Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 49/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 49/
Ședința publică din 4 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător
- - - președinte de secție
- - JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarele ARCTIC POLONIA și ARCTIC SUEDIA împotriva încheierii din data de 22 octombrie 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Laura l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 2010.
CURTEA
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Brașov la nr- debitoarea a solicitat să fie supusă procedurii generale de insolvență, manifestându-și intenția de a-și reorganiza activitatea.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 22.10.2009 Tribunalul Brașova admis cererea formulată de debitoarea, a deschis procedura insolvenței față de debitoare.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că debitoarea se află în încetare de plăți, fiind îndeplinite condițiile art. 27 - 30 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, se arată următoarele:
1. Încheierea nu este motivată lipsind considerentele, motiv ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
O hotărâre se consideră a fi nemotivată în cazul în care instanța nu analizează probele administrate, nu stabilește împrejurările esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale incidente și aplicarea acestora, astfel încât soluția rămâne formală.
2. Încheierea este nelegală deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor de intervenție formulate de asociații debitoarei prin care s-au invocat două probleme peremtorii, respectiv lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaților în care să adopte decizia formulării cererii de deschidere a procedurii și însăși lipsa stării de insolvență.
Intimata debitoare a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului față de faptul că recurenții creditori nu au înregistrat opoziția prealabilă calea obligatorie fiind prev. de art. 32 al 2 din Legea nr. 85/2006 care e de competența judecătorului sindic potrivit art. 11 al. 1 lit. b, iar pe fond arată că motivele pe care le pot invoca creditorii care se opun la deschiderea procedurii se referă numai la neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 27 art. 28 și art. 30 din lege, respectiv prematuritatea și reaua credință prevăzute de art. 27 al 4, nedepunerea actelor prev. de art. 28 ori dovezi că debitoarea a mai fost supusă unei proceduri de reorganizare în ultimii 5 ani.
Încheierea e motivată în fapt și în drept.
Din analizarea documentelor prevăzute de art. 28 din legea insolvenței depuse la dosar rezultă că debitoarea e în stare de încetare de plăți îndeplinind condițiile cerute de lege pentru intrarea în procedura insolvenței.
Cererile de intervenție au fost formulate în scopul studierii actelor depuse de debitoare. Decizia de a intra sub protecția Legii nr. 85/2006 a aparținut asociaților deținând 50% din capitalul social care dețin și calitatea de administratori ai intimatei cu puteri depline conform statului, asociați care au și semnat și cererea de deschidere.
Examinând cu prioritate excepția dirimantă invocată de intimată a inadmisibilității recursului, Curtea constată întemeiată această excepție.
Potrivit art. 32 al 2 din Legea nr. 85/2006 în cazul deschiderii procedurii la cererea debitorului, creditorii care se opun deschiderii procedurii pot formula opoziții în termen de 15 zile de la primirea notificării privind deschiderea proceduri insolvenței, care vor fi soluționate de judecătorul-sindic.
În speță, de altfel creditoarea a formulat opoziție la deschiderea procedurii insolvenței, opoziție care urmează a fi judecată de judecătorul sindic printr-o sentință care va putea fi recurată de părțile nemulțumite.
Față de dispozițiile exprese ale art. 32 al 2 din Legea nr. 85/2006, singura posibilitate a creditorilor care se opun deschiderii procedurii insolvenței la cererea debitorului este opoziția și nu recursul declarat împotriva încheierii Tribunalului Brașov de deschidere a procedurii insolvenței într-un proces la care nici nu au fost parte, având în vedere că procedura insolvenței este o procedură specială, Legea nr. 85/2006 prevăzând expres căile de atac și mijloacele de apărare puse la îndemâna părților.
În speță calea recurentei creditoare împotriva deschiderii procedurii debitoarei este opoziția.
În acest sens Curtea Constituțională prin decizia nr. 585/19.09.2009 prin care a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 85/2006 a reținut că posibilitatea introducerii unei opoziții este doar o parte componentă a întregului mecanism de declanșare a deschiderii procedurii prevăzute deLegea nr. 85/2006, că procedura reglementată deLegea nr. 85/2006poate fi considerată deschisă ori refuzată numai când judecătorul-sindic hotărăște în privința opozițiilor formulate de creditori textul de lege criticat neîncălcând accesul la justiție, fiind firesc ca aceeași instanță să se pronunțe asupra întregului proces de deschidere a procedurii, mai mult, părțile interesate având deschisă și calea recursului împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul-sindic asupra opozițiilor formulate.
Față de considerentele mai sus arătate, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de creditoarea și va menține încheierea judecătorului sindic.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de creditoarele ARTIC POLONIA și ARTIC SUEDIA împotriva încheierii pronunțate de judecătorul-sindic în ședința publică din 22.10.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 4 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.: /05.02.2010
Tehnoredact.: /16.02.2010/9 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Alina Gabriela StoianJudecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|