Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 6/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-- 2

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA Nr. 6/

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Valentina Vrabie

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea Banca Transilvania A B, cu sediul în calea,nr.11, împotriva sentinței comerciale nr.509/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimatii: Societatea L B - lichidator judiciar al debitoarei C Com SRL B, SA B și C de pe lângă Tribunalul Brăila, având ca obiect procedura insolvenței-contestație la tabel. La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurenta creditoare Banca Transilvania SA B - reprezentată prin consilier juridic - și pentru lichidatorul judiciar al debitoarei SC Com SRL B răspunde consilier juridic, lipsă fiind ceilalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,după care;

Reprezentantul recurentei depune la dosar un opis cu înscrisuri care se regăsesc în dosarul de insolvență.

Reprezentantul intimatei depune la dosar un set de înscrisuri, copii ale acestora fiind înmânate reprezentantului recurentei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei critică hotărârea pronunțată de instanța de fond pe motiv că în mod eronat s-a reținut că vânzarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Codului d e procedură civilă, întrucât cadrul legal al contestației l-a constituit Hotărârea creditorilor și dispozițiile Legii 85/2006, astfel cum rezultă din art.1.5 din regulamentul de vânzare. Deși la instanța de fond nu s-a invocat disp.art.509 alin.5 pr.civ. în motivarea hotărârii s-a făcut mențiunea că vânzarea s-a făcut conform Codului d e procedură civilă. Deasemeni precizează că nu s-a depus garanția de participație și nici actele pe care creditorii le-au prevăzut în regulamentul de vânzare. Precizează că practica judiciară a statuat că nu este obligatoriu ca licitația organizată de un lichidator să se desfășoare conform Codului d e procedură civilă, iar persoanele care se prezintă la licitație nu pot licita la un preț mai mic decât cel de la care începe licitația.

Invocă ca motiv de nulitate faptul că s-a reținut că există acordul creditorului ipotecar BCR, însă acest acord nu a putut fi prezentat în intanță. Sustine că prin adjudecarea imobilului de către SC SRL care are ca asociat unic și administrator pe dl., imobilul este păstrat în patrimoniul familiei. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și în rejudecare admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Apărătorul intimatei susține că prin recursul formulat s-a criticat hotărârea cu privire la raportul de activitate și nu cu privire la vânzarea la licitație. Precizează că vânzarea la licitație a bunurilor s-a făcut in baza caietului de sarcini, a raportului de evaluare și a regulamentului de vânzare. S-au organizat trei licitații publice care au fost aduse la cunoștința creditorilor prin rapoartele de activitate și împotriva cărora nu s-au formulat contestații de către creditorul ipotecar Banca Transilvania, care de altfel nici nu solicitat executarea garanției. Precizează că vânzarea imobilului la licitație s-a făcut in condițiile Legii 85/2006 coroborate cu dispozițiile pr.civ. iar prețul oferit a fost real având în vedere că imobilul se află situat în localitatea. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială Nr.509/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a respins ca nefondată contestația formulată de creditoarea Banca Transilvania- Sucursala B împotriva procesului verbal de licitație din 31.03.2009, actului de adjudecare și planului de distribuire, întocmit de lichidatorul judiciar, în cadrul procedurii falimentului debitoarei Com

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a motivat următoarele:

Despre anunțurile în legătură cu licitațiile organizate la data de 18.02.2009 și de 16.03.2009 lichidatorul judiciar a făcut vorbire în rapoartele de activitate întocmite la data de 03.03.2009 și 30.03.2009.

Întrucât aceste două rapoarte nu au fost contestate potrivit art.21 din Legea nr.85/2009 judecătorul-sindic a prezumat că "ele exprimă situația reală".

În ceea ce privește prețul obținut în urma vânzării imobilului a motivat că din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 15.01.2009 rezultă că adunarea creditorilor a fost de acord cu metoda de vânzare propusă de lichidatorul judiciar, respectiv licitație potrivit art.117 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.149 din Legea nr.85/2006 dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă constatându-se că au fost respectate disp.art.509 alin.5 pr.civ.în sensul că după organizarea unor licitații succesive, în condițiile în care nu s- obținut prețul de pornire, bunul a fost vândut la cel mai mare preț.

