Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 56/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 56/
Ședința publică din 9 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr. 1882/Sind din 26 octombrie 2009, pronunțate de JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 februarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 9 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1882/SIND/26.10.2009 pronunțată de JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță l-sindic în dosar - de Tribunalul Brașov, s-a admis cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.
În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a numit administrator judiciar pe, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție provizorie de 1.000 lei.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus administratorului judiciar notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a fixat termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 11.12. 2009.
S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 06.01.2010.
s-a fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 01.02.2010 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 01.02.2010.
S-a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 11.01.2010 ora 12,00 și convoacă creditorii debitorului.
S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
În temeiulart. 4din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
S-a fixat termen de judecată la 01.02.2010.
A reținut judecătorul-sindic că cererea formulată la 25.09.2009 de creditorul DGFP B având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 05.10. 2009.
S-a constatat că nu s-a formulat contestație potrivit art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței, și debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.
S-a constatat că creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 114.316 lei dovedită cu actele anexate cererii.
Valoarea acestei creanțe este superioară valorii prag, conform art.3.12 din Legea nr.85/2006.
În consecință judecătorul-sindic a constatat că debitorul este în stare de insolvență și din înscrisurile depuse la dosar până în prezent, a constatat că acesta nu se află într-un caz de aplicare a procedurii simplificate, potrivit art.1 alin. 2 din Legea nr.85/2006.
Față de cele prezentate, în temeiul art.33 al. 4 și 6 din Legea nr.85/2006 s-a admis cererea creditorului și s-a deschis procedura generală a insolvenței acestuia, cu toate consecințele care decurg de aici.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs debitoarea L, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu păstrarea în funcțiune a societății.
S-a solicitat totodată, conform art. 8 alin.5 din Legea nr. 85/2006, suspendarea executării sentinței recurate.
În expunerea motivelor de recurs se arată că, nu a avut cunoștință despre existența pe rol a cauzei privind procedura insolvenței, procedura de citare fiind efectuată prin afișare, cu încălcarea art. 921Cod procedură civilă.
Totodată, la sediul societății din B, str. - nr. 108, funcționează un bar, unde se află în permanență un angajat, neputându-se invoca lipsa oricărei persoane la sediul acesteia.
Ori, prin acest viciu de procedură, nu s-a putut formula contestație la deschiderea procedurii, conform Legii nr. 85/2006 și implicit manifestarea intenției ferme de-a achita integral creanța.
Se conchide că interesul creditoarei este acela de-a păstra societățile în funcțiune, încasând impozitele și taxele aferente, manifestând înțelegere în perioada de criză economică.
În drept, art. 304 coroborat cu art. 316, art. 105 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Critica recurentei privind nelegala citare a debitoarei RL. pentru termenul de judecată din 5.10.2009 a fost legal îndeplinită cu respectarea art. 921Cod procedură civilă, neaflându-ne în situația prevăzută de art. 304 alin.1 pct.5, respectiv casarea sentinței recurate pentru încălcarea dispozițiilor procedurale relativ la citarea părții.
În ceea ce privește starea de insolvență a debitoarei, judecătorul-sindic a apreciat corect că, creditorul DGFP B are o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 114.316 lei superioară valorii prag, conform art. 3.12, creanța DGFP fiind înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a creanțelor (filele 3-22 dosar Tribunal).
În recurs, în condițiile art. 305 Cod procedură civilă n-au fost exhibate probe în sensul contestării stării de insolvență, ori a achitării vreunei sume din obligațiile de plată restante.
În ceea ce privește suspendarea executării sentinței recurate, conform art. 300 alin.3 Cod procedură civilă, se acordă doar după depunerea cauțiunii, cu aplicarea corespunzătoare a art. 402 alin.3 și 4 Cod procedură civilă.
Ori, cauțiunea în cuantum de 10% din valoare creanței de 11.431 lei stabilită în sarcina recurentei prin Încheierea de ședință din 19.01.2010, n-a fost consemnată, astfel încât suspendarea executării este inadmisibilă.
Pentru rațiunile de fapt și de drept sus-amintite, conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs, menținând ca temeinică și legală sentința civilă nr.1882/SIND/26.10.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr. 1882/SIND/26.10.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr- al Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o menține.
Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 1882/SIND/26.10.2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.: /27.01.2010
Tehnored: /29.01.2010/ -24 ex -
Judecător sindic: L
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|