Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 613/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 613/
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea. B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 421/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare G, prin lichidator judiciar CM,-,. 1, birou 2, intimata creditoare. G, intimați pârâți și, intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită potrivit disp. și de drept comun.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la al doilea termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, după care:
Curtea constată procedura completă și lipsa părților de la acest termen, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:
Debitoarea G, prin lichidator CM. G, a solicitat, în temeiul art. 26 alin. 1, art. 27 alin. 1 și art. 107 alin. 1 lit. Aa din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei și desemnarea în calitate de lichidator a Societății CM
Debitoarea a precizat în motivare următoarele:
Prin Sentința comercială nr. 476 din 12 aprilie 2006, Tribunalul Galați - Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de contencios Administrativ a dispus dizolvarea societății debitoare.
Prin Încheierea nr. 11748 din 19 decembrie 2006, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galația dispus, la cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice G, lichidarea societății și înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii privind numirea ca lichidator a Societății CM
Debitoarea datorează creditoarelor Administrația Finanțelor Publice G suma de 8.629 lei și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B suma de 568,07 lei.
În dovedirea cererii de chemare în judecată, debitoarea s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei actele despre care a făcut vorbire în cuprinsul acțiunii ( 5-14).
Conform disp. art. 9 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, și art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, repartizarea prezentei cauze judecătorilor desemnați ca judecători-sindici s-a realizat în mod aleatoriu, în sistem informatizat.
De asemenea, la solicitarea instanței, cu adresa nr. 20747 din 4 iulie 2007 ( 19), Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galația înaintat Fișa de furnizare informații referitoare la debitoare ( 20).
Judecătorul-sindic a pronunțat Sentința comercială nr. 911 din 19 2007 ( 34, 36-37) - irevocabilă prin nerecurare - prin care a admis cererea formulată de debitoare, cu consecința deschiderii procedurii falimentului acesteia.
A desemnat ca lichidator provizoriu pe Societatea CM G, căreia i-a stabilit atribuțiile și remunerația.
În cauză au formulat declarații de creanță creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului G, pentru suma de 9.567 lei ( 44-61), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, pentru o creanță de 568,07 lei reprezentând echivalentul sumei de 173,20 USD preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate G ( 63-69) și Centrul Național de Produse Informatice B, pentru suma de 1.809,70 lei ( 81-94), necontestate de debitoare.
În exercitarea atribuțiilor delegate de judecătorul-sindic, lichidatorul Societatea CM a depus la dosar Raportul lunar nr. 1974 din 12 octombrie 2007 privind modul de îndeplinire al atribuțiilor ( 38-39), la care a anexat o serie de acte ( 40-43), Tabelul preliminar al creanțelor nr. 2041 din 25 octombrie 2007 ( 74), afișat la ușa instanței la 26 octombrie 2007 ( 75), Tabelul definitiv consolidat al creanțelor nr. 2069 din 12 noiembrie 2007 ( 79), afișat la ușa instanței la 13 noiembrie 2007 ( 80) și Raportul final nr. 2 din 9 ianuarie 2008 ( 96-97), la care a anexat o serie de acte ( 98-104, 106-109) și decontul cheltuielilor de procedură nr. 3 din 9 ianuarie 2008 ( 105).
Prin Raportul final menționat, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri privind procedura, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului și Aprobarea devizului de cheltuieli aferent perioadei falimentului în sumă de 1.200 lei.
Motivându-și în fapt cererea de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul a precizat - în esență - că nu a identificat bunuri mobile sau imobile în averea debitoarei, care să poată fi valorificate pentru acoperirea pasivului.
Raportul final a fost afișat la ușa instanței la 16 ianuarie 2008 ( 111) și înmânat reprezentanților creditorilor la termenul de judecată din 15 ianuarie 2008 ( 100).
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Baf ormulat cererea nr. 1988 din 24 ianuarie 2008 ( 112-113), prin care a solicitat ca lichidatorul judiciar să formuleze cerere în răspundere sau autorizarea Comitetului creditorilor pentru introducerea acțiunii prevăzută de disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată.
De asemenea, lichidatorul a depus Tabelul definitiv consolidat rectificativ al creanțelor nr. 87 din 30 ianuarie 2008 ( 116), afișat la ușa instanței la 30 ianuarie 2008 ( 117) și a formulat cererea în răspundere nr. 222 din 25 februarie 2008 ( 118-119), prin care a solicitat obligarea pârâților și, în calitate de administratori ai debitoarei, la plata pasivului acesteia în sumă de 11.943,77 lei întrucât:
Așa cum s-a precizat în raportul final depus la data de 09.01.2008, foștii administratori nu au putut fi găsiți și au depus actele contabile ale debitoarei nici la sediul lichidatorului nici la instanță.
