Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1874/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1874/2009

Ședința publică din data de 2 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.354/02.03.2009, pronunțată în dosarul nr- AL Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații: - SRL PRIN LICHIDATOR 2007, având ca obiect procedura enței -anulare transfer bunuri.

La apelul nominal, se prezintă pentru lichidatorul 2007, practicianul în ență.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S- prezentat referatul cauzei după care, constatându-se că s-a înregistrat la dosar în data de 27 mai 2009, întâmpinarea intimatei - SRL PRIN LICHIDATOR 2007, iar la data de 28 mai 2009, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Lichidatorul declară că nu are alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Lichidatorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală. În motivarea poziției procesuale, reiterează oral motivele enunțate în cuprinsul întâmpinării.

CURTEA,

Prin sentinta civila numarul 354/2.03.2009 pronuntata de catre Tribunalul S in dosar numarul -, judecatorul sindic a admis cererea de chemare in judecata precizata introdusa de catre reclamanta - SRL Z reprezentata de catre lichidator judiciar 2007 impotriva paratei - SRL si in consecinta a dispus anularea transferurilor patrimoniale operate in baza facturilor 55/27.05.2008 si 56/27.05.2008. S-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara si au fost obligata parata sa restituie reclamantei bunurile instrainate sau contravaloarea acestora in suma de 36.786, 38 Ron.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, judecatorul sindic a retinut ca ulterior deschiderii procedurii de enta, la data de 27.05.2008 asociatul debitoarei a dispus instrainarea autovehiculelor enumerate in petitul actiunii la valoarea de 4760 Ron cu TVA inclus. Aceste operatiuni au fost realizate fara autorizarea judecatorului sindic, astfel ca sunt nule prin prisma dispozitiilor art. 46 din Legea 85/2006. prestatiilor in sensul ca prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita rezulta din expertiza tehnica efectuata in cauza, cu raportare la data incheierii actului fraudulos, care stabileste o valoare totala a autovehiculelor instrainate de 36.786, 38 Ron fata de 4760 Ron cat reprezenta prestatia cumparatorului.

Judecatorul sindic a retinut ca actele de instrainare au caracter fraudulos si au fost incheiate in dauna drepturilor creditorilor in perioada ulterioara deschiderii procedurii de enta au fost indeplinite conditiile prevazute de art. 79 si 80 din Legea 85/2006. Parata a fost obligata la plata sumei de 36.786,75 Ron reprezentand valoarea totala a bunurilor instrainate, conform evaluarii efectuate si nu suma de 4760 Ron care a constituit pretul de vanzare-cumparare.

Impotriva acestei sentinte a fost declarat recurs de catre parata - SRL care a solicitat instantei modificarea sentintei recurate in sensul respingerii cererii de anulare a transferului patrimonial.

In fapt, reclamanta a aratat ca nu exista nici o frauda a creditorilor inscrisi in tabelul de creante la data incheierii tranzactiei. Patru dintre creditori aveau creante garantate prin contituirea de garantii mobiliare si imobiliare asupra bunurilor debitoarei. Restul creditorilor, cu o valoare totala a creantelor de 87.000 Ron aveau creante chirografare, respectiv plata acestora era garantata cu gajul general asupra averii debitoarei.

In concluzie, nu se poate retine vreo intentie de frauda a intereselor primilor patru creditori mai sus descrisi care avea creante garantate, iar cu privire la ceilalti creditori, in patrimoniul debitoarei existau si alte bunuri din vanzarea carora sa poata fi indestulate creantele acestora.

Debitoarea intimata, reprezentata de lichidator judiciar a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei recurate ca fiind pe deplin legala si temeinica. Afirmatiile recurentei sunt total neintemeiate, valoarea totala a creantelor este de 2.446.641, 62 Ron, dintre care 215.071 Ron creante negarantate. Mai mult, o parte dintre bunurile asupra carora era constituita garantia au fost instrainate fraudulos de catre reprezentantii debitoarei, in principal stocul de marfa in valoare de 600.000 Ron care nu mai exista in patrimoniul debitoarei, precum si alte bunuri mobile aduse in garantie care nu mai exista. Mai mult, nu mai exista alte bunuri care sa fie valorificate in vederea distribuirii unor sume.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1. instanta de recurs retine urmatoarele:

La data de 19.05.2008, prin sentinta civila numarul 1138 pronuntata de catre Tribunalul S s-a dispus deschiderea procedurii de enta fata de catre debitoarea Ulterior deschiderii procedurii de enta, la data de 27.05.2008, 5 autovehicule ale debitoarei au fost instrainate in favoarea unei societati comerciale la preturi derizorii. Trebuie enuntat in acest context faptul ca sentinta comerciala de deschidere a procedurii de enta este executorie conform dispozitiilor art.720 indice 1.

Conform art. 46 alin. 1 din Legea 85/2006,in afara de cazurile prevazute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operatiunile si platileefectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, Art. 49 din Legea entei se refera la desfasurarea activitatilor curente si la efectuarea unor plati catre creditorii cunoscuti, or in mod evident instainarea unur bunuri vandabile din patrimoniul debitoarei nu poate fi incadrata in ipotezele prevazute de textul enuntat.

Art. 46 alin. 1 din Legea 85/2006 instituie sanctiunea nulitatii absolute pentru transferurile patrimoniale ulterioare deschiderii procedurii de enta independent de dovedirea vreunei intentii de fraudare a creditorilor. Prin prisma textului enuntat este deasemenea irelevanta si detinerea unor alte bunuri in patrimoniul debitoarei. Legiuitorul a instituit sanctiunea nulitatii absolute plecand de la premisa unei incompatibilitati intre deschiderea procedurii de enta si instrainarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, fara acordul judecatorului sindic, independent de situatia patrimoniala a debitoarei, de propunerea unui plan de reorganizare sau de ridicarea dreptului de administrare al administratorului statutar.

Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1. recursul declarat va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca neintemeiat recursul declarat de catre recurenta - SRL in contradictoriu cu debitoarea - SRL reprezentata de catre lichidator judiciar 2007, avand ca obiect sentinta comerciala 395/2.03.2009 pronuntata de catre Tribunalul S in dosar numarul - pe care o mentine in intregime.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica azi 2.06.2009.

Presedinte Judecatori Grefier

Red/Dact/ 2 ex./

2.07.2009

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1874/2009. Curtea de Apel Cluj