Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 709/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 709

Ședința publică de la 09 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta împotriva Sentințelor comerciale nr. 863/C/2009 și 558/C/2009 pronunțate de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare, se prezintă avocat pentru pârâta recurentă, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea pârâtei recurente, în copie chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Avocat depune la dosar în original chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Mandatarul pârâtei solicită admiterea recursului formulat împotriva Sentinței nr. 558/C/2009, care să fie considerat ca fiind declarat în termen, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Învederează instanței de judecată că, la fond, recurenta a fost obligată în solidar cu numitul G, în ciuda faptului că, în 2004 cesionat activele administratorului societății G, a predat ștampila și toate actele. Mai mult, din anul 2005 pârâta recurentă are domiciliul în Spania, fapt dovedit cu înscrisuri depuse la dosar, astfel că nu a avut cunoștință de proces.

Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței, reprezentând onorariu de avocat, pe care o depune în original la dosar.

Avocat arată că pârâta a mai formulat un recurs, în susținerea căruia pune aceleași concluzii de admitere și apreciază că soluția s-ar impune a se da după soluționarea cererii de atragere a răspunderii administratorilor SC SRL.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Constată că prin Sentința comercială nr. 863/C/2.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- s-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar cu privire la debitoarea SC "" SRL S și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva acesteia.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că falita nu deține bunuri sau alte disponibilități bănești în patrimoniu, iar în ce privește răspunderea persoanelor vinovate pentru ajungerea societății în stare de insolvență, s-a stabilit, prin Sentința nr. 558/C/07.04.2009, că aceasta aparține foștilor administratori sociali, G și, care prin această sentință au fost obligați să suporte în solidar, plata pasivului în sumă de 16.850 lei, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de dispozițiile art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006.

Împotriva ambelor sentințe, respectiv Sentința nr. 863/C/02.06.2009 și nr. 558/C/07.04.2009, a declarat recurs pârâta, în calitate de fost administrator al societății debitoare.

În motivarea recursului invocă faptul că din anul 2005 locuiește în Spania și că nu a cunoscut despre cele două procese derulate împotriva sa și a societății, fiind citată la fosta adresă de dinainte de a pleca în Spania.

Verificând legalitatea și temeinicia sentințelor atacate, se constată că prin Sentința comercială nr. 558/C/07.04.2009 judecătorul sindic a soluționat cererea lichidatorului judiciar Active de antrenare a răspunderii pârâților G și, pentru plata pasivului nerecuperat al debitoarei SC "" SRL în sumă de 16.850 lei.

Se constată că pentru acest termen ambii pârâți au fost citați atât de la fosta adresă, cât și prin afișare la ușa instanței (fila 449 -453 din dosarul de fond).

Procedând la citarea pârâților prin afișare la ușa instanței, se presupune că judecătorul sindic a avut în vedere procedura prevăzută de dispozițiile art. 95 alin. 1.pr.civ. pentru situația în care, deși reclamantul a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.

În această situație, însă, pentru a fi sigur că citarea prin afișare și-a atins scopul, mai ales având în vedere că, fiind citați în repetate rânduri la fost adresă, pârâții nu au putut fi găsiți, judecătorul sindic era obligat să procedeze la citarea acestora prin publicarea citației inclusiv în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. 2.pr.civ. pentru acoperirea procedurii în cazul de față.

Neprocedând astfel, judecătorul sindic a pronunțat o soluție nelegală, ce se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 304 pct. 5 raportat la art. 312 alin. 3.pr.civ. Cu ocazia rejudecării se va proceda la citarea părților în condițiile mai sus susmenționate, cu excepția recurentei, care solicită citarea la adresa avocatului.

Sub un alt aspect, în legătură cu prezenta soluție de casare cu trimitere, se constată din interpretarea dispozițiilor art. 140 și 142 din Legea 85/2006, că o cerere de închidere a procedurii falimentului nu va putea fi soluționată înainte de soluționarea cererii privitoare la o eventuală antrenare a răspunderii membrilor organului de conducere ai debitoarei pe temeiul prevăzut de art. 138 lit. a-g din același act normativ, între aceste cereri existând o legătură, în sensul că recuperarea creanțelor în cursul procedurii va face de prisos promovarea unei acțiuni de răspundere pe acest temei. Pe de altă parte, o cerere de atragere a răspunderii membrilor organului de conducere nu va putea fi soluționată de către judecătorul sindic, în condițiile în care, potrivit art. 136 din Legea nr. 85/2006, acesta este descărcat de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedura insolvenței.

Așa fiind, pentru a evita judecarea cererii de atragere a răspunderii pârâților în condițiile în care procedura falimentului a fost deja soluționată prin Sentința nr. 863/C/2009, se impune casarea inclusiv a acestei din urmă hotărâri și judecarea lor împreună de către judecătorul sindic cu ocazia rejudecării.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta împotriva Sentințelor comerciale nr. 863/C/2009 și nr. 558/C/2009, ambele pronunțate de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosar nr- și în consecință:

Casează sentințele atacate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9.10.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Th.

Ex. 5/04.11.2009

Jud. sindic:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 709/2009. Curtea de Apel Alba Iulia