Administratorii și nu s-au conformat prevederilor legale în sensul de a depune situațiile financiare anuale, respectiv bilanțuri contabile de sfârșit de an, raportări semestriale așa cum prevede Legea nr.82/1991 republicată.
Nu au fost respectate dispozițiile art.1din Legea nr.82/1991 republicată care prevede că: "societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, instituțiile naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității".
Potrivit dispozițiilor art.5 alin.1 din același act normativ "persoanele prevăzute la art.1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale".
"documentele oficiale de prezentare a situației economic-financiare a persoanelor prevăzute la art.1 sunt situațiile financiare anuale, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare, fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată (art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată)".
"răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului (art.11alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată)".
Administratorii și nu s-au conformat prevederilor legale ale art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006 prin care arăta că "Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen maximum de 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și de asemenea, continuă în alin.2 al aceluiași articol că acesta - debitorul "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi suspus dispozițiilor prezentei legi în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Din analiza acestui text de lege rezultă că administratorii societății comerciale sunt obligați să solicite aplicarea Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care această stare este iminentă.
Prevederile prezentei legi îl îndreptățesc să considere că foștii administratori au ținut o contabilitate fictivă sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Consideră că prin neprezentarea documentelor contabile lichidatorului, au fost încălcate dispozițiile imperative ale art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, astfel încât cererea de atragere a răspunderii materiale a acestora este admisibilă.
În raportul final s-a arătat că din ultimul bilanț contabil întocmit pentru exercițiul financiar al anului 2004 și înregistrat la Administrația Finanțelor Publice G societatea avea în patrimoniu active totale în sumă de 21.979 lei, nu a fost depus alt bilanț contabil astfel acestea nefiind justificate.
Astfel au fost încălcate dispozițiile imperative ale art.138 alin.1 lit.e, deoarece consideră că activele societății nu au fost justificate "au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia"
Lichidatorul nu a solicitat administrarea de probatorii în dovedirea susținerilor sale din cererea în răspundere.
Deși legal citați, pârâții și, în calitate de administratori ai debitoarei nu s-au prezentat în instanță, nu au formulat întâmpinare și nu au solicitat probe în apărarea lor.
La adunarea creditorilor din 1 aprilie 2008 ( 124), convocată pentru soluționarea cererilor, creditorii reprezentați au achiesat la cererile lichidatorului, solicitând admiterea acestora așa cum au fost formulate.
Prin sentința comercială nr. 421/2008 a Tribunalului Galația fost aprobat Raportul final nr. 2 din 9 ianuarie 2008, întocmit de Societatea CM G,-, etaj 1, biroul 2, în calitate de lichidator al debitoarei G,-, J -, - aflată în procedura de faliment și, în consecință:
S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei G și radierea societății din Registrul Comerțului.
Prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, judecătorul-sindic, lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Sentința de închidere a procedurii falimentului a fost notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice G și Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Galați.
A fost admisă cererea lichidatorului și s-a dispus plata către acesta din fondul de lichidare a sumei de 1.200 lei reprezentând cheltuieli de procedură.
Prin aceeași sentință a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea nr. 1988 din 24 ianuarie 2008 formulată de creditoarea
A fost respinsă ca nefondată cererea de răspundere nr. 222 din 25 februarie 2008 formulată de lichidatorul Societatea CM G în contradictoriu cu pârâții și în calitate de administratori ai debitoarei.
S-a opus la aceste concluzii, reținându-se următoarele:
În temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, judecătorul-sindic poate da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Prin sentința comercială nr. 476 din 12 aprilie 2006, Tribunalul Galați - Secția Comercială, Maritimă și Fluvială și de Contencios Administrativ a dispus dizolvarea societății debitoare.
Prin Încheierea nr. 11748 din 19 decembrie 2006, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galația dispus la cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice G lichidarea societății și înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii privind numirea ca lichidator a Societății CM
Judecătorul-sindic a pronunțat sentința comercială nr. 911 din 19 2007 ( 34, 36-37) - irevocabilă prin nerecurare - prin care a admis cererea formulată de debitoare, cu consecința deschiderii procedurii falimentului acesteia.
A desemnat ca lichidator provizoriu pe Societatea CM G, căreia i-a stabilit atribuțiile și remunerația.
În cauză au formulat declarații de creanță creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului G, pentru suma de 9.567 lei ( 44-61), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, pentru o creanță de 568,07 lei reprezentând echivalentul sumei de 173,20 USD preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate G ( 63-69) și Centrul Național de Produse Informatice B, pentru suma de 1.809,70 lei ( 81-94), necontestate de debitoare.
Lichidatorul nu a identificat în averea debitoarei bunuri mobile sau imobile ori disponibilități bănești, pe care să le valorifice pentru acoperirea pasivului în valoare de 11.943,77 lei, motiv pentru care a formulat Raportul final nr. 2 din 9 ianuarie 2008.
