Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 516/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 516/
Ședința publică din 19 mai 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de creditoarea DGFP M, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M, împotriva sentinței nr.805/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru.
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr.805/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii falimentului deschisă față de debitoarea falită SC" Com"SRL, împreună cu celelalte măsuri prevăzute de lege în această situație.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, rezultă că în patrimoniul debitoarei falite nu mai există bunuri.
Raportul final a fost atacat iar obiecțiunile formulate de creditoarea DGFP M au fost respinse prin sentința nr.347/28 ianuarie 2009 Tribunalului Comercial Mureș.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs M, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și continuarea procedurii.
În motivarea recursului DGFP M s-a menționat că procedura instituită de Legea nr.85/2006 are drept scop recuperarea creanțelor de la debitorii rău-platnici, scop neîndeplinit în cauză.
Analizând recursul formulat de DGFP M, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
În cadrul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Mureș, judecătorul sindic a instrumentat procedura falimentului debitoarei SC" Com"SRL Tg-
Din actele aflate la dosarul de fond și din rapoartele lichidatorului, rezultă că la momentul închiderii procedurii nu există bunuri mobile sau imobile în patrimoniul debitoarei.
În această situație apreciem că lichidatorul judiciar a efectuat toate demersurile posibile în acest sens.
Este de reținut și faptul că împotriva raportului final s-au formulat obiecțiuni, însă acestea au fost respinse.
Prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvență s-a constatat că există fapte de natura celor prevăzute de art.124 din Legea nr.85/2006, privitoare la răspunderea personală a administratorilor societății, astfel că lichidatorul judiciar a formulat o cerere în acest sens, cerere care a fost admisă prin sentința nr.486/2008 a Tribunalului Comercial Mureș.
Potrivit rapoartelor lichidatorului judiciar nu s-a reușit însă punerea în executare a acestei sentințe.
În această situație apreciem că lichidatorul judiciar a efectuat toate demersurile posibile în acest sens, fără a obține un rezultat pozitiv.
De altfel, închiderea procedurii nu cauzează teoretic nici un prejudiciu creditorilor, având în vedere dispozițiile art. 142 al. 2 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit acestor dispoziții, "după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator".
Apreciem că față de aceste dispoziții, închiderea procedurii falimentului nu creează nici un prejudiciu creditorilor, aceștia putând să treacă la executarea silită a sentinței prin care s-a dispus angajarea răspunderii administratorului și după închiderea procedurii.
Astfel, art.142 alin.1 din Legea nr. 85/2006 prevede că executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 al.1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă.
Executarea silită începe la solicitarea creditorului, iar cheltuielile se avansează de către acesta potrivit art. 3717al.1 Cod procedură civilă.
Noile modificări aduse Codului d e procedură fiscală oferă chiar recurentei posibilitatea de a efectua executarea silită. Astfel, potrivit art. 136 alin.6 Cod procedură fiscală "n cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 <LLNK 12006 85 10 203 0 29>privind procedura insolvenței, și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006 <LLNK 12006 85 10 202 142 30>, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile prezentului cod".
Susținerea recurentei că fără stingerea, într-un mod sau altul, a creanței sale, procedura nu va putea fi închisă, este lipsită de temei legal.
Legea nr. 85/2006 prevede mai multe situații în care se poate închide procedura, necondiționând nici una dintre aceste situații de acoperirea integrală a debitului.
Astfel, potrivit art.131, în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Art.132 al.2 din lege prevede că procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.
Reținem și faptul că raportul final a fost atacat, însă obiecțiunile au fost respinse printr-o hotărâre irevocabilă.
În concluzie, față de cele mai sus menționate apreciem că în mod corect judecătorul sindic a procedat la închiderea procedurii falimentului debitoarei Com și în baza art. 312 al.1 Cod procedură civilă, vom respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID:
Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Tg-M, str.-.- nr.1-3, împotriva sentinței nr.805 din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
04.06.2009
jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|