Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 51/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 51/

Ședința publică din 20 Ianuarie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- - Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții și, cu domiciliul ales în Târgu M,-, jud., împotriva sentinței nr. 1518/22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții prin av., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 301 și 303 Cod procedură civilă, fiind legal timbrat. De asemenea se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței:

- la data de 19 ianuarie 2009 întâmpinare din partea creditoarei DGFP M, din care un exemplar se înmânează reprezentantului recurenților.

La acest termen, în fața instanței, se semnează cererea de recurs de către reprezentantul recurenților.

Reprezentantul recurenților declară că nu solicită acordarea unui termen în vederea studierii întâmpinării formulate de DGFP M și nu are cereri de formulat

Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentantul recurenților pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate urmând a respinge acțiunea formulată de DGFP M, pentru motivele prezentate pe larg în cererea de recurs.

Față de actele dosarului instanța reține cauza pentru pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 1518/22.10.2008 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis acțiunea reclamantei DGFP M formulată în contradictoriu cu pârâții SC SRL Târgu M, prin lichidator judiciar SPPI Târgu M și și, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2085/16.07.2007 de și, având ca obiect imobilul situat în Târgu M, str. - nr. 68, înscris în CF nr. 94916/N Târgu M, nr. top. 4554/4/1/1/1/1/1, compus din Corp C4/2/2 - hală de reparații mecanice II, cu suprafața construită de 637 mp, având cota parte din teren de 1202/6867 mp față de întreg și Corp C/4/3 etajul I, cu suprafața construită de 128 mp și cota parte din teren de 151/6867 mp față de întreg. S-a dispus de asemenea și restabilirea situației anterioare prin reînscrierea în CF a dreptului de proprietate al societății vânzătoare asupra imobilului în cauză.

În considerentele hotărârii atacate s-a reținut drept motiv care să atragă sancțiunea nulității absolute, încălcarea prevederilor art. 113 alin. 5 din OG nr. 92/2003, respectiv actul atacat a fost încheiat fără ca vânzătoarea să prezinte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, certificatul de atestare pentru justificarea achitării obligațiilor bugetare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență excepția lipsei de interes a intimatei în promovarea acțiunii, întrucât reclamanta nu are calitatea de creditor al proprietarului imobilului, cu atât mai mult cu cât certificatul de atestare fiscală dovedește achitarea obligațiilor fiscale datorate autorității administrației publice locale.

În al doilea rând, s-a susținut că actul atacat a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de validitate cerute de lege, și că ipoteca ce apare asupra imobilului, instituită în favoarea BRD Târgu Maf ost radiată concomitent cu înscrierea contractului atacat.

Prin întâmpinare, reclamanta a cerut respingerea recursului ca nefondat, arătând că la data încheierii contractului, vânzătoarea avea obligații la bugetul general consolidat al statului, în cuantum de 231.650 lei, vânzarea având drept scop crearea stării de insolvabilitate a acesteia.

Pe de altă parte, certificatul de atestare fiscală a fost prezentat și emis chiar, după încheierea tranzacției, sancțiunea în acest caz fiind nulitatea absolută a actului.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor motive, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

In ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, Curtea constată că aceasta este nefondată întrucât, prin raportare la art. 113 alin. 5 din OG nr. 92/2003, dată fiind natura sancțiunii ce operează în cazul înstrăinărilor făcute fără existența certificatului de atestare fiscală - nulitatea absolută - este cert că sfera persoanelor ce pot ataca asemenea acte este determinată de regimul juridic al nulității absolute.

În acest sens, prin prisma dispozițiilor legale precitate, fiind în prezența unei nulități absolute, totale și expres prevăzute în actul normativ, este cert că între cauzele care atrag incidența sancțiunii este și cea a lipsei certificatului de atestare fiscală la încheierea contractului. Dat fiind regimul juridic al acestei nulități, este unanim acceptat că invocarea acesteia poate fi făcută oricând, pe cale principală sau pe cale de excepție, de orice persoană interesată.

În ceea ce privește noțiunea de persoană interesată, nu se poate susține cu suficient temei că reclamanta nu ar justifica un interes legitim în invocarea acestei nulități, dată fiind calitatea acesteia de creditoare a vânzătoarei, interesul acesteia fiind tocmai acela ca bunul să nu părăsească patrimoniul societății debitoarei, pentru a asigura plata obligației bugetare.

În aceste condiții, este lesne de observat că încheierea actului juridic cu nerespectarea formelor prescrise de lege este de natură să atragă incidența disp. art. 113 alin. 5 din OG nr. 92/2003, asanarea nulității absolute fiind realizabilă doar prin aplicarea acestei sancțiuni severe.

În consecință, cercetarea celorlalte motive de recurs este inutilă, pentru că nu pot fi identificate alte motive de natura celor invocate de recurentă, care să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor sancționatorii, motiv pentru care, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de și, cu domiciliul ales în Târgu M,-, jud., împotriva sentinței nr. 1518/22.10.2008 a Tribunalului Comercial Mureș pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 Ianuarie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Dact. Sz.

2 exemplare

Jud.fond.

9 feb.2009

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 51/2009. Curtea de Apel Tg Mures