de lege sus menționate, rezultă că administratorul unei societăți comerciale răspunde patrimonial pentru continuarea în interes personal a unei activități care ducea la încetarea de plăți a societății comerciale administrate, situație în care se cere dovedirea de către cei prejudiciați numai a existenței stării de încetare de plăți a debitorului și prejudiciului suferit ca urmare a continuării unei activități în încetare de plăți, cu precizarea că interesul personal al administratorilor de a continua activitatea este prezumat, deoarece mandatul comercial este prezumat a fi oneros (întrucât ar fi ilogic ca o persoană să muncească gratuit pentru o societate comercială), situație în care, în acest caz, nu este necesară dovedirea de către creditori a acestuia.
În cazul de față, sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege, în sensul că debitorul se afla în insolvență - fără a solicita declanșarea procedurii și că din continuarea acestei activități a suferit un prejudiciu cert, lichid și exigibil. Interesul administratorilor rezultă din faptul că au continuat activitatea pentru salarii și alte indemnizații de conducere, în loc să solicite deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment.
Totodată trebuie precizat faptul că:
- Raportul de cauzalitate dintre fapta administratorilor și prejudiciul suferit de este evident, rezultând din aptul că, deși societatea se afla în încetare de plăți, administratorii debitorului au continuat activitatea, ceea ce a condus la creșterea datoriilor existente (prin calcularea de dobânzi și penalități de întârziere) și la apariția altora noi, respectiv la nerecuperarea creanțelor pe care și ceilalți creditori le aveau față de debitor.
- Indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală,în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
- Administratorii au afișat o indiferență totală față de situația societății, fapt constatat și prin mențiunea lichidatorului judiciar în raportul privind cauzele apariției stării de insolvență "Cauza principală a ajungerii societății în incapacitate de plată este rezultatul desfășurării în cea mai mare parte a unei activități nerentabile, determinate de vânzarea sub prețul de cost a produselor fabricate".
În concluzie elementele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, astfel:
A) Fapta ilicită - fapta ilicită poate consta și într-o inacțiune, cu condiția să existe o normă juridică de natură să oblige o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, iar persoana respectivă să nu se conformeze acestei obligații de a acționa (inacțiune ilicită);
B) Vinovăția - rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția.
De asemenea, potrivit art. 999 Cod civil, răspunderea este antrenată și pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin neglijență.
C) Prejudiciul - este născut și actual; este probat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
D) de cauzalitate - învederează instanței de judecată, că potrivit practicii și doctrinei în materie, prin art. 138 din Legea nr. 85/2006, se instituie în favoarea creditorilor o prezumție legală privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei.
Atâta timp cât prezumția legală relativă instituită prin art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei, nu este înlăturată de către administratori prin probe sau alte susțineri, instanța de fond este obligată să constate întemeiate cererile creditorilor privind antrenarea răspunderii materiale a acestora.
Una din cauzele care au condus la starea de insolvență, este lipsa de interes manifestată de organele de conducere ale falitei, în speță pârâții, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Având în vedere cele de mai sus, solicită modificarea în parte a hotărârii recurate, admiterea în totalitate a cererii formulate și angajarea în solidar a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere a "", în vederea recuperării pasivului rămas neacoperit.
Cererea este scutită de taxa de timbru conform prev. art. 86 din nr.OUG 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001.
În drept se indică disp. art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, art. 12 și 138 din Legea nr. 85/2006 republicată.
Față de motivele invocate, B solicită admiterea recursului.
1. Recurentul în motivarea recursului susține că, hotărârea judecătorului sindic este lovită de nulitate absolută fiind pronunțată cu încălcarea flagrantă a disp. art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, respectiv așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Recurentul nu a fost citat în această cauză, astfel că toate actele de procedură întocmite fără citarea sa sunt lovite de nulitate absolută.
Judecătorul sindic prin pronunțarea sentinței recurate a încălcat și disp. art. 114 ind. 1 pct. 2 și 4 din Codul d e procedură civilă care prevăd că "Președintele va dispune în același timp să i se comunice pârâtului, odată cu citația, copii după cerere și după înscrisuri" ori în cauză, așa cum se poate observa nu a fost citat, nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, înscrisurile și raportul întocmit în cauză - și astfel a fost lipsit de dreptul constituțional comunitar de a-l apăra.
De asemenea prin hotărârea recurată, i-au fost încălcate pe lângă drepturile procedurale, și dreptul la un proces echitabil, dreptul la egalitate în fața instanței, dreptul la apărare, dreptul la un tratament similar cu celelalte părți, fapte ce sunt în discordanță cu dispozițiile Convenției Europene a dreptului omului la care România a aderat și care sunt incriminate de Curtea Europeană a drepturilor omului.
