Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 440/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 440/

Ședința publică din 15 Mai 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol soluționarea recursului formulat de SC SRL cu sediul în M C,-, jud.H împotriva sentinței nr.207/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă recurenta debitoare SC SRL prin avocat în substituirea av., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul este formulat și motivat în termen legal, fiind achitată taxa de timbru în sumă de 20 lei și 0,15 lei timbru judiciar(17), fiind depusă o cerere formulată de intimata SC -- SRL MCp rin care declară că sunt de acord cu admiterea recursului, nemai având nici o pretenție față de recurentă.

Reprezentanta recurentei-debitoare depune la dosar delegația de substituire, dovada achitării datoriei către intimata-creditoare și o cerere de renunțare la judecată a creditoarei SC ȘI PODURI M C SRL, ce a format obiectul unui alt dosar.

Ne fiind alte cereri formulate instanța de control acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei-debitoare SC SRL, avocat solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea-recurentă, fără cheltuieli de judecată, învederând faptul că aceasta a dispus în permanență de fonduri, fiind de fapt vorba despre calitatea unor lucrări executate de aceasta.

CURTEA,

Prin sentința nr. 207/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr- s-a respins contestația formulată de debitoarea SC SRL împotriva stării de insolvență, s-a admis cererea creditoarei SC -- SRL M C și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL M C, s-a numit administrator judiciar GENERAL CONSULT Tg.-M și s-au dispus toate măsurile prevăzute de dispozițiile art.20, 32 - 44 din Legea nr.85/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că prin încheierea din 17.12.2007 s-a respins cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea creanței pretinse, creanță ce s-a constatat a fi certă, lichidă și exigibilă, conform contractului de executare de lucrări nr.447/2005 semnat și însușit de ambele părți. Faptul că debitoarea a achitat anumite sume de bani din creanța creditoarei, respectiv din alte creanțe, nu dovedește că nu se află în insolvență, deoarece nu a probat că dispune de sume de bani disponibile care ar acoperi creanța creditoarei, cu atât mai mult cu cât s-a constatat că debitoarea mai are o cauză pe rol(dosar nr- al Tribunalului Harghita ) formulată de un alt creditor prin care se solicită deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC SRL MCs olicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii.

În motivarea cererii se arată că în mod greșit prima instanță i-a respins contestația la starea de insolvență întrucât din probele administrate în cauză a demonstrat că nu se află în incapacitate de plată, că în perioada 21.12.2007 - 24.01.2008 a efectuat plăți prin virament bancar în cuantum de 116.339,59 lei, iar la data de 9.04.2008 a mai făcut o plată în sumă de 10.000 lei. Din actele contabile depuse la dosarul cauzei rezultă că societatea desfășoară activitate comercială, că are mai multe contracte în derulare iar în ceea ce privește creanța pretinsă de creditoare se susține că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar creditoarea confirmă susținerile debitoarei și precizează că suma care i-o datora a fost achitată prin ordinele de plată pe care le anexează întâmpinării și în aceste condiții renunță la cererea de deschidere a procedurii formulată în fața judecătorului sindic.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datorilor exigibile.

Din această definiție se poate observa că una din caracteristicile esențiale ale insolvenței o reprezintă insuficiența fondurilor bănești din patrimoniul debitoarei, această insuficiență conducând la încetarea de plăți, stare care poate fi prezumată dacă debitorul în termen de 30 zile de la scadență nu a plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori.

Verificând dacă în cauză sunt întrunite aceste elemente pentru a stabili dacă debitoarea se află în stare de insolvență, instanța de control constată că prin actele depuse la dosar debitoarea a reușit să răstoarne această prezumție de insolvență făcând dovada că societatea are lichidități, că desfășoară în continuare activitate comercială, având în derulare mai multe contracte comerciale și în plus a demonstrat că nu are nici o datorie care să nu fie achitată în termenul de scadență. După înregistrarea cererii de deschidere a procedurii sumele datorate către creditoarea SC - SRL au fost achitate, fapt confirmat și de către creditoare prin întâmpinarea depusă la dosar. Aceeași situație se poate reține și față de creditoarea SC ȘI PODURI MCS RL, achitarea creanței față de această societate putând fi dedusă din atitudinea manifestată de aceasta din urmă în sensul renunțării la judecarea cererii de deschidere a procedurii.

În atare situație se apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea contestației la starea de insolvență, condiții prevăzute de art.33 din Legea nr.85/2006, astfel că în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.304 pct.9 din același cod, va admite recursul și va modifica hotărârea judecătorului sindic în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii.

În baza disp.art.274 pr.civ. intimata SC - SRL va fi obligată să-i plătească recurentei suma de 20,15 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de SC SRL, cu sediul în M C,-, jud.H împotriva sentinței nr.207/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-

Modifică integral sentința atacată în sensul că respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de SC -- SRL, cu sediul în M C,-/b, jud.H împotriva debitoarei SC SRL.

Obligă SC -- SRL la plata către recurentă a sumei de 20,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 Mai 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

17.06.2008

2 exemplare

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 440/2008. Curtea de Apel Tg Mures