Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 710/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 710/COM
Ședința publică de la 17 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoare - AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 289/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUZI COMERȚULUI, cu sediul în T,-, având ca obiect - procedura insolvenței (închidere procedură).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de creditoare este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru. La data de 17.06.2009, lichidatorul judiciar al debitoarei a depus la dosar o cerere de amânare în vederea comunicării motivelor de recurs.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea deliberând respinge cererea de amânare formulată de intimatul lichidator având în vedere că motivele de recurs au fost comunicate prin fax la data de 15.06.2009.
Constată că nu sunt motive de amânare a cauzei apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.289/20.02.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Tulceas -a dispus, în temeiul art.133 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii insolvenței deschisă conform incheierii din 05.05.2006 a Tribunalului Tulcea față de debitoarea SC SA; în temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 s-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, iar în temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea sentinței debitoarei, T și T, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență, dispunându-se totodată afișarea dispozitivului sentinței la ușa tribunalului.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că la data de 08.05.2006, prin încheierea nr.1155 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea SC SA, fiind numit lichidator judiciar Insolvență
S-a mai reținut că lichidatorul a depus la dosar raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență. În continuare, lichidatorul a procedat la efectuarea notificărilor prevăzute de art.61 alin.1 coroborat cu art.108 alin.1 din Legea 85/2006, precum și la notificarea prin publicitate întru-un ziar de largă circulație conform art.61 alin.3 din Legea 85/2006.
La data de 24.07.2006, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul preliminar al creditorilor, iar la 31.07.2006 a fost depus tabelul definitiv al creditorilor.
S-a mai arătat că bunurile din averea debitoarei au fost inventariate, fiind numit un expert evaluator în vederea evaluării bunurilor rămase în averea debitoarei. În urma valorificării bunurilor din averea debitoarei, lichidatorul judiciar Insolvență Cad epus la dosar plan de distribuție parțială nr.1 și plan de distribuție finală.
Referitor la prevederile art.138 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a precizat că nu există elemente care să ducă la atragerii răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.
S-a mai reținut că la data de 04 decembrie 2008, AVAS Baf ormulat obiecțiuni la Raportul final al lichidatorului, obiecțiuni ce au fost respinse motivat de faptul că Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului SC SA a fost depus la administratorul judiciar, în acest raport au fost expuse pe larg cauzele și împrejurările debitoarei, astfel că starea de insolvență a debitoarei a fost generată de situația economică generală și în special cea din agricultură.
S-a mai arătat că nu s-au găsit în sarcina fostului administrator elemente care să ducă la atragerea răspunderii personale, în sensul că, deși a fost continuată activitatea în condiții în care s-a înregistrat pierdere, s-a constatat încercarea de diminuare a pierderii și nu s-a putut constata că această continuare a activității a fost în interesul personal al fostlui administrator.
În temeiul art. 133 din Legea nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SA, iar în temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 s-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs creditoarea AVAS B care a criticatsoluția judecătorului sindic ca fiind netemeinică și nelegală.
A susținut recurenta că în mod eronat instanța de fond a dispus închiderea procedurii fără să fi realizat procedurile de publicitate aferente hotărârii prin care s-a aprobat raportul final și cererii prin care s-a solicitat închiderea procedurii, proceduri stabilite de dispozițiile art.7 din Legea nr.85/2006.
Conform art.132 alin.2, teza 1, coroborat cu art.129 alin.2 din Legea nr.85/2006, o procedură de faliment va fi înschisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final printr-o încheiere, când toate fondurile sau bunurile din averea debitoarei au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă, în urma unei cereri a lichidatorului judiciar.
Atât cererea de închidere a procedurii cât și hotărârea prin care s-a aprobat raportul final se impunea să fie publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Din interpretarea dispozițiilor art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii nu poate interveni concomitent cu aprobarea raportului final, ci numai după ce acesta a fost aprobat printr-o sentință distinctă, pentru a fi îndeplinite condițiile necesare ca procedura să fie închisă fiind obligatoriu să existe o cerere prin care lichidatorul judiciar solicită acest lucru.
Această cerere, ca orice alt act procedural, se impunea să fie comunicat creditorilor care, la rândul lor avea dreptul de a-și formula apărări.
