Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 45/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 45/
Ședința publică din 17 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea "TRANS INTERNATIONAL"SRL cu sediul în municipiul B,-, bloc 33,.C,.1, înmatriculată la registrul Comerțului B sub nr. J/-, împotriva Sentinței comerciale nr. 1515 din 2 noiembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 955/2006.
La apelul nominal răspunde lichidatorul prin administrator, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,50 lei prin chitanța de la fila 5 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
Creditoarea " "SA Târnăveni a depus la dosar întâmpinare,potrivit disp.art.115 și urm.Cod pr.civ.
Creditorul intimat a depus la dosar note scrise (36-43).
Cauza fiind în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părții prezente asupra căii de atac exercitate.
Lichidatorul judiciar solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele expuse în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința comercială nr. 1515 din 2 noiembrie 2007, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr-, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâților formulată de Sindicatul Liber Independent SA Târnăveni, a respins ca nefondată contestația formulată și precizată de creditoarea Internațional SRL B în contradictoriu cu intimații T-M, SRL, și, a admis contestația practicianului în insolvență împotriva Planului de distribuire a fondurilor obținute din lichidare și în consecință a constatat că sumele de 27.489 lei și respectiv 46.200 lei propuse spre distribuire în temeiul art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 se cuvin în formă codevălmașă succesorilor în drepturi ale administratorului judiciar desemnat în cauză, anume Consult SRL T-M, respectiv lichidatorului judiciar desemnat cu ocazia intrării în faliment a debitoarei, Consult SPPI T- Sumele se preiau pe baza semnăturii comune a foștilor asociați - și, sau în temeiul unei hotărâri judecătorești de partajare pronunțată de instanța competentă.
Prin aceeași hotărâre, s-a admis contestația formulată de creditoarea BCR - Sucursala Județeană M împotriva aceluiași plan de distribuire pe care l-a modificat parțial în sensul majorării sumei propuse a fi distribuită acestei creditoare de la cuantumul de 341.763 lei la 363.263,85 lei, respingându-se contestația împotriva planului, formulată de creditoarea Internațional SRL
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de creditoarea Trans Internațional SRL B, care a solicitat modificarea în sensul admiterii contestației sale, așa cum a fost formulată și precizată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art.304 pct.7 Cod procedură civilă) deoarece nu s-a soluționat capătul de cerere prin care s-a solicitat a se constata că raportul lunar de activitate a fost întocmit, depus la dosar și publicat de o persoană care nu are calitate de lichidator al debitoarei, întrucât nu s-a statuat dacă la data efectuării operațiunilor materiale prezentate în raport de prin asociat coordonator, această entitate avea sau nu calitatea de lichidator al debitoarei. S-a mai invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și anume faptul că hotărârea pronunțată ar fi lipsită de temei egal, deoarece soluția instanței nu este motivată cu privire la neaplicarea în speță a prevederilor art. 107 alin. 2 lit. b raportat la art. 11 alin. 1 lit. c, art. 114 alin. 2 și art. 116 din Legea nr. 85/2006, iar concluzia că nu se aplică dispozițiile Decretului-lege nr. 31/1954, este eronată. Astfel, s-a considerat de către recurentă că s-a făcut o greșită aplicare a legii, în esență precizându-se că, deși titulatura formei de organizare a profesiei era "societate civilă profesională de practicieni în insolvență" () potrivit art. 6 din OUG nr. 86/2006, formă de organizare care nu avea personalitate juridică, fiind asimilată cabinetului individual, prevederea a fost abrogată prin Legea nr. 254/2007.
S-a făcut precizarea că în speță, nu s-a pus în discuție personalitatea juridică a Consult SPPI ci chestiunea dacă practicianul în insolvență, asociat coordonator al avea calitate de organ al persoanei juridice Consult la data efectuării operațiunilor materiale și a măsurilor descrise în raportul contestat.
