Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 491/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 491
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
GREFIER:- -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea S, împotriva sentinței nr. 76 din 04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC S J/- CF - PRIN LICHIDATOR A, având ca obiect procedura insolvenței - recurs la contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 76 din 04 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Olta respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de creditoarea S împotriva sentinței nr. 233/28.05.2007 a Tribunalului Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința nr. 233 din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- (nr. în format vechi 53/F/2003) s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006 închiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoarea SC.
Judecătorul sindic a mai reținut că procedura insolvenței este reglementată prin lege specială - Legea nr. 85/2006, dispozițiile acesteia aplicându-se cu prioritate față de dispozițiile Codului d e procedură civilă și că sentința nr. 233 din 28.05.2007 a fost comunicată tuturor părților implicate în procedură prin Buletinul procedurilor de insolvență conform dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea S, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
O primă critică se referă la faptul că în mod greșit tribunalul a apreciat că hotărârea de închidere a procedurii a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 pe site-ul Buletinului procedurilor de insolvență, derogatorii de la dreptul comun - Codul d e procedură civilă, și că în aceste condiții contestația în anulare este neîntemeiată.
A precizat recurenta că s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 266 alin 3 Cod procedură civilă care prevăd că hotărârea se comunică părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau a recursului, arătând că necomunicarea hotărârii de închidere a procedurii a împiedicat-o să motiveze recursul și să prezinte dovezile în susținerea cererii.
O a doua critică vizează încălcarea de către judecătorul sindic a dispozițiilor art. 135 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora sentința de închidere se notifică Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, încălcare ce a fost ignorată de tribunal care a considerat că nici acest motiv nu se încadrează în cele de contestație în anulare.
Recursul nu este fondat.
Criticile formulate împotriva sentinței nr. 76 din 04 februarie 2008 nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, care le vor substitui pe cele ale instanței de fond.
Potrivit art. 317 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare în cazul neîndeplinirii legale a procedurii de citare la termenul când a avut loc judecata (pct.1), precum și în cazul încălcării prevederilor referitoare la competența absolută a instanței (pct.2), numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Textul menționat stabilește condițiile de admisibilitate pentru contestația în anulare de drept comun, anume: hotărârea împotriva căreia se exercită contestația în anulare să fie irevocabilă și motivul pe care se întemeiază această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Din interpretarea literală a textului rezultă că partea nu are un drept de opțiune între recurs și contestația în anulare, legiuitorul dând prioritate recursului.
Această condiție reiese și din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 317 alin 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora contestația în anulare devine admisibilă în cazul în care motivele au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără a fi judecat în fond.
Ca urmare, partea nu are deschisă calea contestației în anulare, în condițiile în care nu a utilizat calea recursului, o astfel de contestație fiind inadmisibilă deoarece motivele pentru care a fost introdusă puteau fi valorificate în recurs.
În speță, Administrația Finanțelor Publice O, căreia sentința de închidere a procedurii insolvenței nr. 233/28.05.2007 împotriva căreia s-a promovat contestația în anulare i-a fost comunicată ( fila 299 dosar -) și care avea posibilitatea observării site-ului Buletinului procedurilor insolvenței prin care se realizează citarea și comunicare oricăror acte de procedură potrivit art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, nu a declarat recurs împotriva sentinței nr. 233/28.05.2007.
Față de aspectul nedeclarării recursului, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, partea fiind obligată să valorifice, așa cum am arătat, eventualele motive de contestație prin intermediul recursului, ambele motive de nelegalitate vizate de art. 317 Cod procedură civilă constituind în același timp și motive de casare conform art. 304 și 312 Cod procedură civilă.
În consecință, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea S cu sediul în S, județul O, împotriva sentinței nr. 76 din 04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC S J/- CF - PRIN LICHIDATOR A cu sediul în A,- B,. 2, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2008
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red- LG/4/ex/20.05.2008
Tehnored - MB/20.05.2008
Jud sindic - O OG
20 Mai 2008
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|