Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 746/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 746/

Ședința publică din 02 octombrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor promovate de - - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în municipiul Târgu M,--3, județul M și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,- - 11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 312 din 2 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul procedural și scutite de plata taxei de timbru.

În raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că recurentele au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța a reținut cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința 312/02.04.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr- al Tribunalului Comercial Mureș, au fost respinse contestațiile formulate de creditorii M și B împotriva planului de distribuire înregistrat la data de 20.02.2008 de către lichidatorul judiciar în cauza de insolvență a debitoarei " SERV"

Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin contestația creditoarei B, se arată în considerentele hotărârii atacate, aceasta a criticat planul de distribuire ținând cont că adunarea creditorilor din 19.02.2008 a stabilit onorariul lichidatorului judiciar la un procent de 5 - 7% din încasări.

În raport cu contestația formulată de M, judecătorul sindic reține că această creditoare a contestat propunerea, din planul de distribuire, ca suma de 721 lei să fie distribuită lichidatorului judiciar, în condițiile în care această sumă nu a fost justificată prin documente și nu s-a atașat un raport asupra fondurilor obținute din lichidare, respectiv recuperarea creanțelor.

În fapt, reține judecătorul sindic, prin sentința 1760/27.12.2007 a fot admisă contestația B împotriva planului de distribuire parțial înregistrat la data de 23.05.2007 și s-a dispus refacerea planului, stabilindu-se remunerația lichidatorului judiciar pe perioada lichidării la trei salarii medii pe economie, precum și un procent de 10% din sumele încasate în averea debitoare, iar dacă sumele încasate sunt inferioare plății lichidatorului, onorariul acestuia să fie de trei salarii medii pe economie.

În continuare, judecătorul sindic mai arată că prin adresa nr. 4908/14.02.2008, creditoarea Maf ost de acord cu remunerația de 2000 lei/trimestru, în cazul în care în averea debitoarei nu ar exista bunuri, iar în cazul în care ar exista bunuri a fost de acord cu o remunerație de până la 2000 lei/lună, iar onorariul de succes să se stabilească procentual în raport de gradul de acoperire a creanței fiscale și durata procedurii de lichidare.

Or, precizează judecătorul sindic, sumele ce se propun în plan nu depășesc retribuția cu care creditoarea a fost de acord, ea fiind stabilită provizoriu prin sentința nr. 1760/27.12.2007.

Totodată, mai precizează, judecătorul sindic, că sumele ce se propun a fi distribuite nu trebuie justificate întrucât nu reprezintă cheltuieli administrative aferente procedurii de faliment, ci remunerația lichidatorului.

Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs creditoarea M, solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea sentinței atacate, iar în rejudecare să se dispună refacerea planului de distribuire și a decontului privind cheltuielile efectuate de lichidatorul judiciar. În motivele de recurs se reiau aceleași argumente ca cele precizate în fața judecătorului sindic, în esență invocându-se dispozițiile art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora prin raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și a planului de distribuire a sumelor astfel obținute, ar rezulta că acest plan trebuia prezentat în primul rând către creditori, cu atât mai mult cu cât din fondurile obținute nu e distribuită nicio sumă de bani creditorilor, ci doar lichidatorului judiciar.

De asemenea, a declarat recurs și creditoarea B, care a solicitat, la fel, modificarea hotărârii atacate, prin admiterea recursului, și admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:

Critica recursurilor vizează exclusiv propunerea de distribuire făcută prin planul de distribuire a sumei de 721 lei doar lichidatorului judiciar, cu titlu de cheltuieli privind procedura și onorariul datorat lichidatorului judiciar.

Contrar celor susținute de recurenta -. M, cum că propunerea planului de distribuire nu ar fi comunicată acestui creditor, instanța o va respinge ca nefondată. Astfel, din actele de la dosar rezultă că prin notificarea înregistrată la creditor cu nr. 6372/21.02.2008, această propunere a fost comunicată creditorului recurent, fapt pentru care acesta a și formulat contestație împotriva propunerii de plan ( 76 dos. Tribunalul Comercial Mureș ).

Așa cum a arătat și judecătorul sindic în hotărârea atacată, conform sentinței nr. 1760/27.1.2007 ( 45, vol. II dos. Tribunalul Comercial Mureș ), s-a stabilit provizoriu remunerația lichidatorului judiciar, sentință care a rămas irevocabilă prin nerecurare de niciunul dintre creditori.

Ulterior, a fost convocată adunarea generală a creditorilor având ca ordine de zi tocmai stabilirea remunerației, pentru data de 19.02.2008, în cuantumul precizat de judecătorul sindic.

Creditorul recurent Maf ost de acord cu remunerația propusă, trimițând, în acest sens, un acord. Această poziție a fost luată în discuție la adunarea creditorilor, la care nu s-a prezentat nici un alt creditor ( 51 și 55, vol. II, dos. Tribunalul Comercial Mureș ).

Așadar, suma de 721 lei, la o constatare sumară, propusă a fi distribuită, nu depășește retribuția care a fost propusă de chiar recurenta

Este adevărat că prin propunerea făcută de lichidator, recurenții nu primesc nicio sumă de bani.

Însă, în raport cu dispozițiile imperative și categorice ale art. 123, privind ordinea de distribuire, în primul rând sunt distribuite "1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 si ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevazute la art. 102 alin. (4)".

După plata acestor creanțe, legiuitorul a prevăzut, în ordine, celelalte categorii de creanțe, ambii recurenți regăsindu-se la a patra categorie (creanțe bugetare).

Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a prevăzut nicio distribuire proporțională sauomisso medioa sumelor de bani ce urmează a fi distribuite, ci o ordine strictă de distribuire a lor.

Instanța de recurs, din aceste motive, constată că hotărârea judecătorului sindic, atacată cu recursuri de cei doi creditori, este corectă, legală și temeinică, fapt pentru care va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursurile Direcției Generale a Finanțelor Publice M, cu sediul în municipiul Târgu M,--3, județul M și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B,--11, sector 1, formulate împotriva sentinței nr. 312/02.04.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- a Tribunalului Comercial Mureș.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./28.11.2008

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 746/2008. Curtea de Apel Tg Mures