Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 55/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 55/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de COMPLEX, cu sediul în O S,-, județul H, împotriva sentinței nr. 1092/18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal se prezintă recurenta prin av., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul este declarat și motivat în termen și este legal timbrat fiind achitată taxa de timbru de 20.00 lei prin chitanța CEC depusă la fila 24 dosar și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei.
Se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței:
- la data de 14 decembrie 2009 întâmpinare din partea intimatei DGFP H, din care un exemplar se înmânează reprezentantului recurentei:
- la data de 19 ianuarie 2010, cerere de amânare a cauzei din partea intimatului Municipiul O S, solicitând comunicarea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei solicită respingerea cererii de amânare formulată de intimatul Municipiul O S, având în vedere că din cererea depusă la fila 13 dosar reiese faptul că reprezentantul intimatei Municipiul OSa studiat dosarul.
Instanța respinge cererea de amânare, consideră nejustificată și nemaifiind ale cereri, acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentantul recurentei pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat în scris, în principal casarea hotărârii atacate pentru motivele arătate pe larg în motivele de recurs, și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare, iar în subsidiar, în cazul în care instanța de recurs consideră că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, solicită admiterea recursului și modificarea parțială a hotărârii atacate și în consecință obligarea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice H la plata cheltuielilor de judecată în fond.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1092/18.05.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr-, s-a luat act, în baza art. 246 Cod procedură civilă, de renunțarea creditoarei H la judecarea cererii de declanșare a procedurii prevăzute de Legea 85/2006 împotriva debitoarei " COMPLEX" O
A dispus respingerea cererii debitoarei prin care a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 10.000 lei reprezentând onorariu avocațial.
A dispus avansarea din contul de lichidare administrat de Filiala Bas umei de 8.272,86 lei reprezentând cheltuieli de administrare judiciară în favoarea administratorului judiciar M
Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut următoarele:
La data de 20.06.2008, se arată în considerentele hotărârii atacate, creditoarea a solicitat judecătorului sindic deschiderea procedurii insolvenței debitoarei susținând că aceasta este în încetare de plăți, datorând creditoarei, prin creanță certă, lichidă și exigibilă suma de 49.138 lei.
Inițial, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale prin sentința civilă nr. 2707/24.11.2008, însă prin decizia nr. 250/R/17.03.2009 a Curții de Apel Tg. M s-a dispus casarea pe motiv că societatea debitoare nu a fost citată legal.
În continuarea judecării, judecătorul sindic reține că pentru termenul din 11.05.2009 creditoarea a depus o declarație prin care a cerut să se ia act de renunțare la judecarea cererii privind declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 ținând cont că între timp debitoarea a achitat toate debitele, astfel că judecătorul sindic în temeiul art. 246 Cod procedură civilă a luat act de renunțarea la judecată.
În ce privește solicitarea debitoarei de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată, judecătorul sindic a respins această cerere reținând culpa procesuală a debitoarei ținând cont că aceasta și-a achitat debitele pe calea executării fiscale între momentul deschiderii procedurii și cel al soluționării recursului prin decizia 250/R/17.03.2009, societatea debitoare având cunoștință despre existența debitelor.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs debitoarea solicitând ca, prin admiterea recursului, instanța să dispună modificarea parțială a hotărârii atacate și, în rejudecare, obligarea creditoarei H la plata cheltuielilor de judecată. În motivare se arată că în mod greșit judecătorul sindic a luat act de renunțare la judecată din moment ce dispoziția s-a dat fără să se țină seama de justificarea calității de reprezentant al consilierului juridic al creditoarei în vederea efectuării actului de dispoziție, adică nu a avut procură specială în acest sens. În al doilea rând, debitoarea susține că potrivit art. 246 alin. 4 Cod procedură civilă, judecătorul sindic nu putea dispune când părțile au intrat în dezbaterea fondului decât cu învoirea celeilalte părți, în cauză renunțarea având loc în dezbaterile asupra cauzei, fără ca judecătorul sindic să respecte dispozițiile procedurale. În al treilea rând, recurenta susține că judecătorul sindic nu a ținut cont de excepția invocată de administratorul judiciar, respectiv cea a nulității absolute a plăților făcute de recurentă în contul intimatei, prin nesoluționarea acestei cereri judecătorul sindic nu a soluționat fondul cauzei. În continuare, debitoarea recurentă susține că în timp ce a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, aceeași creditoare a continuat executarea silită fiscal, deși se impunea suspendarea executării silite. În final, mai arată că în mod nelegal judecătorul sindic a dispus avansarea din contul de lichidare administrat de UNPIR filiala Bac heltuielilor efectuate de administratorul judiciar tocmai pentru că prin decizia de casare a Curții de Apel Tg. M procedura de insolvență nu mai era în vigoare, administratorul judiciar numit prin sentința nr. 2707/2008 nemaiavând atribuții de exercitat.