S-a subliniat că la data efectuării acestor operațiuni, forma de organizare și de exercitare a profesiei Consult SPPI nu mai exista, întrucât se reorganizase ca, cu personalitate juridică în condițiile legii, dar continuarea a SPPI. extrase din textele art. 9 - 23 din OUG nr. 86/2006, recurenta a concluzionat că, indiscutabil, în speță sunt incidente prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 31/1954 precum și art. 1491, 1500 și urm. Cod civil.
Ca un rezumat al celor învederate, recurenta a precizat că, la data efectuării operațiunilor materiale și luării măsurilor descrise în raport, lichidatorul Consult SPPI se reorganizase ca (cu personalitate juridică) iar practicianul în insolvență, avea calitatea de asociat coordonator al (cu personalitate juridică), dar nu avea calitate de lichidator, nici pe cea de organ al persoanei juridice Consult, lichidator desemnat în cauză.
De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanța a apreciat că în speță ar fi incidente prevederile art. 105 Cod procedură civilă, deoarece măsurile și operațiunile efectuate de lichidator sunt acte de administrare a lichidării, nu acte procedurale și în plus, în cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie.
Recurenta și-a exprimat nemulțumirea și pentru faptul că s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a contestatorului și a lipsei competenței materiale a judecătorului sindic de a soluționa un diferend între foștii asociați coordonatori ai Consult SPPI privind remunerarea administratorului judiciar.
În "dezvoltarea privind motivele" de recurs împotriva sentinței nr. 1515 din 2 noiembrie 2007, recurenta a criticat faptul că s-a dispus obligarea sa la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în pofida faptului că o asemenea cerere nu a fost pusă în discuția părților, iar onorariul avocațial este nejustificat de mare față de obiectul pricinii și activitatea depusă de avocat în cauză.
, prin asociat coordonator a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, deoarece practicienii în insolvență și, ca persoane fizice independente și-au desfășurat activitatea în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din OUG nr. 85/2006, în forma de societate civilă profesională fără personalitate juridică Consult SPPI, fiecare având calitatea de asociat coordonator. S-a susținut că, așa cum rezultă din actele de procedură îndeplinite în dosar, atribuțiile de administrator și ulterior lichidator judiciar al SA au revenit în exclusivitate asociatului coordonator, acesta îndeplinind în continuare actele de gestionare a procedurii de faliment. S-a prezentat situația juridică a societății civile profesionale, începând cu hotărârea de divizare și efectele acesteia, inclusiv cu cerința de înființare a UNPIR și eliberarea certificatului de înregistrare a, noua formă de exercitare a profesiei de către practicianul în insolvență. S-a făcut precizarea că în calitate de asociat coordonator al Consult, noua formă de exercitare a profesiei de către practicianul în insolvență recunoaște implicit actele de vânzare îndeplinite de către practicianul în insolvență, prin prezentarea spre aprobare și afișare la 15 octombrie 2007 unui plan de distribuire între creditori a sumei de 1.140.200 lei, sumă provenită din vânzarea unor active ale debitoarei, în cadrul licitațiilor publice organizate și conduse de practicianul în insolvență exercitându-și profesia în cadrul.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat.
Judecătorul sindic a reținut o stare de fapt corectă în raport cu dispozițiile legale care reglementează organizarea profesiei de practician în insolvență, în evoluția acestora și cu atribuțiile în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 republicată. Astfel, în discuție fiind raportul întocmit de depus pentru termenul din 6 septembrie 2007, s-a constatat că acesta cuprinde de fapt o descriere a modului de desfășurare al licitațiilor efectuate în cadrul procedurii și rezultatele obținute, fiind un raport de activitate. Situația intervenită în organizarea practicianului în insolvență, procedurile legale urmate în cadrul transformării prin divizare și efectul divizării sub aspectul exercițiilor atribuțiilor de lichidator, nu afectează validitatea actului contestat, acesta practic neavând un efect vătămător asupra contestatoarei. Forma de funcționare a lichidatorului judiciar, posibilitățile de transformare și funcționare efectivă în cadrul acestei profesii sunt reglementate prin norme speciale și nu sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Decretul-lege nr. 31/1954. Sub acest aspect judecătorul sindic făcând o analiză pertinentă a aplicabilității normelor juridice speciale incidente.