Astfel așa cum rezultă din înscrisurile anexate prezentului recurs recurentul are domiciliul în Cehia, motiv pentru care procedura de citare trebuia să se efectueze la adresa sa de domiciliu.
Precizează că prezenta hotărâre i-a fost comunicată de către un angajat al "" O, societate în care recurentul nu are nici o calitate, astfel că doar întâmplător a aflat de pronunțarea acestei hotărâri recurate.
Față de necitarea sa în cauză și încălcarea dreptului său la apărare se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
2. Instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică și sub aspectul modului în care a soluționat excepțiile invocate în cauză.
Astfel judecătorul sindic nu s-a pronunțat și nu a arătat care sunt motivele de fapt și de drept care a format convingerea instanței pentru respingerea tuturor excepțiilor invocate în cauză.
Din motivarea hotărârii rezultă că judecătorul s-a pronunțat și și-a motivat soluția numai în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția tardivității.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Bi nstanța nu și-a motivat soluția de respingere a acestei excepții.
Raportat la modul de soluționare a excepțiilor se impune de asemenea casarea cu trimitere spre rejudecare pentru ca și recurentul după ce va cunoaște conținutul întregului dosar de faliment să-și poată formula apărările și să invoce excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Consideră că cererea creditoarei Baf ost formulată tardiv după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani prev. de Decretul nr. 167/1958, atâta timp cât deschiderea procedurii insolvenței a avut loc la data de 23.09.2003, iar cererea a fost formulată la data de 01.02.2008 cu mult peste termenul legal prev. în art. 139 din Legea nr. 85/2006, precum și de vechea Lege nr. 64/1995, sub imperiul căreia s-a deschis procedura insolvenței.
De asemenea apreciază că cererea depusă de nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă, astfel că aceasta este lovită de nulitate.
Consideră că nu are relevanță în cauză data la care s-a depus ultima variantă a raportului cauzal, termenul de 3 ani începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență.
3. Cu privire la fondul cauzei de asemenea hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece în mod greșit reține instanța că recurentul se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență, motiv pentru care și sub acest aspect se impune casarea cu trimitere spre rejudecarea fondului.
Arată că în dosarul penal nr. 204/2003 a Inspectoratului de Poliție al Județului V, format ca urmare a plângerii penale făcute împotriva recurentului de către lichidatorul judiciar, s-a efectuat o lucrare de expertiză contabilă, din care rezultă că în anul 1996 "" V lucra pe pierdere având - 10.805.922.000 lei, iar în anul 2002 se constata o scădere a datoriei totale a societății de 30,66%, astfel că în final se conchide că recurentul nu a cauzat nici un prejudiciu societății și nu este vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență, situație în care, în nici un caz nu se poate reține că recurentul a cauzat starea de insolvență a societății.
Întrucât raportul cauzal a fost întocmit fără ca recurentul să aibă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere și de a solicita o expertiză sau contraexpertiză, de a propune probe și de a se apăra, aceasta echivalând tot cu încălcarea dreptului său la un proces echitabil, arată că înțelege să conteste aceste lucrări efectuate în cauză.
Pe de altă parte, hotărârea este lipsită de temei legal deoarece:
- din cuprinsul hotărârii recurate nu rezultă motivele pentru care instanța de judecată a considerat că recurentul a săvârșit faptele prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006;
- nu a analizat dacă faptele prezentate în raportul lichidatorului sunt dovedite de acesta cu actele concrete săvârșite și semnate de recurent;
- nu a analizat dacă sunt întrunite cerințele cerute de lege și jurisprudența privind atragerea răspunderii și care constau în: săvârșirea unei fapte ilicite, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită, prejudiciu și vinovăția persoanei ce răspunde;deoarece pe aprecieri generale nu se poate da o soluție de atragerea răspunderii recurentului.
Precizează instanței că independent de alte dosare în care a fost antrenat la instanțele din România, apreciază - că are dreptul la apărare și la un proces echitabil, fapt de care a fost lipsit prin hotărârea pronunțată.
În subsidiar și cu titlu informativ arată că a investit în acțiunile peste 3 milioane de euro, pe care nu i-a recuperat, astfel că niciodată nu a avut interes să falimenteze propria societate.
Față de motivele invocate se solicită admiterea recursului.
