Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 47/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 47
Ședința publică de la 15 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditorul - Romania SRL B împotriva Sentinței nr. 300/F/6.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru debitoarea intimată - SRL A, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea creditoarei recurente, trei chitanțe ce fac dovada achitării taxei judiciar de timbru în sumă totală de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, împuternicire avocațială - avocat, iar din partea debitoarei intimate, întâmpinare.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Mandatarul - SRL solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Învederează instanței că, din evidențele financiar-contabile și din extrasele de cont, rezultă că societatea are disponibilități bănești, a efectuat plăți.
Susține că s-a contestat doar insolvența, nu și creanța.
Arată că s-a mai achitat din debit și se va mai achita, neachitarea datoriilor datorându-se doar neînțelegerilor dintre cele două societăți în litigiu.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că, prin Sentința nr. 300/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba, s-a admis contestația debitorului - "" SRL A și, în consecință, s-a respins cererea creditorului - " Romania" SRL B de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitorului.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut, din cuprinsul balanței contabile aferente lunii aprilie 2008, că debitoarea deține disponibilități bănești în sumă de 53.108,76 lei și în sumă de 3.943,64 lei, în conturi bancare, de asemenea, că debitorul a plătit anticipat furnizorilor suma de 48.035,36 lei și că are de încasat de la clienți suma de 223.788,24 lei. În concluzie, s-a apreciat că debitorul
nu este în încetare de plăți, în sensul art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel încât se impune admiterea contestației și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditorul reclamant, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului arată că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 45.162 lei, iar pe de altă parte, acesta se află în stare de insolvență.
Sub acest din urmă aspect, se învederează că debitorul, pe lângă datoria față de recurentă, are o serie de datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat și la bugetul pentru șomaj, iar pe de altă parte, din evidențele Arhivei Electronice de garanții Reale Mobiliare, rezultă că debitorul a luat un credit de 34.000 lei încă din anul 2007, credit încă nerestituit.
Prin întâmpinare, debitorul solicită respingerea recursului, cu motivarea că, în mod întemeiat, față de situația sa financiar-economică, nu se află în stare de insolvență, făcând plăți în mod constant către diverși creditori, inclusiv către creditorul reclamant în procent de 41,62.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, sub două forme: insolvența prezumată, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori și insolvența iminentă, atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.
Din perspectiva primei forme a stării de insolvență se constată că, creanța se presupune, se prezumă că există, dacă în 30 de zile de la scadență debitorul nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori, așa încât, ca orice prezumție, ea va putea fi înlăturată dacă în cauză debitorul este în măsură să facă dovada contrară, respectiv să facă dovada că nu se află în insolvență, respectiv poate face față datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.
Sub acest aspect, în mod întemeiat a reținut judecătorul sindic că debitorul derulează o activitate economică profitabilă la data formulării cererii de către reclamantul creditor, având un profit la nivelul anului 2008 de 65.558 lei.
De asemenea, balanța contabilă aferentă lunii aprilie, luna anterioară datei introducerii cererii de către creditor, relevă că debitorul avea suma de 53.108,76 lei în casă, 3.943,64 lei în conturi în bănci și 48.035,36 lei cheltuieli în avans.
În același sens, se constată că inclusiv din debitul datorat creditorului din prezenta cauză, debitorul a plătit 41,62 %.
Pe de altă parte, rezultă din actele dosarului că debitorul derulează importante activități, realizând un sold disponibil la dispoziția sa de 10.940,93 lei la jumătatea anului 2009.
În aceste condiții, în care debitorul desfășoară o activitate economică susținută, are o situație financiară stabilă, efectuând în mod constant plăți cu o valoare ce acoperă cuantumul creanței reclamantului din prezenta cauză, în mod întemeiat a reținut judecătorul sindic că debitorul nu se află în stare de insolvență în sensul art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 și a respins cererea creditorului, soluție ce se va menține prin respingerea prezentului recurs.
În această situație, în care debitorul nu se află în stare de insolvență, creditorul, în măsura în care va deține un titlu executoriu, va putea proceda la recuperarea creanței rămase pe calea executării silite de drept comun.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditorul - " Romania" SRL B împotriva Sentinței nr. 300/F/6.10.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.01.2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/28.01.2010
Jud. sindic:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|