Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 438/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 438/

Ședința publică din 15 Mai 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de GENERAL CONSULT, cu sediul în Tg.-M,-,.1, jud.M împotriva sentinței nr.145/4.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru.

Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 145 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de lichidatorul General Consult Târgu-M, prin care s-a solicitat stabilirea răspunderii solidare a administratorilor și, acordându-se termen pentru continuarea lucrărilor de lichidare, la data de 31 martie 2008.

În motivare, judecătorul sindic a reținut că cererea formulată de către lichidator în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu îndeplinește cerințele impuse de art. 112 Cod procedură civilă, în sensul că nu cuprinde arătarea motivelor de fapt a acțiunii, ci doar o expunere teoretică a interpretării și aplicabilității art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu trimitere la elementele răspunderii civile delictuale fără nici o referire la fapte concrete pe care le-ar fi săvârșit pârâții. De asemenea, temeiul legal invocat de lichidator, respectiv art. 138 alin. 1 lit. a și b, în accepțiunea lichidatorului ar însemna să fie reținute în sarcina administratorilor în orice situație în care o societate debitoare ar intra în insolvență.

Judecătorul sindic mai arată că, în maniera în care este formulată cererea de chemare în judecată, pârâții nu pot cunoaște faptele care li se impută, încălcându-se principiul contradictorialității, precum și dreptul la apărare al acestora.

Împotriva sentinței a formulat recurs General Consult, solicitând admiterea acestuia, întrucât cererea formulată de aceștia îndeplinește cerințele prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă. Simplul fapt că, deși cei doi administratori ai debitoarei au fost de nenumărate ori citați de la domiciliul din Ungaria, aceștia nu au înțeles să pună la dispoziția lichidatorului toate actele financiar contabile ale societății, duc la concluzia că în speță sunt aplicabile dispozițiile lit. daa rt. 138. Simpla afirmația a judecătorului sindic că pârâții nu s-au putut apăra, necunoscând faptele care li se impută, nu constituie un argument care să ducă la respingerea cererii. Pârâții și-au manifestat reaua credință încă de la începutul procedurii, însă aceștia nu și-au exprimat nici în scris și nici în fața instanței un punct de vedere.

Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu în raport de dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Împotriva debitoarei SRL, procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 a fost deschisă prin încheierea din 19 martie 2007. Conform listingului de la ORC H, administratorii societății sunt și, ambii cu domiciliul în Ungaria. Singurul creditor înscris la masa credală conform tabelului preliminar, este Art- SRL, prin lichidator, pentru suma de 102.904,21 lei. Din rapoartele întocmite de către lichidatorul desemnat în cauză, rezultă că aceștia au încercat să-i contacteze pe cei doi administratori, însă deși s-au efectuat mai multe traduceri a actelor de procedură, aceștia nu au înțeles să dea curs solicitării lichidatorului. În aceste condiții, lichidatorul nu a avut posibilitatea de a studia evidențele contabile a debitoarei, pentru a stabili cauzele și împrejurările care au dus la intrarea acesteia în stare de insolvență și nici nu a putut fi stabilit dacă în patrimoniul debitoarei există bunuri care prin valorificare ar putea satisface creanța creditorilor.

În acest context, pentru termenul de judecată din data de 1.10.2007, lichidatorul a formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a celor doi administratori. Din cuprinsul acestei cereri rezultă că lichidatorul a arătat faptele de care se fac vinovații cei doi administratori, respectiv fapta prevăzută la lit. daa rt. 138 "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au țiunut contabilitatea în conformitatecu legea".(fila 2 din acțiune) Coroborând aspectele relevate în rapoartele depuse până la acel termen, cu formularea din cererea de chemare în judecată, este evident că lichidatorul a înțeles că în speță, în situația în care administratorii refuză să pună la dispoziție evidența financiar-contabilă a debitoarei, este aplicabilă prezumția de vinovăție a acestora în sărvârșirea faptei prevăzută la lit. "d".

Așa fiind, Curtea apreciază că în mod greșit judecătorul sindic a respins cererea de chemare în judecată, întrucât din conținutul acesteia se putea desprinde faptele de care se fac vinovați cei doi administratori, motiv pentru care recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată, în sensul că cererea de chemare în judecată va fi admisă, pârâții făcându-se vinovați de săvârșirea faptei prevăzută la lit. daa rt. 138, ei urmând să fie obligați în solidar până la concurența sumei de 102.904,21 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de General Consult, cu sediul în Târgu-M,-,.1, județul M împotriva sentinței nr.145 din 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

Modifică hotărârea recurată în sensul că:

Admite cererea formulată de lichidatorul General Consult Târgu-M și stabilește răspunderea administratorilor societății debitoare, domiciliat în,-/7, Ungaria și, domiciliat în Budapesta,-, Ungaria, până la concurența sumei de 102.904,21 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:

-27.06.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 438/2008. Curtea de Apel Tg Mures