Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 657/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSARUL NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 657
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu
GREFIER - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulate de contestatorul împotriva deciziei nr.1659 din 09 decembrie 2008, pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL C, lichidator al debitoarei - SA C, - SA C, BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA C, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul, reprezentat de avocat, intimata creditoare BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA C, prin cons. jr. și intimatul, reprezentat de avocat și cons. jr. pentru - SRL C, lichidator al debitoarei - SA C lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se pune în discuție excepția de conexitate a prezentei cauze cu dosarul având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva aceleași decizii, excepție invocată de contestatoare.
Avocat, pentru contestator, solicită admiterea excepției de conexitate având în vedere că ambele pricini se află pe rolul aceleiași instanțe, că se judecă între aceleași părți și între cele două dosare există o strânsă legătură, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 164 Cod procedură civilă.
Cons. jr., pentru intimata creditoare, solicită respingerea excepției de conexitate.
Avocat, pentru intimatul pârât, consideră că excepția de conexitate invocată de către contestator este inadmisibilă.
Cons. jr., pentru lichidator, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate.
Curtea respinge excepția de conexitate invocată de către contestator, întrucât în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 164 Cod procedură civilă după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, se acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat, pentru contestator, solicită admiterea contestației în anulare, modificarea deciziei nr.1659/09.12.2008 în sensul admiterii recursului, schimbarea sentinței atacate și pe fond respingerea cererii formulate de creditoarea Banca Comercială Sucursala C prin care s-a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale pentru suma de 213.816,71 lei reprezentând parte din pasivul neacoperit reprezentând creanța acestei creditoare.
Consideră că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de antrenare, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra a două motive de recurs privind inexistența vinovăției sub forma agravată a intenției de cauzare a stării de insolvență prin înstrăinarea liniei tehnologice și privind relevanța probatorie de adevăr judiciar a considerentelor sentinței prin care a fost respinsă acțiunea în anularea vânzării liniei tehnologice.
S-a susținut că în cauză s-a făcut dovada că nici la data înstrăinării liniei tehnologice, martie 2001 și nici prin comportamentul său, contestatorul nu a intenționat sau prefigurat vreun rezultat păgubitor pentru societate, dimpotrivă a efectuat plăți însemnate către debitoare și a garantat cu imobilul proprietatea sa creditul acordat de Banca.
Cons. jr., pentru intimata creditoare, solicită respingerea ca nefondată a contestației în anulare în condițiile în care prin această contestație se pun în discuție probleme de fond asupra cărora instanța s-a pronunțat.
S-a arătat că înstrăinarea liniei tehnologice a fost făcută cu rea credință, fapt dovedit cu hotărârile judecătorești irevocabile depuse la dosarul cauzei, iar contestatorul, prin faptele sale, a contribuit în mod direct la starea de insolvabilitate a societății, dat fiind că a dispus de bunurile societății constând în utilajele de îmbuteliere, care deserveau obiectului de activitate al societății, în folosul altor societăți care îi aparțineau acestuia.
Avocat, pentru intimatul pârât, și cons. jr., pentru lichidator, având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluționarea contestației în anulare.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 13 ianuarie 2009, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1659/9 decembrie 2008 pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, solicitând anularea hotărârii instanței de recurs pentru motivul prevăzut de art. 318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, susținând că instanța a omis să răspundă motivelor de recurs referitoare la inexistența vinovăției sub forma agravată a intenției de cauzare a stării de insolvență prin faptul înstrăinării liniei tehnologice, respectiv absența relei credințe ca element subiectiv al faptei reglementate de art. 138 din Legea 85/2006, precum și la relevanța probatorie de adevăr judiciar a considerentelor sentinței nr. 321/12 mai 2005, irevocabilă, prin care judecătorul sindic a respins acțiunea în anularea vânzării liniei tehnologice.