În cuprinsul raportului final, lichidatorul judiciar a apreciat că nu sunt evidențiate elementele de vinovăție care să genereze antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al societății.
Creditoarea a arătat că a formulat obiecțiuni față de raportul final, solicitând și convocarea de către lichidatorul judiciar a comitetului creditorilor în vederea discutării oportunității introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator al debitoarei și neînchiderea procedurii falimentului înainte de soluționarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale. În opinia sa se impunea convocarea comitetului creditorilor în vederea analizării oportunității promovării unei astfel de cereri de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.
Mai arată recurenta că judecătorul sindic nu numai că nu a solicitat asistența Comitetului creditorilor într-o problemă ce ce îi viza direct pe creditori, dar nici nu și-a exercitat rolul activ, rezumându-se la a îmbrățișa concluziile nesusținute ale lichidatorului judiciar și a respinge solicitarea AVAS de convocare de către lichidatorul judiciar a Comitetului creditorilor în vederea analizării oportunității introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale conform art.138 mai înainte de a dispune închiderea procedurii de insolvență și radierea debitoarei din evidențele ORC.
Consideră recurenta că în cauză nu a fost respectată procedura de comunicare și a celei de convocare aspecte ce cad sub incidența prevederilor art. 105 alin.2 din Codul d e pr. Civilă.
De asemenea recurenta a arătat că judecătorul sindic nu s-a pronunțat pe apărările și solicitările formulate în cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299-316 Cod pr. Civilă, Legea nr.85/2006 și prevederile OUG nr.95/2003 aprobată prin Legea nr.557/2003.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar, legal citată, nu a formulat apărări în cauză.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006, "După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării."
Verificând actele și lucrările dosarului, se reține că la data de 31.10.2008 a fost depus de către lichidatorul judiciar la dosarul cauzei raportul final, care a fost afișat la Tribunalul Tulcea la aceeași dată. S-a solicitat, totodată, închiderea procedurii în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a prezentat în cadrul raportului final etapele parcurse, respectiv acțiunile întreprinse în legătură cu notificarea creditorilor și efectuarea publicității privind intrarea debitoarei în faliment, inventarierea patrimoniului debitoarei, întocmirea tabelului preliminar suplimentar și a tabelului definitiv consolidat al creditorilor, valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, distribuirea fondurilor obținute din lichidare, analiza contului de lichidare, analiza incidenței disp. art.138 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a concluzionat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 întrucât starea de insolvență a fost generată de situația economică generală și în special cea din agricultură, după anul 2000 când agricultura a înregistrat un real regres, situație ce s-a repercutat asupra unui număr mare de societăți care au falimentat. Nu s-au găsit în sarcina fostului administrator elemente care să ducă la atragerea răspunderii personale, în sensul că deși a fost continuată activitatea în condiții în care s-a înregistrat pierdere, s-a constatat încercarea de diminuare a pierderii și nu s-a putut reține că această continuare a activității a fost în interesul personal al fostului administrator.
Față de cele prezentate, Curtea constată că susținerile recurentei cuprinse în obiecțiuni și reluate în motivele de recurs nu privesc aspecte legate de neregularitatea raportului final, ci singura critică adusă constă în faptul că lichidatorul judiciar a refuzat să convoace comitetul creditorilor în vederea autorizării lui pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
În situația dată, având în vedere poziția lichidatorului și faptul că, datorită numărului mic de creditori nu s-a desemnat un comitet al creditorilor, recurenta era ținută să depună toate diligențele pentru formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator. Având în vedere că nu a întreprins niciun demers în acest sens, recurenta nu poate invoca inoportunitatea măsurii de închidere a procedurii.
În ceea ce privește aprobarea raportului final prin aceeași hotărâre cu închiderea procedurii, instanța reține că nu există dispoziții legale care să nu permită luarea celor două măsuri la același termen de judecată, iar recurenta nu a făcut dovada vreunui prejudiciu suportat din această cauză.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 289/20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, cu sediul în C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUZI COMERȚULUI, cu sediul în T,-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 17 Iunie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
Red.dec.jud.
2 ex./13.07.2009
18 Iunie 2009
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|