Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 630/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 630/
Ședința publică din 09 septembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 435/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din legea nr. 146/1997.
Față de actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 435/17.03.2008 pronunțată în dosarul nr.2383/2005 al Tribunalului Comercial Mureș, judecătorul sindic a aprobat raportul final și a dispus închiderea procedurii falimentului, împreună cu celelalte măsuri prevăzute de lege în aceste situații.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că, prin hotărârea judecătorului sindic s-a angajat răspunderea personală a administratorului debitoarei și că în urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar, nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, iar executarea sentințelor, prin care a fost angajată răspunderea administratorului nu fost posibilă.
S-a menționat că împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni. De asemenea, s-a menționat că deși s-a solicitat creditorilor să pună la dispoziția lichidatorului fondurile necesare în vederea executării sentinței, nu a existat disponibilitate din partea acestora în vederea acoperii cheltuielilor de executare.
În aceste condiții lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic să dispună închiderea procedurii falimentului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditorul AVAS, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și continuarea procedurii.
În motivarea recursului AVAS s-a menționat că procedura instituită de Legea 64/1995 rep. are drept scop recuperarea creanțelor de la debitorii rău-platnici, scop neîndeplinit în cauză.
S-a apreciat că judecătorul sindic trebuia să desemneze un executor judecătoresc, iar acesta să procedeze la executarea silită a administratorului și la distribuirea sumelor obținute din aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.138 și ale art.140 alin.1 din Legea nr.85/2006.
S-au invocat disp.art.140 alin.2 din Legea 64/1995 rep. în prezent art.142 alin.2 din Legea 85/2006 care prevăd că "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator".
Analizând recursul formulat de AVAS, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
În cadrul dosarului nr.2383/2005 al Tribunalului Harghita, judecătorul sindic a instrumentat procedura falimentului debitoarei SC SRL.
În cadrul acestei proceduri s-a dispus și angajarea răspunderii administratorului.
Lichidatorul judiciar desemnat în cauză a încercat să identifice bunurile existente atât în patrimoniul debitoarei, cât și în patrimoniul administratorului societății debitoare.
Din actele aflate la dosarul de fond și din rapoartele lichidatorului, rezultă că la momentul închiderii procedurii nu există bunuri mobile sau imobile, nici în patrimoniul debitoarei, nici în cel al administratorului.
În această situație apreciem că lichidatorul judiciar a efectuat toate demersurile posibile în acest sens, fără a obține un rezultat pozitiv.
De altfel, închiderea procedurii nu cauzează teoretic nici un prejudiciu creditorilor, având în vedere disp.art.142 al.2 din Legea nr.85/2006.
Potrivit acestor dispoziții "după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator".
Apreciem că față de aceste dispoziții, închiderea procedurii falimentului nu crează nici un prejudiciu creditorilor, aceștia putând să treacă la executarea silită a sentinței prin care s-a dispus angajarea răspunderii administratorilor și după închiderea procedurii.
Astfel, art.142 al.1 din Legea nr.85/2006 prevede că "executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 al.1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform codului d e procedură civilă".
Executarea silită începe la solicitarea creditorului, iar cheltuielile se avansează de către acesta potrivit art.3717al.1 pr.civ.
Susținerea recurentei că fără stingerea, într-un mod sau altul, a creanței sale, procedura nu va putea fi închisă, este lipsită de temei legal.
Legea nr.85/2006 prevede mai multe situații în care se poate închide procedura, necondiționând nici una dintre aceste situații de acoperirea integrală a debitului.
Astfel, potrivit art.131, în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Art.132 al.2 din lege prevede că procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.
Nu există deci o dispoziție legală care să prevadă obligativitatea numirii unui executor de către judecătorul sindic. Lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor să avanseze sumele necesare punerii în executare a hotărârii prin care a fost angajată răspunderea patrimonială, însă nu a primit un răspuns pozitiv în acest sens.
În concluzie, față de cele mai sus menționate apreciem că în mod corect judecătorul sindic a procedat la închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL și în baza art.312 al.1 pr.civ. vom respinge ca nefondat recursul formulat de AVAS.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.435 din 17.03.2008, a Tribunalului Comercial Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică la 9 septembrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr.-,fiind
în concediu de odihnă, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
18.09.2008.
jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|