Prin împuternicirea depusă la dosar, pârâtul Has olicitat respingerea recursului. În motivare se arată că delegația specială dată consilierului juridic al său se înscrie în limitele dispozițiilor art. 69 Cod procedură civilă, fiind o procură specială emisă pentru toate demersurile impuse de particuralitățile cauzei. Cu privire la al doilea motiv de recurs, arată că a renunțat la judecată nu din motive subiective, ci din motive obiective întemeiate pe faptul că nu mai există creanța prin plata acesteia de către debitoare. Pentru al treilea motiv de recurs, cu privire la exercitarea concomitentă a căii privind executarea silită fiscală, intimata s-a prevalat de dispozițiile art. 142 alin. 3 Cod procedură civilă care ar stipula că procedura executării silite se poate folosi concomitent sau succesiv modalitățile de executare silită.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și a apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare, dar și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Așa cum corect reține și judecătorul sindic, cererea de deschidere a procedurii are la bază titluri executorii, respectiv datorii bugetare.
Art. 66 alin. 2 din Legea nr. 85/32006 prevede că toate creanțele, după deschiderea procedurii insolvenței, vor fi supuse verificării, cu excepția titlurilor executorii privind creanțe bugetare necontestate.
Este adevărat că în cazul de față nu s-a dispus deschiderea procedurii, tocmai prin declarația de renunțare la judecată formulată de creditoare, însă acest text de lege indică, odată în plus, că existența creanței, lichiditatea și exigibilitatea ei, nu pot fi puse în discuție din moment ce creanța s-a transformat în titlu executoriu bugetar. Cu alte cuvinte, debitoarea nu poate nega existența creanței și a obligației de plată.
De altfel, cum de asemenea a reținut judecătorul sindic, chiar debitoarea nu a negat existența obligațiilor bugetare tocmai prin plata acesteia ( 37 dos. Trib. H).
Toate aceste elemente de fapt au importanță în stabilirea culpei creditoarei, dacă ea există, având în vedere motivele de recurs invocate de debitoare.
Creditoarea a fost reprezentată, în instanță, de consilierul juridic, angajat al creditoarei, conform delegației depuse la dosar și semnată de conducătorul unității creditoare ( 15, dos. Trib. H), delegație fiind dată pentru reprezentare și susținere a intereselor în fața instanțelor judecătorești.
Acest reprezentant, la termenul din 11.05.2009, având în vedere achitarea integrală a debitului, a declarat, oral, că în reprezentarea intereselor instituției creditoare, a cărei funcționar este cu statut de consilier juridic, înțelege să renunțe la judecată ( 81, dos. Trib. H).
Însăși debitoarea, prin concluziile scrise depuse la dosar ( 79, dos. Trib. H) solicită expres judecătorului sindic ca acesta să ia act de renunțare la judecată.
Debitoarea, prin motivele de recurs, indică implicit dispozițiile art. 69 alin. 1 Cod procedură civilă, și anume faptul că nu ar fi avut procură specială pentru renunțare la judecată consilierul juridic al instituției creditoare.