În dezvoltarea cererii, contestatorul a argumentat pe larg absența relei sale credințe, arătând în esență că a făcut demersurile pentru eșalonarea plății datoriilor la bugetul de stat și la CAS, că la sfârșitul lunii martie când a cesionat acțiunile și s-a retras din funcția de administrator al - SA C nu mai avea nici o datorie către BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA C, că în august 2001 garantat contractul de credit încheiat de cu ipotecă asupra apartamentului său, exercitând presiuni psihice asupra soției sale pentru a semna acest act, astfel încât nu a intenționat să provoace insolvența debitoarei. Așa cum reiese din raportul de expertiză, 72% din cifra de afaceri a - SA C în anul 2001 s-a realizat din vânzarea mărfurilor livrate de - SA.
Prin ordinele de plată emise de - SA în favoarea - SA în perioada martie-iunie 2001, în valoare totală de 3.015.000.000 lei, s-au stins creditele luate de către debitoare de la alte bănci. Chiar dacă instanța nu a luat în considerare aceste plăți, împreună cu procesul verbal de compensare, ca o dovadă de plată a prețului liniei tehnologice, acum a înțeles să invoce valoarea probatorie a acestor plăți în susținerea bunei sale credințe.
În raportul de expertiză s-a constatat că din 5,1 miliarde lei datorii către bănci la data de 31 decembrie 2000, la sfârșitul anului 2001 au rămas 1,7 miliarde lei, diferența fiind achitată de - SA, acesta fiind motivul pentru care s-a invocat plata prin compensare.
Prin scrisoarea transmisă de - TEHNO 2000 SRL se atestă că datoria - SA C față de aceasta a fost preluată de - SRL la data de 6 aprilie 2001 și la data de 29 iulie 2001, prin protocoalele încheiate în acest sens.
Toate aceste acțiuni contrazic intenția sa de a produce starea de insolvență a debitoarei.
De altfel, în patrimoniul debitoarei mai există și oad oua linie tehnologică pentru producerea și îmbutelierea de esențe alimentare și coloranți alimentari, care a fost vândută de conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1164/10 mai 2002 autentificat la BNP Deși linia fusese achiziționată din Germania cu 72.000 mărci, a fost vândută de Bancău cu 150.000.000 lei.
La data de 3 martie 2009, intimata BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA Caf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației și a susținut că, fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond care au fost soluționate de instanță. Cât privește sentința nr. 321/12 mai 2005, aceasta a avut un temei juridic diferit de cele ale sentințelor definitive și irevocabile pronunțate ulterior.
Înstrăinarea liniei tehnologice s-a făcut cu rea credință de către contestator, dovadă fiind sentința nr. 29 din 31.01.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, prin care s-a constatat nulitatea parțială absolută a vânzării materializate în factura nr. -/16.12.2002 și implicit decizia nr. 187/12 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, prin care s-a constatat și nulitatea parțială a procesului verbal încheiat la data de 5 aprilie 2002. Un alt argument îl reprezintă faptul că - SA, care nu era proprietara acestor utilaje, le-a revândut către - SRL, înstrăinare făcută tot de către contestatorul. Prin sentința nr. 4046/5 iulie 2006, Tribunalul Dolja respins cererea - SRL privind constatarea nulității absolute a facturii nr. -/9.08.2001 prin care s-a stornat factura nr. -/2 martie 2001, rămasă definitivă prin decizia nr. 3/10.01.2007 a Curții de APEL CRAIOVA și irevocabilă prin decizia nr. 2742/21.09.2007 a ÎCCJ.
Ca urmare, a rămas de necontestat faptul că, deși proprietară a utilajelor, - SA C nu a mai folosit aceste bunuri. Utilajele au fost folosite în mod succesiv de societățile contestatorului, - SA și - SRL. Prin aceasta, contestatorul a contribuit în mod direct la insolvabilitatea societății.
De fapt, ipotecarea apartamentului prin presiuni psihice asupra soției a fost o "regie", reușind anularea contractului de ipotecă prin martorii care erau angajații săi. Același lucru l-a încercat și cu linia tehnologică, dar prin sentința nr. 1089/15 iulie 2004 s-a respins acțiunea - SA pentru anularea contractelor de credit și contractelor de garanție imobiliară nr. 326/2001 și nr. 651/2002. Apelul promovat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 57 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 1343/COM/2004.
Procesul-verbal de compensare invocat de către contestator a fost anulat și, mai mult, s-a făcut dovada că nici nu a fost semnat de către.
