Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 63/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 63/2008

Ședința publică de la 13 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 3: Marius Irimie

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței comerciale nr.294/F/2007 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba pronunțată în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față reține;

În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința comercială nr.294/F/2007 pronunțată de judecătorul sindic a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și în consecință:

S-a dispus închiderea procedurii falimentului SC SRL.

S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului, notificarea sentinței debitorului, tuturor creditorilor, a administratorului special și Oficiului registrului comerțului pentru efectuarea de mențiuni și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

A fost anulată cererea formulată de creditorul A privind suportarea pasivului societății de persoanele care au contribuit la încetarea plăților și aplicarea procedurii.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar a întocmit raportul final și situațiile financiare finale constatându-se că nu au fost comise niciuna dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 din lege, care să fi cauzat starea de insolvență.

S-a solicitat închiderea procedurii și atragerea răspunderii persoanelor care au contribuit la încetarea de plăți.

Cu privire la această cerere s-a reținut că fondurile obținute din lichidare au fost distribuite și că nu au fost suficiente pentru acoperirea creanței.

Referitor la cererea privind atragerea răspunderii se reține că acțiunea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 au natura unei veritabile acțiuni în despăgubiri, acțiune care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art.112 cod pr.civilă, dispozițiile 85/2006 conform art.149 complinindu-se cu prevederile codului d e procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs AVAS care solicită admiterea recursului și casarea sentinței comerciale nr.294/F/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

În motivele de recurs se arată în esență că AVAS s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Caselor de asigurare de Sănătate, titlurile de creanță aferente creanței bugetare preluate constituind titluri executorii.

Se arată că nici un act procedural nu a fost comunicat către AVAS, instituție care a luat cunoștință despre dosar prin Buletinul procedurii de insolvență.

Susține că s-a încălcat principiul contradictorialității dezbaterilor în legătură cu AVAS,nefiind acordată posibilitatea față de această instituție de a discuta și combate elementele de fapt și de drept ale procesului.

Mai susține că judecătorul sindic nu a aplicat regulile răspunderii instituite de dispozițiile art.138, faptele trebuind să fie primite în contextul stării de insolvență a debitoarei.

Se mai arată că lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul de asigurare de sănătate prin întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență.

Susține că AVAS nu a fost notificată, neputând participa la procedura insolvenței debitoarei fiind lipsită de posibilitatea recuperării sumei de 621,23 lei echivalentul sumei de 202,75 lei.

Se cere admiterea recursului, casarea sentinței atacate, constatarea ca prematură a închiderii procedurii, continuarea procedurii de faliment cu refacerea tabelului definitiv consolidat.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Analizând recursul de față prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.

Împotriva unei hotărâri judecătorești se poate exercita o cale de atac de către părțile implicate în litigiu sau de orice ale părți care justifică un interes în cauză.

În speță, AVAS susține că este creditoare a debitoarei SC SRL prin preluarea unei creanțe de la Casa de asigurare de sănătate, fără a preciza despre ce casă este vorba.

Recurenta în afară de afirmația expusă mai sus nu face nici un fel de dovadă a calității sale de creditor, nedepunând la dosar nici un protocol de care face vorbire ( de preluare a creanței bugetare) nici cesiunea de creanță aprobată de judecătorul sindic.

Față de acestea se constată că recurenta nu-și justifică în nici un fel interesul în cauză ceea ce duce la concluzia că acest interes nu există motiv pentru care, în temeiul art.312 cod pr.civilă recursul acesteia va fi respins iar sentința va fi menținută ca legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

In numele legii,

DECIDE

Respinge recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr.294/F/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. ex.2

Jud.fond:

Președinte:Eugenia Florescu
Judecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Marius Irimie

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 63/2008. Curtea de Apel Alba Iulia