Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 608/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 608
Ședința publică de la 19 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 3: Maria Necșulescu
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea SC SRL B, împotriva sentinței nr.305/13.12.2007, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Mehedinți, Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL TR
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2008, susținerile orale ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată la data de 08.06.2007 creditorul SC SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL DR. TR. S, numirea unui administrator judiciar și efectuarea lichidării în vederea recuperării creanței în sumă de 54.919,58 lei.
A motivat că debitoarea datorează această sumă compusă din 32.285,7 lei din care: 16.553,98 lei contravaloarea ratelor de leasing la contractul de leasing financiar nr.6616/17.03.2004 și 15.731,72 lei contravaloarea ratelor de leasing la contractul de leasing financiar nr.6810/14.04.2004; 22.633,88 lei penalități de întârziere din care 11.743,69 lei la contractul de leasing financiar nr.6616/17.03.2004 și 10.880,19 lei la contractul de leasing financiar nr.6810/14.04.2004
A susținut că această creanță de 54.919,58 lei este certă,lichidă și exigibilă.
Cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 11.06.2007 și acesta a formulat contestație potrivit art. 33 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței.
A motivat că această creanță nu este certă, penalitățile de întârziere fiind calculate după bunul plac al creditoarei, fără a i se comunica modul de calcul al acestora.
Mai mult, art. 4.7.3 din contractul de leasing prevede că dacă plata integrală a sumelor datorate nu s-a efectuat în termen de 2 luni de la scadență prezentul contract se consideră reziliat de drept, începând cu prima zi după expirarea termenului de mai sus.
A susținut că nu este în insolvență, neplata acestui creditor, datorându-se unor cauze obiective.
Prin sentința nr. 305 din 13 decembrie 2007, Tribunalul Mehedinția admis contestația formulată de debitorul SC SRL Dr.Tr.S și a respins cererea formulată de creditorul SC SA B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței.
Din analiza art. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă că două sunt condițiile pentru aplicarea procedurii generale: debitorul să fie printre categoriile de subiecte indicate de text și să se afle în stare de insolvență.
Prima condiție pentru aplicarea procedurii generale de insolvență este îndeplinită, debitorul SC SRL fiind societate comercială, categorie de debitori prevăzută de art. 1 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție aceasta nu este îndeplinită, deoarece debitorul nu se află în încetare de plăți, așa cum reiese din extrasele de cont depuse la dosar din care rezultă că debitorul a efectuat în perioada 01 ianuarie 2007 - 03 octombrie 2007 plăți în valoare de 128.207, 35 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea SC SRL B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta susține că prin hotărârea dată au fost nesocotite dispozițiile Legii nr.85/2006 întrucât în speță debitoarea se află într-o stare vădită de insolvență de vreme ce nu și-a achitat datoriile la scadența de la care au trecut mai mult de 30 de zile.
Mai susține recurenta că procedura este aplicabilă chiar și pentru o singură datorie, așa cum este cazul în speță.
A depus copii de pe înscrisurile cu care înțelege să dovedească starea de insolvență și anume actul BCR din care rezultă că s- înființat poprire pe contul debitoarei și că nu a fost indisponibilizată nici o sumă din lipsă de disponibil, adresa emisă de prin care se confirmă înființarea popririi și lipsa de disponibil în contul debitoarei, copie de pe procesul verbal din 8 februarie 2008 din dosarul de executare nr.20/E/2008 de pe procesul verbal al executorului judecătoresc cu nr. 38/E/2008.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat.
Potrivit art.3 pct.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar potrivit aceluiași articol pct.1 lit. a ), insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria.
Prezumția de insolvență vădită a fost răsturnată de debitoare, așa cum a reținut și judecătorul sindic prin sentința criticată deoarece aceasta în perioada 1 ianaurie-3 octombrie 2007 a efectuat plăți, de unde se poate trage concluzia că este vorba de o jenă financiară, respectiv de o lipsă temporară de disponibilități bănești.
Este adevărat că recurenta a depus mai multe înscrisuri emanate de la bănci din care rezultă că s-au înființat popriri pe conturile debitoarei și că nu s-au indisponibilizat sume de bani din contul datoriilor, însă lipsa de disponibil, așa cum s-a apreciat prin sentința criticată, este temporară de vreme ce cu extrasele de cont bancare depuse la instanța de fond, s-a dovedit de debitoare că efectuează plăți curente.
În asemenea condiții, Curtea constată că soluția adoptată de judecătorul sindic prin admiterea contestației debitoarei și a respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței este legală și temeinică încât va respinge recursul ca nefondat conform art. 312(1) Cod proc. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC SRL B cu sediul în B,--574 sector 6, împotriva sentinței nr. 305/13.12.2007, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL TR S cu sediul în S,-,. 9 S,. 1,. 2, jud. M.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
20 Iunie 2008
Jud. red. MN / 02.07.2008
Tehnored.DM / 3 ex.
Jud. sindic:
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea, Maria Necșulescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|