Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 474/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.5417,-
DECIZIA NR.474
Ședința publică din data de 23 martie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată deAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,cu sediul în B, sector 1, Cpt. Av., nr. 50, împotriva deciziei nr.16 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul-lichidator SP & ASOCIAȚII, cu sediul în B, - Nord,. 2.. 3, județul B, intimatul-debitor SC SRL, cu sediul în B, Cartier V, -,. 27,. A,. 8,. 35, județul B, intimații-creditoriADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B,cu sediul în B, -, nr. 209, județul B,INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B,cu sediul în B, -,. 1 B, județul B,SC SA, cu sediul în B,-, județul B și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU,cu sediul în B, Bd. -, - județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit contestatoarea B, intimatul-lichidator SP & Asociații, intimata-debitoare SC SRL, intimații-creditori Administrația Finanțelor Publice B, Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă B, SC Metal SA și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 16 din 13 ianuarie 2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins, ca inadmisibil, recursul declarat de AVAS B, împotriva sentinței nr.803 din data de 27 octombrie 2008 pronunțate de TRIBUNALUL BUZĂU.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, prin sentința nr.803 din 27.10.2008, TRIBUNALUL BUZĂUa admis cererea formulată de și a dispus închiderea procedurii și radierea societății debitoare SC SRL B, de la ORC TRIBUNALUL BUZĂU, descărcând lichidatorul judiciar de orice responsabilități și îndatoriri privind procedura.
A concluzionat instanța de control judiciar, că din întregul dosar existent la instanța de fond rezultă faptul că AVAS B, deși legal citată și prin procedura buletinului de insolvență, nu s-a înscris la masa credală și nu a contestat tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar, motiv pentru care nu are calitate procesuală pentru a ataca cu recurs soluția instanței de fond.
Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea AVAS a formulat o cerere de contestație în anulare, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI la data de 2.04.2009, sub nr.5417,-, solicitând anularea deciziei și rejudecarea recursului declarat de AVAS împotriva sentinței nr. 803/2008, temeiul de drept al cererii fiind disp. art. 318 pr.civilă.
În motivarea contestației, s-a arătat că AVAS a depus creanța încă din data de 25.07.2008, pentru creanța preluată de la CAS B, în cuantum de 5.329,23 lei RON, iar instanța, în mod eronat, a reținut că aceasta nu are calitate procesuală în cauză, limitând dreptul la apărare al acesteia, hotărârea pronunțată fiind nulă de drept.
Se mai arată că AVAS, în calitate de creditoare a SC SRL, nu i-a fost comunicată niciodată vreo notificare din partea lichidatorului judiciar, sau vreo sentință pronunțară de judecătorul sindic, prin care să fie respinsă declarația de creanță formulată de AVAS, fapt ce înseamnă că declarația de creanță depusă de AVAS nu a fost analizată.
Deși legal citați, niciunul dintre intimați nu a formulat întâmpinare.
Examinând contestația în anulare de față, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și raportat la textele de lege incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 318 pr.civilă, mai pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile instanței de recurs, atunci când dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare a hotărârii recurate.
Contestatoarea AVAS a formulat prezenta cerere de contestație în anulare, motivat de o referire generică la textul de lege menționat mai sus, în sensul că soluția instanței de recurs este eronată, datorită necercetării de către instanță a tuturor actelor depuse la dosar, fără a indica, în mod clar, care este ipoteza dintre cele două la care se referă articolul de lege respectiv, pe care își întemeiază contestația.
Textul art. 318 reglementează contestația în anulare specială, admisibilă fie în situația în care dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, această noțiune vizând greșelile de fapt, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante, sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită a unui recurs ca netimbrat, deși dovada timbrajului se află la dosar, etc. fie în cazul în care instanța de recurs n-a examinat toate motivele de recurs cu care a fost investită. Este indubitabil, așadar, că această formă a contestației în anulare nu poate fi utilizată pentru remedierea greșelilor de fond, a acelorași greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a dispozițiilor legale dau de rezolvare a unui incident procedural. De asemenea, doctrina a apreciat, în mod constant, că eroarea materială invocată nu trebuie să necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, ci trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ( GC, DL,Codul d e procedură civilă comentat și adnotat, Ed. 2008, pag. 318).
În motivarea contestației sale, deși invocă textul art. 318, în realitate, contestatoarea analizează greșita apreciere de către instanța de recurs a probelor și anume, neluarea în considerare de către aceasta a unei declarații de creanță pretins a fi fost depusă la dosarul cauzei, împrejurare care, nefiind o eroare materială sau necercetare a unui motiv de recurs, înlătură aplicabilitatea textului pe care contestatoarea și-a întemeiat calea extraordinară de atac.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 318 pr.civilă, Curtea va respinge prezenta cerere de contestație în anulare, ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoareaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,cu sediul în B, sector 1, Cpt. Av., nr. 50, împotriva deciziei nr. 16 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul-lichidator SP & ASOCIAȚII, cu sediul în B, - Nord,. 2.. 3, județul B, intimatul-debitor SC SRL, cu sediul în B, Cartier V, -,. 27,. A,. 8,. 35, județul B, intimații-creditoriADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, -, nr. 209, județul B, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, cu sediul în B, -,. 1 B, județul B,SC SA,cu sediul în B,-, județul B și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU, cu sediul în B, Bd. -, - județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- - - - - -
Grefier,
Red. ART
Tehnored.
2 ex./30.03.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|