Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 473/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 473

Ședința publică din data de 2 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de debiotarea - SRL - prin administrator cu sediul în, str. -. -. nr. 360, jud.P împotriva sentintei nr. 162 din 13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu creditoarea SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE cu sediul în P, B- - nr. 16, jud.P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMEȚULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare, a răspuns intimata creditoare Serviciul Public Finanțe Locale P, reprezentat de consilier juridic, lipsind recurenta - SRL și intimatul ORC

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că recursul este motivat, netimbrat și s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei creditoare Serviciul Public Finanțe Locale P, însotită de un set de înscrisuri.

Consilier juridic pentru intimata creditoare, invocă excepția netimbrării recursului, solicitând anularea recursului ca netimbrat.

In subsidiar, dacă recurenta va depune taxa de timbru și timbru judiciar până la închiderea dezbaterilor, solicită respingerea recursului ca netimbrat.

După strigarea cauzei, se prezintă reprezentantul recurentei debitoare, care depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 19,50 conform chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,15 lei.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 162 din 13 februarie 2008, Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a admis cererea formulată de creditoarea Serviciul Public Finanțe Locale P, privind pe debitoarea - SRL P și în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenție, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei - SRL P, în temeiul art. 34 din lege a numit administrator judiciar pe -, cu atribuțiile prev. de art. 20 din lege și cu o retribuție de 1500 lei, în temeiul art. 61 din lege, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, a fixat termen limită pentru depunerea creanțelor la 3.04.2008, la 2.05.2008, a fixat termen pentru verificarea creanțelor, a fixat data ședinței Adunării creditorilor la 7.05 2008 și a dispus toate celelalte măsuri ce trebuiesc luate cu ocazia deschiderii procedurii insolvenței.

Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că, cererea de deschidere a procedurii formulată de creditoare, are o creanță certă, lichidă și exigibilă de 12.163 lei, cerere care a fost comunicată debitorei la data de 20.12.2007 și aceasta nu a formulat contestație potrivit art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței, astfel încât debitoarea se află în stare de încetare de plăți dovedită cu împrejurarea că nu a mai efectuat plăți cu mai mult de 30 zile anterior deschiderii procedurii și creditoarea are o creanță dovedită cu titlu executoriu.

Impotriva sentinței a declarat recurs debitoarea - SRL P, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență, că în mod greșit s-a admis cererea de deschidere a procedurii împotriva sa, deoarece nu erau îndeplinite condițiile legale pentru deschiderea procedurii întrucât potrivit dispozițiilor Codului fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 și Ordonanței nr. 36/30 ianuarie 2002, mijloacele de transport ale persoanelor judiridice care sunt utilizate în transportul public de persoane în regim sau suburban, inclusiv transportul de persoane în afara unei localități, sunt scutite de taxă auto ( impozit auto) asupra mijloacelor de transport.

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii de deschidere a procedurii generale de insolvență, împotriva sa, formulată de intimatul creditor Finanțe Public Finanțe Locale

Curtea, examinând sentința prin prima criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;

Potrivit dispozițiilor art.31 pct.1 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, se prevede că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzută de această lege, împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct.12 din Legea nr. 85/2006, valoarea-prag pentru care se poate solicita deschiderea procedurii insovenței reprezintă cuantumul minim al crenței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, valoare care este de 10.000 lei (RON), iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie.

In speță, din cererea de deschidere a procedurii formulată de Serviciul Public Finanțe Locale P, rezultă că acesta a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de recurentă pentru suma de 12.163 lei, ce ar reprezenta impozit auto - debit restant în sumă de 9.769 lei și majorări de întârziere în sumă de 1.394 lei și amendă contravențională de 1.000 lei, dar din actele depuse de creditoare la cererea de deschidere a procedurii, formulată la instanța de fond rezultă că, aceasta nu are împotriva recurentei debitoare decât un titlu executor nr. 82208 din 24 mai 2007, în valoare totală de 5.111 lei, potrivit copiei xerox a actului aflat la fila 23, sumă care nu se încadrează în valoarea-prag, pentru care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de recurentă.

Celelalte acte depuse de intimatul creditor la cerere de deschidere a procedurii și anume: situația nominală privind stabilirea asupra taxei mijloacelor de transport, adresele de înființare a popririi de către BCR, BRD, Bank și procesul verbal de sechestru pentru aceeași sumă din titlu executor, în cuantum de 5.111 lei, nu reprezintă titluri executorii în baza cărora se poate formula cerere de deschidere a procedurii.

Prin urmare singurul titlu pe care intimatul creditor îl deține împotriva recurentei este titlul executoriu în cuantum de 5.111 lei, sumă care nu se înscrie în valoarea-prag prev. de dispozițiile art. 3 alin. 1 pct.12 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței pentru care se poate solicita și deschide procedura insolvenței, cererea creditorului nerespectând această dispoziție legală pentru care se putea deschide procedura insolvenței, astfel încât sentința primei instanțe sub acest aspect este greșită.

Cu privire la celelalte critici invocate de recurentă, privind scutirea de taxă auto (impozit auto) asupra mijloacelor de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate la transportul public de persoane în regim sau suburban inclusiv transportul de persoane în afara unei localități, invocate de recurentă în temeiul dispozițiilor din Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 și Ordonanța nr. 36/30.01.2002, nu pot fi analizate în acest recurs, recurenta putând să le invoce într-o eventuală contestație la executare împotriva titlului executor.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, recursul se privește ca fondat și în temeiul dispozițiilor art.312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, va fi admis ca atare și pe cale de consecință, se va modifica în tot sentința recurată în sensul că, se va respinge cererea de deschidere a procedurii formulată de creditorul Serviciul Public Finanțe Locale P împotriva recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debiotarea - SRL - prin administrator cu sediul în, str. -. -. nr. 360, jud.P, împotriva sentintei nr. 162 din 13.02.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și în contradictoriu cu creditoarea SERVICIUL PUBLIC FINANȚE LOCALE cu sediul în P, B- - nr. 16, jud.P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMEȚULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, jud.P și în consecință:

Modifică în tot sentința nr. 162/13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în sensul că respinge cererea de deschidere a procedurii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 2 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- - - - - - -

Grefier,

red.CE

Tehnored.

2.ex./3.04.2008

dos.fond-- Tribunalul Prahova

jud.fond -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 473/2008. Curtea de Apel Ploiesti