Relevant este și faptul că judecătorul sindic nu a identificat vreun motiv de nulitate absolută a actelor atacate, neexistând vreo dovadă a faptului că practicianul în insolvență ar fi acționat fraudulos, în contextul în care procedura de licitație s-a realizat potrivit hotărârii adunării generale a creditorilor din 3 iulie 2007 și Încheierii judecătorului sindic din 5 iulie 2007.
Considerentele pentru care judecătorul sindic a respins contestația formulată de Trans Internațional SRL au fost prezentate de judecătorul sindic în mod detaliat pornind de la conținutul raportului depus pentru termenul din 6 septembrie 2007, de la faptul că la data depunerii planului de distribuție afișat, au fost achitate toate sumele consemnate în actele de adjudecare cu respectarea scadențelor, precum și de la prevederile OUG nr. 86/2006. Prin urmare, nu se verifică motivul de recurs invocat și anume art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă și nici faptul că nu s-ar fi soluționat un capăt de cerere și anume cel referitor la constatarea că raportul lunar de activitate contestat a fost întocmit de o persoană care nu are calitate de lichidator al debitoarei. Prin respingerea contestației pentru considerente legate inclusiv de forma și organizarea profesională a lichidatorului judiciar desemnat în cauză, prin prisma transformării intervenite prin divizare, judecătorul sindic a analizat și soluționat aspectul menționat, respingând practic susținerile contestatoarei.
Argumentele teoretice invocate de recurentă în susținerea faptului că la data efectuării operațiunilor materiale și măsurilor descrise în raport persoana care a întocmit raportul nu avea calitate de lichidator, sunt lipsite nu numai de suport juridic, dar sunt contrazise de actele aflate la dosar, din moment ce a fost desemnat un lichidator judiciar în cauză iar transformările suferite de această entitate sub aspectul formei și a organizării profesionale nu au impietat asupra exercitării atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2006 republicată și nu au adus vătămare intereselor celorlalți participanți la procedură, cel puțin neexistând dovezi în acest sens. Recurenta omite faptul că Legea nr. 85/2006 este un act normativ care reglementează o procedură execuțională colectivă, deci este o înșiruire cronologică, strict reglementată de acte procedurale, iar profesia practicianului în insolvență are o reglementare specială sub toate aspectele, o reglementare care cel puțin în ceea ce privește forma juridică, statutul practicianului, nu intră sub incidența Decretului-lege nr. 31/1954. Judecătorul sindic a dat eficiență dispozițiilor legale în sensul continuării exercitării atribuțiilor lichidatorului judiciar.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă a contestatoarei, judecătorul sindic în mod corect a soluționat excepția prin prisma obiectului contestației care viza distribuirea sumelor cu titlu de remunerație în perioada de observație și reorganizare și respectiv după deschiderea falimentului. S-a avut în vedere caracterul executoriu al încheierii nr. 118/C din 26 septembrie 2007 și efectele ulterioare, precum și faptul că sumele în discuție sunt generate în temeiul unor izvoare de raport juridic anterior pronunțării încheierii menționate. Astfel, în mod just judecătorul sindic a considerat că ele nu pot fi distribuite unilateral practicianului în insolvență Consult, dându-le astfel formă codevălmașă în favoarea ambelor entități continuatoare sau succesoare din Consult SRL T-M (administrator judiciar) și Consult SPPI T-M (lichidator judiciar). de soluționare a acestei contestații fost aleasă pentru a se circumscrie în atribuțiile conferite de Legea nr. 85/2006, neputându-se extinde competența până la partajarea drepturilor pecuniare.
Față de considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Trans Internațional SRL, cu sediul în B,-,. 33,. C,. 1, județul B, împotriva sentinței comerciale nr. 1515 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- (număr vechi 955/2006).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:
-14.02.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|