O astfel de susținere, însă, nu poate fi primită din cel puțin două perspective. Prima ar fi aceea că recurenta nu poate justifica un interes în a invoca lipsa procurorii speciale, odată pentru că chiar aceasta s-a prevalat în fața judecătorului sindic de declarația de renunțare, neopunându-se, dimpotrivă, solicitând aceasta în mod expres, și a doua oară, pentru că cea care ar fi avut un interes a denunța lipsa procurorii speciale ar fi fost creditoarea intimată, lucru pe care, însă, aceasta nu l-a făcut.
În al doilea rând, mandatul de reprezentare nu se circumscrie dispozițiilor art. 67 și următoarele Cod procedură civilă, consilierul juridic, a cărui delegație a fost depusă la dosar, fiind numit în funcție la instituția intimată, fiind deci angajatul acesteia. Mandatul de reprezentare, așadar, ca angajat, are un cu totul alt conținut decât cel prevăzut în normele procedural civile, el fiind circumscris de condiția de angajat al intimatei, dar și de prevederile statului consilierilor juridici și de Legea nr. 514/2003. Or, într-o atare situație, prin delegarea de reprezentare dată de intimată, se presupune că aceasta a înțeles să delege angajatului său toate actele de dispoziție, inclusiv cel de renunțare la judecată, cu atât mai mult cu cât prin motivele întâmpinării depuse la dosar rezultă că intimata și-a dat acordul tacit la declarația de renunțare, nedenunțând această declarație printr-un eventual recurs.
În ce privește cel de-al doilea motiv, și anume că judecătorul sindic nu se putea pronunța asupra cererii de renunțare, având în vedere faptul că s-a intrat în dezbateri, fără acordul celeilalte părți, nu poate fi primită pentru simplul motiv că în concluziile scrise, așa cum s-a arătat mai sus, debitoarea recurentă nu s-a opus, dimpotrivă, a solicitat să se ia act de declarația de renunțare formulată. În aceste condiții, instanța constată că judecătorul sindic a respectat pe deplin dispozițiile art. 246 alin. 4 Cod procedură civilă.
În ce privește celelalte apărări, legate de dublarea procedurii insolvenței cu declanșarea și derularea executării silite, de către creditoare, instanța constată că în fapt procedura insolvenței, în momentul derulării procedurii executării silite, nu era deschisă, tocmai prin faptul că instanța de recurs inițial a dispus casarea hotărârii judecătorului sindic prin care s-a dispus deschiderea procedurii.
În fine, în raport cu cererea principală a recursului, respectiv solicitarea de a dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat, așa cum s-a arătat mai sus, că nu poate fi pusă în discuție existența creanței, acesta fiind de altfel obiectul cererii de deschidere a procedurii.
Culpa debitoarei recurente este una evidentă, în desfășurarea prezentului proces, tocmai prin neachitarea la termen a obligațiilor fiscale, lucru pe care l-a făcut de abia după ce creditoarea a formulat cererea de deschidere a procedurii.
Într-o atare situație, este evident justă soluția judecătorului sindic, tocmai pentru că temeiul acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală, culpă ce, în cazul de față, nu poate fi identificată în cazul de față, creditoarea intimată uzând de dispozițiile procesuale pentru recuperarea unei creanțe a cărei certitudine, lichiditate și exigibilitate nu poate fi pusă în discuție, iar temeiul procesual prevăzut de Legea nr. 85/2006 justificând pe deplin formularea cererii de deschidere a procedurii. Dimpotrivă, dacă este a constata o culpă, ea aparține în întregime debitoarei recurente.
Pentru toate aceste argumente, instanța va respinge ca nefondat și netemeinic recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul COMPLEX, cu sediul în O S,-, județul H, formulat împotriva sentinței nr.1092/18 mai 2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Harghita.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
6 exp./01.03.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 723/2009.... → |
|---|