În ceea ce privește nedepunerea cauțiunii în valoare de 10-25% din prețul de pornire a apreciat că această omisiune nu mai poate fi invocată în condițiile în care participantul la licitație a plătit integral prețul.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea Banca Transilvania, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI.

A criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie motivând următoarele:

Vânzarea la licitație s-a făcut cu încălcarea hotărârii adunării creditorilor din 15.01.2009 prin care s-a aprobat regulamentul de vânzare, în conformitate cu disp.art.116 alin.2 din Legea nr.85/2006 și în baza căreia nu s-a acordat posibilitatea lichidatorului judiciar de a accepta o ofertă sub prețul de pornire a licitației, astfel că o asemenea vânzare este nulă.

Cadrul legal al licitației nu l-au constituit dispozițiile Codului d e procedură civilă ci hotărârea adunării creditorilor și dispozițiile Legii nr.85/2006 astfel cum rezultă din cuprinsul art.1.5 din regulamentul de vânzare.

A mai precizat că potrivit art.509 alin.5 pr.civ. (reținut de instanța de fond), dacă la licitație se prezintă o singură persoană imobilul nu se poate vinde la un preț mai mic decât cel de la care începe licitația, un preț mai mic se poate accepta numai în cazul în care la licitație participă cel puțin două persoane.

Solicită a se constata că în speță creditorii au stabilit ca vânzarea imobilului să nu se facă sub prețul de evaluare, hotărâre încălcată de lichidatorul judiciar.

nu a depus cauțiunea de participare la licitație de minim 10% din prețul de pornire respectiv suma de 58.860 lei astfel că, în conformitate cu Regulamentul de vânzare și caietul de sarcini, nu trebuia acceptat să participe la licitație, scopul depunerii cauțiunii fiind tocmai acela ca la licitație să se prezinte persoane interesate care să ofere un preț real și serios.

Deși lichidatorul judiciar a susținut că a obținut acordul creditorului ipotecar BCA - acest acord nu a putut fi prezentat în instanță.

Instanța de fond nu a ținut seama nici de interdicția prev. de art.507 alin.2 pr.civ. care în cauză a fost nesocotită deoarece prin adjudecarea imobilului de către care are ca asociat unic și administrator pe domnul, soțul administratorei societății debitoare, imobilul este păstrat în patrimoniul acestei familii.

În dovedirea recursului a depus la dosarul cauzei înscrisuri constând în: cerere deschidere procedură de insolvență formulată de Com SRL prin împuternicit, procura specială pentru reprezentare societate comercială, autentificată cu nr.13331/20.12.2006 de " & Asociații" pentru mandatar, certificat constatator în format electronic din 24.02.2006, anexat de reprezentanta falitei la cererea de deschidere a procedurii de insolvență - și fiind asociați și administratori, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.386/28.02.2007 de BNP ce are ca obiect imobilul situat în, str.-- ce a făcut obiectul licitației contestate, potrivit căruia d-na a reprezentat vânzătoarea COM SRL în calitate de asociat și administrator cât și cumpărătoarea Com SRL, în calitate de mandatar în baza procurii mai sus amintite, chitanța nr.1/30.03.2009 emisă de SRL, formular de participare la licitație pentru cumpărare de activ/bunuri din 30.03.2009 și oferta de preț depusă de în calitate de administrator al SRL.

Lichidatorul judiciar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.

A susținut, în esență, că vânzarea la licitație a bunurilor a avut la bază caietul de sarcini, raportul de evaluare și regulamentul de vânzare aprobat de creditori.