Concluziile lichidatorului din raportul menționat se coroborează cu susținerile acestuia din Rapoartele de activitate formulate în cauză, necontestate de părțile în litigiu și relațiile comunicate de Primăria Municipiului G și unitățile bancare din municipiul
Față de considerentele expuse, în exercitarea atribuțiilor conferite de disp. art. 11 alin. 1 lit. n și art. 25 lit. k din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și constatând a fi îndeplinite cerințele disp. art. 132 alin. 2 din lege, Judecătorul-sindic apreciază că cererea lichidatorului este fondată, urmând să o admită și pe cale de consecință să aprobe Raportul final nr. 2 din 9 ianuarie 2008 și pe cale de consecință, să dispună închiderea procedurii falimentului debitoarei G și radierea societății din Registrul comerțului, cu aplicarea în cauză a disp art. 135 și art. 136 din lege.
Pentru aceleași considerente, potrivit disp. art. 4 alin. 4 din lege, Judecătorul-sindic consideră că cererea lichidatorului privind plata din fondul de lichidare a cheltuielilor de procedură este fondată, cu consecința admiterii ei pentru suma de 1.200 lei conform decontului de cheltuieli nr. 3 din 9 ianuarie 2008.
Ulterior solicitării creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B privind formularea cererii în răspundere, aceeași creditoare a introdus cererea în răspundere nr. 222 din 25 februarie 2008, ceea ce face ca cererea nr. 1988 din 24 ianuarie 2008 să fie rămasă fără obiect.
Potrivit disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, la cererea lichidatorului, Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau din conducere care au cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă au comis vreuna din faptele enumerate la literele a-
Dispozițiile legale menționate reglementează răspunderea civilă a persoanelor implicate în conducerea activității debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, dacă au comis vreuna din faptele ilicite enumerate limitativ de lege.
Ca natură juridică, răspunderea civilă a persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, dacă au comis vreuna din faptele ilicite enumerate de lege, este o răspundere civilă, care poate fi - în funcție de izvorul obligației încălcate - delictuală pentru fapta proprie sau contractuală.
Răspunderea civilă reglementată de disp. art. 138 din lege presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția (culpa) persoanei care răspunde.
În speță, contrar susținerilor din cererea în răspundere, prin probele administrate în cauză, lichidatorul nu a făcut dovada că pârâții, în calitate de administratori ai debitoarei aflată în procedura de faliment, au cauzat starea de insolvență a și au săvârșit fapta prevăzută de disp. art. 138 alin. 1 lit. d și lit. e din lege.
Astfel, nedepunerea situațiilor financiare anuale nu constituie temei pentru angajarea răspunderii pârâților conform disp. art. 138 alin. 1 lit. d din aceeași lege, iar lichidatorul nu a dovedit că aceștia nu au justificat activele societății.
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs B, criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
În cauză a fost formulată cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai debitoarei de către lichidatorul judiciar, instanța de fond a dispus închiderea procedurii insolvenței fără angajarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere.
Hotărârea instanței a fost emisă fără să se ia în considerare că, în cauză, au fost identificate fapte care fac incidența disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar, cu toate diligențele depuse, nu a putut intra în posesia documentelor contabile deoarece foștii administratori au refuzat orice colaborare.
Judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile instituite de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
a suportat un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către instanța de judecată a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost deschisă procedura falimentului.
De altfel, consideră că soluția nu este motivată în fapt și în drept, ceea ce impune casarea cu trimitere a cauzei de față.
Regulile răspunderii instituite prin disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei și a înlăturat greșit răspunderea patrimonială a celor vinovați.
Recursul de față este inadmisibil;
Instanța de fond, printr-o temeinică și legală administrare a probelor și interpretare a disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, a pronunțat în cauză o soluție temeinică și legală.
În conformitate cu disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului să fie suportat de foștii administratori dacă au comis faptele menționate în conținutul articolului de mai sus și care nu se regăsesc în cauza de față.
Instanța a motivat corect și complet în fapt și în drept respingerea ca nefondată a cererii formulate de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu administratorii și privind răspunderea acestora conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, analizând inexistența faptelor din conținutul menționatului articol în activitatea foștilor administratori ai debitoarei.
Ori, titularul cererii privind antrenarea răspunderii patrimoniale în cauza de față este, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar Societatea CM G și nu a recurentei B, căreia legea nu-i recunoaște acest drept distinct, ceea ce impune respingerea recursului de față ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de creditoarea. B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 421/15.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.
PREȘEDINTE, dr. | JUDECĂTOR, dr. | JUDECĂTOR, |
Grefier,
ST/16.09.2008
/2 ex/26.09.2008
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Elena Romila
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|