În realitate, prețul mijloacelor fixe nu a fost achitat. Ordinele de plată se referă la contravaloare marfă și nicidecum la contravaloarea liniei tehnologice.
Banca a încercat să execute garanția, dar contestatorul a promovat tot felul de acțiuni, astfel încât a împiedicat executarea timp de 6 ani. Abia după ce instanța a admis cererea de antrenare a răspunderii sale, contestatorul a susținut că a readus bunul în patrimoniul - SA C, dar în prezent nu mai valorează nici 10% din valoarea constituită garanție, de peste 3 miliarde lei vechi.
Contestatorul invocă în mod nejustificat că - SA Car ealizat venituri din relațiile cu - SA în perioada martie - noiembrie 2001, în condițiile în care s-a constatat un mod de decontare deficitar între cele două societăți chiar de către inspectorii DGFP, din procesul-verbal de control de la data de 6 martie 2001 rezultând că nu există o demarcație clară cu privire la modul de folosire a bunurilor mobile și imobile ale celor două societăți.
Totodată, intimata a arătat că la pagina 13 din raportul de expertiză se precizează că marfa facturată de furnizori debitoarei - SA C era folosită în realitate de - SA, precum și faptul că la pagina 4 din suplimentul de expertiză se precizează dispariția documentelor contabile din luna aprilie 2002.
La data de 31 martie 2009, contestatorul a invocat excepția de conexitate a cauzei având ca obiect contestația în anulare cu cea referitoare la cererea de revizuire formulată împotriva aceleiași decizii, în temeiul art. 164 Cod procedură civilă.
Excepția de conexitate a fost respinsă în ședința publică de la data de 21 aprilie 2009, când Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 alin. 1 Cod procedură civilă, cele două dosare având obiecte diferite, respectiv căi extraordinare de atac reglementate în mod distinct și ale căror condiții de promovare și admisibilitate sunt complet diferite.
Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma motivelor de anulare și apărărilor invocate, precum și a dispozițiilor art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată doar în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, deoarece reprezintă o cale de retractare a hotărârilor judecătorești irevocabile, și nicidecum o cale de atac de reformare, de control judiciar.
Omisiunea instanței de recurs de examina toate motivele de modificare sau de casare este de strictă interpretare și are în vedere doar motivele de recurs, nu și argumentele expuse de parte pentru a susține motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate. de larg ar fi dezvoltate, argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.
Art. 318 teza - II - a Cod procedură civilă se referă la omisiunea de a examina un motiv de recurs și nicidecum la argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.
Contestația în anulare este, prin urmare, inadmisibilă, dacă instanța de recurs a grupat argumentele astfel încât a răspuns printr-un considerent comun referitor la motivul de recurs invocat.
În speță, instanța de recurs a răspuns criticilor formulate de către recurentul grupând argumentele pentru care partea a susținut că greșit s-a făcut aplicarea măsurii prevăzute de art. 138 lit. a și, respectiv art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății debitoare se poate angaja pentru săvârșirea uneia sau mai multor fapte dintre cele prevăzute de text împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Textul nu cere ca persoana să fi urmărit ajungerea debitoarei în stare de insolvență și, ca urmare, nu sancționează doar faptele săvârșite cu intenție directă, ci și fapte produse cu intenție indirectă ( persoana nu urmărește, dar acceptă producerea consecințelor), precum și pe cele săvârșite cu formele neintenționale ale vinovăției, respectiv din culpă (cu neglijență sau impru-dență ).
Totodată, Curtea reține că, în speță, cadrul procesual este determinat prin acțiunea introductivă și, respectiv, întâmpinarea formulate de către părți la instanța de fond, astfel încât și controlul judiciar s-a exercitat în aceste limite.
Astfel, potrivit acțiunii introductive, BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA Cas olicitat antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale - SA C pentru trei fapte, invocând în drept dispozițiile art. 137 alin. 1 lit. a, c și d din Legea 64/1995, în prezent art. 138 alin.1 lit. a, c și din Legea 85/2006.
