Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 485/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.485/
Ședința publică de la 02 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol, judecarea recursului declarat de către creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în F, b-dl nr. 24, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 333/07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații - SRL - prin lichidator judiciar și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, cauza având ca obiect procedura insolvenței - 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, scutit de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar și prin motivele de recurs recurenta a solicitat judecarea cauzei și în condițiile prevăzute de art. 242 alin. 2 proc.civ. Se referă, de asemenea, că la data de 01.10.2009 lichidatorul judiciar al intimatei debitoare a depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Vas olicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea SRL, cu sediul în F, județul
În motivarea cererii s-a arătat că această societate datorează bugetului consolidat al statului suma de 11.757 lei, conform titlurilor executorii depuse la dosar.
A mai arătat creditoarea că s-a încercat recuperarea acestui debit prin executare silită în condițiile Codului d e procedură fiscală, dar datorită lipsei de disponibil bănesc în conturi și datorită lipsei de bunuri nu s-a reușit recuperarea sumei.
A depus la dosar creditoarea adresa nr. 1283/22.12.2008 emisă de OCPI și adresa nr. 82538/17.12.2008 emisă de Primăria F, din care rezultă că debitoarea nu figurează înscrisă la rol cu bunuri supuse impozitării.
În consecință, s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată și numirea unui lichidator.
În cauză creditoarea, prin cererea depusă la dosar la 14.04.2009 a optat pentru practicianul Cont Expert din T cu un onorariu de 100 lei net lunar și un onorariu de succes de 2,5 %, fără a face dovada disponibilității acestui practician și nici a parcurgerii procedurii de selecție instituite prin Ordinul 1009/2007 al președintelui ANAF, obligatoriu pentru creditoare.
Prin sentința comercială nr. 333/07.05.2009 judecătorul sindic a admis în parte cererea creditoarei, a dispus începerea procedurii simplificate a debitoarei, a desemnat lichidator pe, cu o retribuție de 800 lei net lunar și onorariu de succes de 2% din sumele recuperate și a luat celelalte măsuri impuse de lege.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Conform titlurilor executorii depuse la dosar, la data de 13.02.2009 societatea datora bugetului consolidat al statului suma de 11.757 lei.
Debitoarea nu a contestat în condițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 modificată - legea insolvenței, starea de insolvență, societatea fiind deja în procedura de lichidare administrativă.
Prin urmare, cum creanța invocată în cauză este certă, lichidă și exigibilă, cum debitoarea nu a contestat starea de insolvență, cum s-a dovedit cu adresa emisă de Primăria F că aceasta nu dispune de bunuri și cum societatea este deja dizolvată, urmează ca judecătorul sindic să admită cererea creditoarei și în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 pct. 1 raportat la art. 3 pct. 25 în referire la art. 32 alin. 1 și 6 din Legea insolvenței să dispună deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată.
Examinând ofertele depuse la dosar judecătorul sindic a reținut că oferta formulată de CONT EXPERT din T diferă substanțial de condițiile propuse de creditoare, ori în această etapă creditoarea nu are capacitatea de a cenzura condițiile financiare ale ofertei în cauză, cu atât mai mult cu cât nici nu a făcut dovada că în cauză ar fi parcurs procedura obligatorie pentru ea instituită prin Ordinul președintelui ANAF nr. 1009, motiv pentru care la selectarea ofertei se va ține seama de condițiile financiare ofertate de către practician direct la dosar.
Comparând cele două oferte aflate la dosar judecătorul sindic reține că oferta este mai puțin împovărătoare pentru masa credală atât sub aspectul remunerației și a onorariului de succes cât și sub aspectul costurilor cu procedura, astfel că judecătorul sindic a procedat la selecția unui practician în condițiile impuse de legea insolvenței numind practicianul a cărei ofertă financiară este mai puțin împovărătoare: -
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs creditoarea DGFP, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041proc.civ. și solicitând casarea în parte iar în rejudecarea cererii de fond, numirea ca lichidator al debitoarei pe Cont Expert T și stabilirea unui onorariu lunar de 100 lei și 2,5% onorariu de succes.
În motivarea recursului a arătat creditoarea că judecătorul sindic a ignorat faptul că oferta depusă de ea este cea mai avantajoasă și mai puțin împovărătoare pentru masa credală și că în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din OUG 170/2008 judecătorul sindic putea numi pe lichidator doar dacă ea nu solicita numirea unui anume practician.
Că, potrivit dispozițiilor legale, judecătorul sindic are atribuții în desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului provizoriu sau în confirmarea celui ales de Adunarea creditorilor și că acesta nu a pus în vedere lichidatorului judiciar obligația de a convoca Adunarea Generală.
Recurenta a mai arătat și faptul că potrivit Ordinului ANAF nr. 1009/2007 creditorii bugetari urmează procedura de nominalizare a unui practician în insolvență și că Legea nr. 85/2006 nu prevede o procedură propriu-zisă astfel încât Ordinul ANAF nu contravine dispozițiilor legii cadru.
De asemenea, aceasta a indicat că prin cerere a solicitat a solicitat desemnarea practicianului CONT EXPERT T, deoarece oferta acestuia este cea mai avantajoasă și că ea este cea care are dreptul stabilirii onorariului practicienilor conform art. 11 alin. 1 lit. c din OUG nr. 170/2008.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate de creditoare, dar și a celor ce pot fi invocate din oficiu, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată judecătorului sindic creditoarea DGFP a solicitat desemnarea Cont Expert T, indicând niște angajamente financiare care nu corespund ofertei făcute de acesta (fila 67 dosar), ofertă prin care practicianul a solicitat onorariul lunar fără a indica cuantumul și onorariu de succes de 15% din sumele încasate.
În aceste condiții, judecătorul sindic trebuia să ia în considerare oferta depusă la dosarul cauzei și o comparare cu alte oferte.
Într-adevăr, dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006, așa cum au fost modificate de Legea 277/2009 obligă pe judecătorul sindic să desemneze pe lichidatorul propus de creditor, dar sentința pronunțată a fost recurată la data de 07.05.2009 când această modificare nu intervenise, astfel încât, judecătorul sindic trebuia doar să aibă în vedere această cerere nu și să îi dea curs.
Se mai reține faptul că Ordinul ANAF nr. 1009/2007 stabilește obligații în sarcina organelor fiscale ce au calitatea de creditori nu și în sarcina judecătorului sindic și că oferta făcută de practician în cursul procedurii de selecție reglementată prin Ordin nu echivalează cu formularea unei oferte în dosarul de insolvență.
Față de aceste considerente, văzând faptul că sentința pronunțată de judecătorul sindic este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 proc.civ. urmează să respingă prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în F, b-dl nr. 24, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 333/07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 octombrie 2009.
Președinte, dr.- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno:/2 ex. 23.10.2009
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Simona Gavrila, Gina Ignat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|