Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 539/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 539
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței nr. 348 din 12 martie 2008, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL M J/- CF -, PRIN LICHIDATOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 348 din 12 martie 2008, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvență desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL Tg.
A fost dispusă închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.
A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele: prin sentința nr.799/15.10.2007 pronunțată în dosarul nr- s-a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC SRL M fiind desemnat ca lichidator Cabinetul Individual de Insolvență .
Prin cererea formulată la data de 16.01.2008, lichidatorul judiciar, Cabinetul Individual de Insolvență, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC SRL M, propus închiderea procedurii falimentului debitorului, motivat de faptul că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu.
La cererea creditoarei AVAS B s-a emis adresă către UNPIR Filiala G pentru a se comunica dacă există disponibil în fondul de lichidare pentru suportarea cheltuielilor de procedură, iar prin adresa nr.115/11.03.2008 s-a răspuns că nu se dispune de lichidități pentru suportarea cheltuielilor de procedură în dosarul nr- și că fondul de lichidare este grevat de datorii pe circa 80 de luni.
Niciunul dintre creditori nu și-au exprimat disponibilitatea de a avansa sumele necesare cheltuielilor de procedură.
Constatându-se că s-au întocmit și s-au comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea 85/2006, dovada comunicării fiind depusă la dosar, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea AVAS B, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A susținut că lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii, fără a identifica motivele apariției stării de insolvență a debitoarei și a verifica, în privința creanței bugetare preluată de către AVAS de la CAS G, cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale și de Sănătate.
O altă critică a vizat lipsa de rol activ a instanței, întrucât judecătorul sindic nu a dispus efectuarea unei expertize contabile în cauză, suportată din fondurile debitoarei sau din fondul de lichidare, care să determine cauzele reale ce au condus la ajungerea societății în stare de insolvență și persoanele care se fac vinovate pentru această situație.
A mai susținut că procedura de faliment nu poate fi închisă atâta timp cât judecătorul sindic nu s-a pronunțat cu privire la formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale conform art.138 din Legea nr.138/2006.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care să dispună și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Din raportul întocmit de către lichidatorul judiciar la data de 14.01.2008 (filele 75-78 din dosarul de fond) rezultă că debitorul nu are bunuri mobile sau imobile în averea sa, fapt confirmat și de adresa nr.295/19.11.2007 emisă de Primăria Municipiului M - Serviciul Impozite și Taxe Locale.
Lipsa bunurilor din averea debitorului și refuzul creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare continuării procedurii sunt suficiente pentru a determina instanța ca, în orice stadiu al procedurii, să închidă procedura conform dispozițiilor legale menționate mai sus.
Față de îndeplinirea cumulativă acestor condiții, se apreciază că sunt străine cauzei criticile recurentei, cu atât mai mult cu cât, din moment ce nu există bunuri, nu se impune întocmirea unui raport final conform art.129 din Legea 85/2006, iar în lipsa oricăror bunuri nu s-ar fi putut obține fonduri pentru efectuarea expertizei contabile.
De asemenea, aparte ca neîntemeiată critica privind închiderea prematură a procedurii.
Calitatea de a formula o cerere de antrenare a răspunderii materiale a persoanelor din conducerea debitoarei o au, potrivit art.138 din Legea 85/2006 administratorul/lichidatorul judiciar și, în cazul în care lichidatorul omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de antrenare și răspunderea persoanelor din conducerea debitoarei amenință să se prescrie, comitetul creditorilor are calitatea de a solicita judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea.
Cum administratorul/lichidatorul judiciar nu a promovat o astfel de acțiune, iar comitetul creditorilor nu solicitat să fie autorizat să introducă acțiunea, instanța din oficiu nu se putea pronunța cu privire la necesitatea formulării unei cereri cu acest obiect.
Față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit dispozițiilor art.312 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 348 din 12 martie 2008, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL M J/- CF - PRIN LICHIDATOR, cu sediul în Tg.J,-, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. Jud. /4 ex.
Jud. Fond
Tehnored.MP/2.07.2008
05 Iunie 2008
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|