Reclamanta a susținut că datoriile și pierderile - SA C, conform bilanțului contabil de la 31 decembrie 2000, se ridicau la 13.283.579.000 lei vechi, din care credite bancare 5.114.450.000 lei și pierderi de 5.523.637.000 lei, iar valoarea capitalurilor proprii scăzut de la 1.538.576.000 lei la minus 3.985.061.000 lei, astfel încât continuarea activității nu se mai justifica. De altfel, la finele anului 2001, pierderea înregistrată în semestrul Iac rescut la 6.160.582.000 lei.
Evidențele contabile au fost ținute defectuos, deoarece nu a existat demarcație clară cu privire la modul de folosire a bunurilor mobile și imobile de către cele două societăți care aveau aceiași administratori, - SA C și - SA.
Totodată, în motivarea cererii introductive s-a invocat înstrăinarea principalului mijloc de producție al - SA C către - SA, societate condusă de aceiași administratori ca și debitoarea și pentru care prețul nu s-a plătit.
În întâmpinarea formulată la fond, pârâții și au susținut că în perioada în care au fost administratori, 1999 - 2001, nu au avut o conduită care să se fi caracterizat prin pasivitate și neglijență. Nu au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în interes propriu sau în interesul altei persoane, nu au efectuat fapte de comerț în interes personal, evidența contabilă fiind dovada cea mai elocventă. Susținerile din cererea introductivă nu sunt reale, iar datoriile și creditele bancare la care se face referire nu sunt reprezentative pentru perioada în care au avut contract de mandat.
Creditele acordate societății nu au fost obținute în perioada în care pârâții au avut mandat, iar contractele care sunt în curs de executare au fost încheiate de administratorul împreună cu și.
Activitatea - SA nu a prejudiciat activitatea - SA, în acest sens existând deja o hotărâre irevocabilă pronunțată în dosarul nr. 24/F/3/2001, în care s-a reținut că utilajele au fost înstrăinate conform normelor legale în materie. Există la dosar expertize contabile care au constatat că prețul utilajelor s-a încasat și că procesul verbal de compensare este real. Nu s-a urmărit vânzarea unor bunuri care să ducă la declinul societății. Cererea de deschidere a procedurii s-a datorat pârâtului, care a avut calitatea de administrator în perioada în care s-au făcut creditele și a manifestat dezinteres în continuarea unei activități având ca finalitate pierderi financiare. Contractele de credit făcute după data 27.03.2001 au accelerat mărirea pasivului.
Judecătorul sindic a reținut că acțiunea este fondată în parte, doar cu privire la pârâții și și doar pentru faptele prevăzute de art. 138 lit. a și c din Legea 85/2006.
Verificând cauza sub toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de recurs a constatat că judecătorul sindic a reținut în mod greșit că pârâții au săvârșit fapta prevăzută de art. 137 lit. c din Legea 64/1995, întrucât nu există nici o dovadă că cei doi pârâți ar fi dispus continuarea activității în interes personal. Creditele contractate de către recurentul au fost utilizate pentru acoperirea datoriilor societății, în condițiile în care acesta a preluat societatea cu pierderi și datorii uriașe, aspect relevat de expertiza contabilă dispusă în cauză, astfel încât în sarcina acestui recurent nu poate fi reținută vreo culpă pentru ajungerea societății în stare de insolvență.
În schimb, s-a reținut că răspunderea recurentului pentru fapta prevăzută de art. 137 lit. a din Legea 64/1995 fost corect reținută, deoarece, raportat la obiectul de activitate al debitoarei - SA C, constând în producția și îmbutelierea băuturilor răcoritoare, vânzarea liniei tehnologice nu era de natură să crească veniturile societății ci, dimpotrivă, să accelereze declinul. Incidența art. 137 lit. a este atrasă de faptul că este administrator atât la vânzătoarea - SA C, cât și la cumpărătoarea - SA, dar și la - SRL, societatea care, în final, a predat linia tehnologică lichidatorului C.
După cum se poate observa, soluția instanței de recurs se bazează pe reaprecierea probelor cauzei, în principal a expertizei tehnice efectuate la fond, potrivit căreia pasivul societății s-a majorat la data de 31 decembrie 2000, astfel: datorită pierderilor înregistrate, de 5.523.637.000 lei, datorită împrumuturilor și datoriilor asimilate, în sumă de 5.114.450.000 lei, datorită furnizorilor neachitați, în sumă de 3.864.295.000 lei, a datoriilor la bugetele de stat și la fondul CAS în sumă de 4.304.834.000 lei, ce a condus la insolvența societății. Datorită inexistenței fondurilor, nu s-au respectat eșalonările datoriilor bugetare ce fuseseră obținute.
