Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 55/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 55
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de C împotriva sentinței comerciale nr. 426/S/ 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, dosarul a rămas în pronunțare la data de 11 ianuarie 2010, când părțile au fost lipsă la acel termen de judecată și văzând că s-a solicitat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța a rămas în pronunțare, amânând pronunțarea cauzei la data de astăzi, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința comercială nr. 426/S/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecătorul sindic s-a respins cererea formulată de creditorul SRL având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SRL ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art.31 din Legea nr.85/2006,orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate formula o cerere introductivă, prin creditor îndreptățit înțelegându-se, potrivit art.3 pct. 6 din această lege, creditorul care are împotriva patrimoniului debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și a cărei valoare este de cel puțin 10.000 lei.
Rezultă din aceste prevederi legale că pentru declanșarea procedurii insolvenței nu se cere existența unui titlu executoriu constatator al creanței ci doar a unui titlu ce face dovada unei creanțe certe (a cărei existență si cuantum să nu fie discutabile din punct de vedere juridic), lichidă (determinată ca valoare) și exigibilă (care să fi ajuns la scadență de mai mult de 30 de zile).
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.379 Cod procedură civilă creanța este certă și atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.
În acest sens, se reține că părțile în litigiu au încheiat,pentru o perioadă nedeterminată, contractul de vânzare-cumpărare nr.387/16.02.2005 prin care creditorul se obliga să vândă debitorului diferite cantități de materiale de instalații termice și sanitare cu obligația pentru cel din urmă de a plăti prețul în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii.
În ceea ce privește executarea acestui contract din partea creditorului, s-a convenit ca predarea mărfii să se facă la sediul vânzătorului iar ca dată a predării mărfii s-a stabilit a fi data semnării și ștampilării de către delegatul cumpărătorului a facturilor emise de către vânzător - art. IV contract.
Creditorul pretinde deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, arătând că acesta nu a onorat obligația de plată a prețului livrărilor în sumă de 17.191,53 lei, materializate în facturile anexate cererii introductive fără însă a proba opozabil executarea obligației de predare a mărfii, în condițiile convenite prin contractul încheiat - prin semnarea și ștampilarea facturii de către delegatul debitorului-cumpărător.
Atât timp facturile anexate cererii introductive nu poartă semnătura socială a debitorului, nu îndeplinesc condiția impusă de art. 46 cod comercial - aceea de a fi acceptată la plată de beneficiarul mărfii - astfel încât nu se poate aprecia că sumele menționate în aceste documente reprezintă o creanță certă în sensul art.379 Cod procedură civilă.
Nu se poate reține nici lichiditatea acestei creanțe în condițiile în care în art. V din menționatul contract s-a prevăzut doar generic că prețul de vânzare este cel stabilit în factura emisă de vânzător.
Prin urmare, atât timp cât procedura reglementată de Legea nr.85/2006 nu reprezintă un simplu mijloc de recuperare a unui debit ci este o procedură execuțională specială ce intervine în situația în care un debitor se află în insolvență pentru datorii certe, lichide și exigibile, condiție obligatorie pentru declanșarea procedurii insolvenței și care în speță nu este îndeplinită, cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC prin reprezentantul său legal criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a susținut faptul că în mod greșit a fost respinsă cererea sa de deschidere a procedurii insolvenței în condițiile în care facturile depuse la dosar sunt semnate și acceptate la plată iar debitorul nu a înțeles să depună contestație.
Înscrisurile depuse la dosar dovedesc atât existența relațiilor comerciale între SC SRL și SC SRL, cât și existența unei creanțe în cuantum de 26.179,51 lei, scadentă de mai mult de 30 de zile. Coroborând aceste aspecte cu faptul că debitoarea nu a contestat existența și întinderea creanței și nici starea de insolvență, instanța trebuie să constate îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 85/2006 privitoare la deschiderea procedurii insolvenței.
Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Potrivit disp. art. 31 din Legea nr. 85/2006 în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii, creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență este creditorul care are împotriva patrimoniului debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 zile și a cărei valoare este de cel puțin 10.000 lei.
În speță, Curtea constată că s-a făcut dovada existenței creanței certe, lichide și exigibile, în valoare de peste 10.000 lei, cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 387/16.02.2005, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1/15.11.2006, precum și cu facturile emise în temeiul acestui contract, -aflate la filele 13-16 dosar, în valoare totală de 26.179,51 lei.
Întrucât facturile arătate mai sus poartă semnătura de primire a cumpărătorului SRL iar acesta din urmă nu a contestat nici existența și nici întinderea creanței invocată de creditoare, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a reținut faptul neacceptării respectivelor facturi și implicit lipsa dovezii privind caracterul cert al creanței.
Așa cum se arată în doctrină, acceptarea facturii poate fi făcută tacit sau expres. Acceptarea este expresă atunci când destinatarul semnează un exemplar al facturii, pe care îl restituie emitentului. Astfel, deși nu emană de la cumpărător, factura acceptată face dovadă împotriva acestuia în ceea ce privește existența actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei.
În ceea ce privește lichiditatea și exigibilitatea creanței în sumă totală de 26.179,51 lei (din care suma de 17.191,53 lei reprezintă debit principal și suma de 8.987,98 lei reprezintă penalități de întârziere), Curtea reține că, potrivit disp. art. V din contract, prețul este prevăzut în factura emisă de vânzător iar facturile, emise în luna iulie 2008 (la 1,23 și 24 iulie), au devenit scadente după 30 zile calendaristice de la data emiterii lor, în conformitate cu disp. art. 1 din actul adițional nr. 1/15.II.2006 (fila 12 dosar).
Prin urmare, instanța constată că în cauză sunt întrunite condițiile referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil (de mai mult de 30 zile) al creanței, precum și cea privind valoarea prag de 10.000 lei, prevăzute de art. 31 din Legea insolvenței.
Întrucât creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în valoare de peste 10.000 lei, iar debitoarea nu a răsturnat prezumția de insolvență prin administrarea de probe contrare, adaptând o atitudine de pasivitate atât la instanța de fond cât și în recurs, urmează ca instanța, constatând întemeiat recursul declarat de creditoare, să caseze hotărârea recurată și să trimită cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditoarei recurente, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de creditoarea SRL împotriva sentinței comerciale nr. 426/S/ 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o casează.
Dispune trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditoarei SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.01.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu, Liliana
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
