Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 705/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 705

Ședința publică de la 04 2008

PREȘEDINTE: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Moț

JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr.296 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr.format vechi 77/F/2006, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA C J/- CF - prin lichidator.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, recurenta solicitând judecarea în lipsă conform art. 242 alin.(2) Cod procedură civilă, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea formulată la data de 11.03.2008, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SA a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Prin sentința nr. 296/15.04.2008 pronunțată în dosarul nr- (număr în format vechi 77/F/2006) Tribunalul Dolja admis cererea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SA C, radierea debitorului din registrul comerțului, fiind descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități. S-a mai dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, DGFP D și ORC de pe lângă Tribunalul Dolj pentru efectuarea din oficiu a mențiunii de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în și a fost încuviințată plata sumei de 4.000 lei către lichidatorul judiciar cu titlu de onorariu pentru activitatea întreprinsă din fondul de lichidare prevăzut de art.4 din Legea nr. 85/2006 aflat la dispoziția UNPIR Filiala

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Lg.85/2006, iar din adresa nr. -/26.04.2007 emisă de Primăria C - Serviciul Taxe și Impozite, reiese că debitorul nu figurează înregistrat cu bunuri mobile sau imobile supuse impozitării.

Judecătorul sindic a arătat că pentru termenul de judecată din 15.04.2008 au fost citați creditorii, prin Buletinul procedurilor de Insolvență cu mențiunea de a-și preciza în scris poziția față de cererea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii și aceștia nu s-au conformat.

Având în vedere atât lipsa bunurilor din averea debitoarei - fapt certificat de adresa comunicată de Primăria C, cât și refuzul creditorilor de a avansa sumele necesare continuării procedurii, instanța de fond a reținut că se poate face aplicarea dispozițiilor art.131 din LG.85/2006 s-a închis procedura împotriva debitoarei.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs creditoarea AVAS B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii deoarece lichidatorul a solicitat închiderea procedurii fără a identifica cauzele apariției stării de insolvență conform art. 20, 25 și 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta mai susține că nici un creditor nu are acces la documentele societății debitoare și în consecință judecătorul sindic trebuia să-și exercite rolul activ și să administreze probe, inclusiv efectuarea unei expertize contabile pentru aflarea adevărului.

Analizând recursul, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat.

În cazul în speță închiderea de procedură s-a făcut în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, adică pentru lipsa de bunuri din averea debitoarei.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea de procedură pentru lipsa de bunuri din averea debitoarei se poate face în orice stadiu al procedurii, încât susținerile recurentei că nu s-au efectuat probe, inclusiv efectuarea din oficiu a unei expertize pentru a se identifica cauzele apariției stării de insolvență sunt nefondate și se vor respinge.

În consecință, cum în speță s-a dovedit lipsa de bunuri din averea debitoarei pentru a fi valorificate pentru a se acoperi datoriile debitoarei nu se mai justifică continuarea procedurii.

Așadar, măsura dispusă de judecătorul sindic prin sentința criticată de închidere a procedurii este legală și în concordanță cu starea de fapt din speța dedusă judecății, încât toate susținerile recurentei se vor înlătura ca nefondate.

Așa fiind, în conformitate cu cele arătate mai sus și în temeiul art. 312 (1) Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS cu sediul în B,--11,sector 1 împotriva sentinței nr.296 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- - nr.format vechi 77/F/2006, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA C J/- CF - prin lichidator cu sediul profesional în C, str. - nr.11,

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

08 2008

Jud. red. MN / 4 ex.

Tehnored. DM / 19.09.2008

Jud. fond: - Tribunalul Dolj

Președinte:Maria Necșulescu
Judecători:Maria Necșulescu, Mariana Moț, Tudora Drăcea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 705/2008. Curtea de Apel Craiova