- SA contractat șapte credite de la BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA C în valoare de 3.080.000.000 lei, apoi cu contractul nr.326/24.08.2001 un credit de 600.000.000 lei ridicat de, folosit astfel: 29.000.000 lei pentru plata de mărfuri, 550.000.000 lei rambursare de credite la bănci și 21.000.000 lei dobânzi și comisioane bancare.
BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA C acordat și creditul nr. 651/31.01.2002, de 1 miliard lei, utilizat exclusiv pentru acoperirea creditelor și dobânzilor restante.
Bunurile din patrimoniul - SA C au fost înstrăinate, iar lipsa utilajelor de producție adecvate și neadaptarea la cerințele pieței au dus la conturarea și accelerarea insolvabilității - SA
În finalul concluziilor expertizei contabile, s-a arătat că după încheierea anului financiar 2000, administratorii - SA trebuiau să evalueze situația critică și să ia măsuri de recuperare a pierderilor sau să dizolve societatea. Prin ieșirea de la administrarea - SA C la data de 27 martie 2001 și continuarea duplexului - SA C - - SA s-au mărit datoriile, debitele și majorările la bugetele de stat aferente anului 2000 nu s-au putut achita, iar societatea a intrat în insolvabilitate ( filele 138-140 din dosarul de fond).
În esență, situația de fapt se prezintă astfel: - SA Caî nstrăinat către - SA, cu factura nr. -/2.03.2001 o instalație de preparare concentrat de sucuri, ulterior - SA a emis factura de stornare nr. -/09.08.2001 și apoi s-a întocmit între cele două societăți procesul-verbal de compensare din 5 aprilie 2002 prin care s-au declarat achitate utilajele din factura inițială. - SA a înstrăinat către - SRL aceleași utilaje cu factura nr. -/16.12.2002.
Cu privire la valabilitatea acestor convenții, s-au invocat și depus la dosar următoarele hotărâri judecătorești rămase irevocabile:
în procedura de drept comun:
- sentința nr. 1089/15.04.2004, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1589/COM/2004, menținută prin decizia nr. 57/25.02.2005 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 1343/COM/2004 ( filele 47-49 din dosarul de recurs) prin care s-a respins acțiunea promovată de - SA având ca obiectul constatarea nulității absolute a contractelor de credit și de garanție nr.326/2001 și 651/2002 încheiate între - SA și BANCA SA SUCURSALA C;
- sentința nr. 4046 din 5.07.2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1260/COM/2005, menținută prin decizia nr. 3/10.01.2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- (filele 37-41 din dosarul de recurs), prin care s-a respins acțiunea formulată de - SA împotriva - SA având ca obiect anularea facturii nr.- din 09.08.2001 prin care - SA a stornat factura inițială, de înstrăinare a utilajului, nr.- din 02.03.2001;
- sentința nr. 29/31.01.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, schimbată în parte prin decizia nr. 187/12.09.2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- ( filele 42 -48 din dosarul de recurs), prin care s-a admis acțiunea formulată de BANCA COMERCIALĂ SA SUCURSALA C având ca obiect constatarea nulității absolute procesului verbal încheiat la data de 05.04.2002 între - SA și - SA prin care s-au declarat achitate utilajele vândute cu factura nr.-/12.03.2001, precum și nulitatea facturii nr. -/16.12.2002 încheiate între - SA și - SRL;
în procedura insolvenței:
- sentința nr. 321/12 mai 2005, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 24/F/1/2005, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 65/24.01.2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr. 411/F/1/2005 (filele 70 -79 din dosarul de recurs ) prin care s-a respins cererea formulată de administratorul judiciar - SRL, desemnat în procedura privind pe debitoarea - SA având ca obiect anularea vânzării - cumpărării instalației de preparare concentrat de sucuri și actelor subsecvente acestui act juridic.