Au fost organizate trei licitații publice, pe data de 18.02.2009, 16.03.2009 și 31.03.2009 dată la care a fost adjudecat de către la prețul de 45.000 lei fără

Vânzarea la licitație s-a făcut în condițiile Legii nr.85/2006 coroborate cu dispozițiile Codului d e procedură civilă cu privire la vânzarea la licitație și nu a fost făcută în frauda creditorilor.

Dispozițiile art.507 alin.2 pr.civ. nu au fost încălcate deoarece la licitație a participat o persoană juridică.

A precizat că, imobilul este situat în comuna, județul B iar prețul oferit este cel real.

A depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza organizării licitației.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Creditoarea Banca Transilvania a formulat contestație împotriva procesului-verbal de licitație din 31.03.2009, a actului de adjudecare și a planului de distribuție a prețului susținându-se, în esență, faptul că vânzarea s-a realizat fără a se respecta regulamentul de vânzare aprobat de adunarea creditorilor.

Întrucât lichidatorul judiciar nu a depus la dosarul cauzei și actele premergătoare vânzării propriu-zise, creditoarea a solicitat instanței ca după depunerea anunțurilor de licitație și a ofertei de cumpărare depusă de adjudecatar să verifice dacă și această parte a procedurii a fost respectată.

Sub acest aspect se constată că instanța de fond nu a verificat dacă anunțurile de vânzare conțin mențiuni de natură să asigure o expunere pe piață într-o formă adecvată, a bunurilor supuse vânzării, în sensul art.116 alin.1 din Lege, în vederea obținerii unui preț cât mai bun, în scopul maximizării averii debitorului.

Instanța de fond, în mod greșit a considerat că menționarea în rapoartele lichidatorului judiciar a faptului că au fost publicate anunțuri pentru organizarea licitației și necontestarea acestor rapoarte echivalează cu o prezumție de veridicitate a acestor anunțuri.

Contestația împotriva actelor de vânzare la licitație privește exclusiv aceste acte atât sub aspectul conținutului lor cât și sub aspectul modului în care au fost întocmite iar neregularitățile în legătură directă cu acestea nu pot fi formulate pe calea contestației la raportul lunar întocmit de lichidatorul judiciar, chiar dacă acesta conține referiri la aceste acte de procedură.

Prin contestația dedusă judecății s-a contestat licitația finalizată cu vânzarea bunurilor către adjudecatarul B, inclusiv actul de adjudecare și planul de distribuire sume.

Ținând seama de limitele actului de investire, instanța de fond trebuia să introducă în cauză pe adjudecatarul bunurilor vândute întrucât criticile formulate sunt de natură să aducă atingere drepturilor și intereselor sale.

Neprocedând astfel, instanța de fond nu a stabilit corect cadrul procesual în limitele căruia a fost investită să soluționeze contestația și nu a analizat actele întocmite cu ocazia vânzării și procedura de vânzare prin raportare corectă la prevederile regulamentului de vânzare aprobat de adunarea creditorilor și a celorlalte dispoziții legale incidente în cauză.

Toate aceste aspecte pot fi asimilate unei soluționări a procesului fără a se fi intrat în cercetarea fondului.

Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.2 și 5.pr.civ. va admite recursul cu consecința casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, soluționarea cauzei se face cu citarea și comunicarea actelor de procedură tuturor părților care au legătură cu actele ce fac obiectul contestației și prin raportare la regulamentul de vânzare aprobat de adunarea creditorilor și a celorlalte dispoziții legale incidente în cauză, urmând a se ține seama și de celelalte motive invocate în recurs și a căror analiză nu se poate realiza față de neregularitățile procedurale reținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea Banca Transilvania A -Sucursala B, cu sediul în calea, nr.11, împotriva sentinței comerciale nr.509/09.10.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brăila.

Casează sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Ianuarie 2010.

Președinte,

dr.- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehno.O/20.01.2010/7 ex.

Fond-

Președinte:Sarmisegetuza Tulbure
Judecători:Sarmisegetuza Tulbure, Rodica Dorin, Valentina Vrabie

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 6/2010. Curtea de Apel Galati