Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 730/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSARUL NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 730
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței comerciale nr.265 din 12 mai 2008, pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- - nr. format vechi 104/F/1996, în contradictoriu cu intimata SC SA S prin lichidator SEVICII INSOLVENȚĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata debitoare prin lichidator, reprezentat de consilier juridic, lipsind contestatoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic, pentru lichidatorul intimatei debitoare, depune întâmpinare.
Nemaifiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata debitoare, prin lichidator, reprezentat de consilier juridic, solicită respingerea contestației în anulare, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința comercială nr.265 din 12 mai 2008, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- - nr. format vechi 104/F/1996, s-a respins ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței nr.135 din 26.03.2007 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SA S prin lichidator SEVICII INSOLVENȚĂ
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că susținerile contestatoarei, referitoare la încălcarea dispozițiilor art.266 alin. 3 civ.Cod Penal, prin necomunicarea hotărârii în vederea curgerii termenului de exercitare a recursului, nu se încadrează în motivele de contestație în anulare prevăzute de art.317 alin. 1 pct. 1 și 2 civ.
Cod PenalÎmpotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia în conformitate cu dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 și ale art.3041civ.Cod Penal, susținând că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia, deoarece, potrivit art.266 alin. 3.civ.Cod Penal, hotărârea se comunică părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului. Necomunicarea a împiedicat creditorul să motiveze recursul și să prezinte dovezile în susținerea cererii sale. Legea specială, prevede aceeași cerință. Conform art.135 din Legea nr.85/2006, sentința de închidere a procedurii se notifică direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii. Comunicarea sentinței este oportună și pentru punerea în executare de către organul fiscal.
La data de 09.09.2008 lichidatorul SEVICII INSOLVENȚĂ Caf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a susținut că prima instanță a reținut în mod just că cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S nu se încadrează în nici unul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv de art.317 alin.1 pct. 1 și 2.civ.Cod Penal Totodată, lichidatorul a susținut că nu se pune problema unei vătămări a creditoarei deoarece, în procedura insolvenței, comunicarea nu se face conform normelor de drept comun, ci potrivit art.7 din Legea nr.85/2006, prin buletinul procedurilor de insolvență, iar această comunicare s-a făcut în speță în buletinul nr.1043 din 27.04.2007. Prevederile art.135 din Legea nr.85/2006 nu au relevanță sub aspectul curgerii termenului de recurs, acest text având ca scop doar efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrele direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului.
Recursul este nefondat.
Examinând actele și lucrările cauzei, Curtea constată că soluția de respingere a contestației în anulare promovate de contestatoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S este corectă, dar cu următoarea motivare:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce nu se poate exercita decât în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Art.317 civ.Cod Penal prevede imperativ condițiile în care se poate exercita contestația în anulare, atât cu privire la obiectul contestației și la cerința imposibilității invocării motivului pe care se sprijină cererea părții pe calea apelului sau recursului, cât și la motivele pentru care o hotărâre irevocabilă poate fi anulată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.317 alin. 1.civ.Cod Penal, calea de atac este admisibilă doar dacă motivele invocate nu au putut fi valorificate pe calea apelului sau recursului.
În speță, motivele formulate de contestatoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, referitoare la pretinsa necomunicare a sentinței prin care s-a închis procedura insolvenței privind pe debitoarea SC SA S, puteau fi invocate pe calea recursului, întrucât eventuala necomunicare a hotărârii are drept consecință neînceperea curgerii termenului de exercitare a căii de atac, și nicidecum decăderea părții din acest drept.
În consecință, contestația exercitată în cauză fiind inadmisibilă, nu se mai justifică examinarea criticilor în raport de motivele prevăzute de art.317 alin. 1 pct. 1 și 2.civ.
Cod PenalFață de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.312 alin. 1 civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței comerciale nr.265 din 12 mai 2008, pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- - nr. format vechi 104/F/1996, în contradictoriu cu intimata SC SA S prin lichidator SEVICII INSOLVENȚĂ C, Dealul, -3,.1,.2,
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.CP/ex.4
Jud.fond
Tehnored.RI/ 23.09.2008
12 2008
Președinte:Radu MateucăJudecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 723/2008.... → |
---|