Instanța de recurs nu a intrat în analiza nici uneia dintre aceste hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la valabilitatea și consecințele înstrăinărilor succesive ale liniei tehnologice. De altfel, considerentele acestor hotărâri cuprind aprecieri diferite referitoare la valabilitatea înstrăinărilor, la buna sau reaua credință a părților, în raport de obiectul, cauza juridică și probele fiecărui dosar în parte.
Totodată, Curtea reține că apărările referitoare la: demersurile pentru eșalonarea plății datoriilor la bugetul de stat și la CAS; lipsa datoriilor către BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA C la data cesiunii de acțiuni; garantarea contractului de credit încheiat de cu ipotecă asupra apartamentului contestatorului; faptul că 72% din cifra de afaceri a - SA C în anul 2001 s-a realizat din vânzarea mărfurilor livrate de - SA; emiterea de ordine de plată de către - SA în favoarea - SA în perioada martie-iunie 2001, în valoare totală de 3.015.000.000 lei pentru stingerea creditelor luate de către debitoare de la alte bănci; faptul că în raportul de expertiză s-a constatat că din 5,1 miliarde lei datorii către bănci la data de 31 decembrie 2000, la sfârșitul anului 2001 au rămas 1,7 miliarde lei, diferența fiind achitată de - SA, acesta fiind motivul pentru care s-a invocat plata prin compensare; scrisoarea transmisă de - TEHNO 2000 SRL care atestă că datoria - SA C față de aceasta a fost preluată de - SRL la data de 6 aprilie 2001 și la data de 29 iulie 2001, prin protocoalele încheiate în acest sens; faptul că în patrimoniul debitoarei mai există și oad oua linie tehnologică pentru producerea și îmbutelierea de esențe alimentare și coloranți alimentari, care a fost vândută de conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1164/10 mai 2002 autentificat la BNP G și, deși linia fusese achiziționată din Germania cu 72.000 mărci, a fost vândută de Bancău cu 150.000.000 lei, nu pot fi primite deoarece nu reprezintă motive de anulare a deciziei pronunțate de instanța de recurs, ci argumente pentru a susține greșita aplicare a măsurii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, dar care nu au fost invocate de către recurentul nici în întâmpinarea formulată la instanța de fond și nici în motivele de recurs.
Apărarea formulată în mod indirect, prin depunerea la dosar a unor înscrisuri din care rezultă că intimatul a avut calitatea de inculpat în legătură cu fapte comerciale ilicite săvârșite în activitatea desfășurată la alte societăți comerciale este - de asemenea - invocată pentru prima oară în calea extraordinară de atac. Nici această apărare nu poate fi primită, deoarece nu reprezintă o critică hotărârii instanței de recurs, ci un argument pentru care contestatorul a înțeles să susțină vinovăția intimatului și nevinovăția sa pentru producerea stării de insolvență a debitoarei.
Întrucât, potrivit considerentelor expuse, în calea extraordinară de atac, de retractare, a contestației în anulare, sunt inadmisibile: reanalizarea fondului litigiului, reaprecierea probelor cauzei ori invocarea de noi apărări, noi probe sau noi argumente în susținerea apărărilor deja formulate, Curtea concluzionează că apărările invocate în cauză nu se încadrează în motivele pentru care art. 318 teza a - II - a Cod procedură civilă permite anularea hotărârilor judecătorești irevocabile, astfel încât va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulate de contestatorul, cu domiciliul procesual ales în C,-, -.1,.6 la sediul și, împotriva deciziei nr.1659 din 09 decembrie 2008, pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul C, cu sediul în C, B nr.2. D, lichidator al debitoarei - SA C, intimata creditoare BANCA COMERCIALĂ SA - SUCURSALA C, cu sediul în C, str. - cel M, - parter, județul D și intimații pârâți, domiciliat în DTS,-, județul M, domiciliat în DTS,-, județul M, domiciliată în C,-, -.1,.1, județul D, domiciliat în C, cartier, -0,.8, D, domiciliat în C, cartier Nouă,.2..10, și, domiciliat în C,-, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. / 3 ex.
tehnored. /18.05.2009
27 aprilie 2009
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă, Carmen Popescu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