În drept se invocă disp. art. 304 pct. 5, 8 și 9 Cod procedură civilă și disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 modificată și republicată.
Recurentul în motivarea recursului precizează că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal nu i-a acordat cheltuieli de judecată pe care le-a cerut la dezbateri.
În drept, art. 247 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului.
Analizând motivele de recurs ale celor trei recurenți, în contextul înscrisurilor cu caracter de probe aflate la dosarul cauzei, inclusiv cele depuse în recurs și având în vedere dispozițiile legale invocate, instanța de recurs constată c recursurile sunt nefondate.
În primul rând recursul declarat de B, se axează pe existența unei culpe solidare a tuturor organelor de conducere ale societății debitoare "" V, precizate prin cererea formulată în primă instanță și care prin activitatea lor ar fi condus la ajungerea acesteia în stare de insolvență. Recurenta citează și analizează o serie de dispoziții legale din Legea nr. 85/2006, art. 138, completându-le cu dispoziții ale Legii nr. 31/1990 modificată și republicată, făcând o teorie personală asupra persoanelor care ar fi trebuit să răspundă material pentru pasivul rămas nerecuperat din averea debitoarei insolvente, însă fără un suport probator, deoarece din înscrisurile aflate în dosarul cauzei și care sunt singurele probe, rezultă că administrarea defectuoasă a debitoarei ce a condus la starea sa de insolvență se datorează activității defectuoase de administrare a fostului administrator, materializată printr-o activitate nerentabilă, așa cum temeinic și legal a reținut instanța de fond.
În al doilea rând recursul declarat de a fost considerat de instanța de recurs ca nefondat, reținându-se faptul că primul motiv prin care recurentul consideră sentința primei instanțe ca fiind lovită de nulitate prin faptul că nu au fost îndeplinite disp. art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă conform motivului de casare prev. de art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, este nefondat deoarece art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă se referă la cu totul alte situații procedurale decât nelegala citare sau lipsa citării în instanța de fond a recurentului. Textul exact, pe care probabil recurentul dorea să-și susțină motivul este cel prevăzut de art. 312 pct. 5 teza 2 Cod procedură civilă care se referă la situația susținută de recurent.
Însă nici în această situație poziția recurentului nu este fondată, deoarece din înscrisurile existente la dosarul de fond și care privesc citarea recurentului la adresa sa din Cehia prin procedura specială, rezultă că acesta a fost legal citat, acesta susținând o situație de și de drept fără fundament probator (a se vedea filele 35-38, 40, 48-57 și 66, 99-101).
De asemenea motivele de recurs ce vizează modul de soluționare a excepțiilor invocate: a prescrierii dreptului la acțiune, a tardivității și a lipsei calității procesuale active a B, sunt nefondate deoarece prima instanță în considerente a motivat și a răspuns la toate cele trei excepții invocate și care vizează creditorul
Recurentul critică sentința primei instanțe și sub aspectul soluționării fondului cauzei ca fiind netemeinică soluția recurată prin care a fost atrasă răspunderea personală a acestuia pentru ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Instanța de recurs constată că din probele administrate în cauză, reprezentate de înscrisurile depuse în primă instanță de către lichidatorul judiciar care a analizat starea de insolvență a debitoarei și cauzele care au dus la această finalitate prin raportul final, rezultă că principala cauză a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență, este rezultatul desfășurării în cea mai mare parte a unei activități nerentabile determinată de vânzarea sub prețul de cost al produselor fabricate, cât și din utilizarea banilor, bunurilor și creditelor de care s-a bucurat societatea falită de către administratorul acționar principal și indirect prin firmele la care acesta era asociat sau administrator, existând astfel fapta prevăzută de art. 138 lit. "c" din Legea nr. 85/2006.
De asemenea recurentul critică sentința primei instanțe pentru faptul că ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - art. 304 pct. 8 -, și că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a ost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9, însă fără să aducă vreo probă în susținerea acestor motive de recurs.
Recurentul susține că a solicitat și a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată, însă susținerile sale nu se confirmă, deoarece în concluziile sale menționate în dezbateri, nu este menționată cererea acestuia de a i se plăci cheltuieli de judecată și nici înscrisul menționat nu apare depus, astfel că recursul acestuia este nefondat.
În concluzie, instanța de recurs va respinge toate cele trei recursuri și va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de B și și de către împotriva sentinței nr. 300/F din 16.09.2008 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05.02.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui - judecător sindic:
27.02.2009
2 ex.-
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Iulia Miler, Traian Șfabu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Acțiune în anulare. Decizia 487/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
