Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 652/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE NR. 652

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

PREȘEDINTE: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă

JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu

GREFIER - -

Pe rol judecarea recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței nr. 150 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t- Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL PRIN LICHIDATOR EXPERT S și administratorul special.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de dispozițiile art. 8 alin.2 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.303 alin.1 pr. Civ., după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința nr. 150 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t- Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, fiind descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.

În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu care să poată fi valorificate.

Împotriva sentinței nr. 150 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t- Secția Comercială și de Contencios Administrativ au declarat recurs creditoarele S și AVAS B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.

Criticile recurentei creditoare s-au referit la faptul că nu era suficient doar raportul final al lichidării întocmit de lichidatorul judiciar pentru a se dispune închiderea procedurii. De asemenea, recurenta a considerat că acest raport era necesar să cuprindă inclusiv măsura în care au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de insolvență a debitoarei astfel că se impunea completarea raportului final cu acele mențiuni care privesc săvârșirea de către persoanele prevăzute de art. 138 a vreuneia din faptele prevăzute de textul legal.

Prin motivele de recurs, creditoarea AVAS B a susținut aceeași critică invocată și de către creditoarea În plus, recurenta creditoare a invocat faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006 deoarece raportul final nu a fost comunicat creditorilor și nici publicat în.

Analizând criticile de recurs, Curtea apreciază că sunt nefondate și ca atare va respinge recursul având în vedere următoarele considerente:

Astfel, Curtea apreciază că este nefondată critica recurentei-creditoare S potrivit căreia hotărârea instanței de fond s-ar fi dat doar în baza raportului întocmit de lichidatorul judiciar referitor la lipsa bunurilor din averea debitoarei. În acest sens, se constată că la data de 15 septembrie 2008 lichidatorul judiciar prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la apariția stării de insolvență a arătat faptul că Primăria S -Direcția generală Venituri și Cheltuieli a comunicat prin adresa nr. 41964/06.06.2008 că debitoarea nu figurează în evidența fiscală cu bunuri mobile sau imobile declarate.

În ceea ce privește critica recurentei AVAS referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea 85/2006, Curtea o găsește neîntemeiată deoarece închiderea procedurii s-a realizat în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006, iar cerința ce se impune a fi îndeplinită este aceea ce vizează aspectul dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului. În aceste condiții, închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din lege nu este condiționată de formularea în prealabil a raportului prevăzut de art. 129 din lege.

Referitor la criticile recurentelor privind faptul că raportul final ar fi trebuit să includă măsura de identificare a persoanelor răspunzătoare pentru generarea stării de insolvență, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate deoarece nu poate fi imputată lichidatorului judiciar împrejurarea că nu ar fi promovat acțiune în răspundere potrivit dispozițiilor art. 138 din lege, în condițiile în care prin sentința nr. 1598/15.12.2008 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul O l în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar împotriva administratorilor sociali.

Ca atare, în baza dispozițiilor art. 312 pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S,-, județul O și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 150 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t- Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator EXPERT S, cu sediul în S,-, județul O și administratorul special, cu sediul în S,-,.24,.A,.10, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 aprilie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. /05.05.2009

jud.sindic.

23 Aprilie 2009

tehnored. / 3 ex.

Președinte:Angela Rădulescu
Judecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă, Carmen Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 652/2009. Curtea de Apel Craiova