Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 749/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.749/COM

Ședința publică din 10 noiembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu

JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta-debitoareSC SRL- cu sediul în com.-, jud.C, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC petrol SRL - cu sediul procesual ales în C,-, -.1,.A,.4,.15 și în B,-,.4, sector 6, la " și Asociații", intimatul-administrator judiciar CORONA - cu sediul în C, str.-.-, nr.9A, împotriva sentinței civile nr.1041/COM/21.04.2008 și încheierii nr.1638/16.06.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. -, pentru recurenta-debitoare, av., pentru intimata-creditoare, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar și consilier juridic, pentru intimatul-administrator judiciar, în baza delegației depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, insuficient timbrat.

Avocat -, pentru recurenta-debitoare, arată că nu i s-a pus în vedere să suplimenteze taxa judiciară de timbru. Precizează că susține recursul cu privire la contestarea procedurii falimentului.

Instanța pune în vedere recurentei, prin apărător, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru al doilea recurs și timbru judiciar pentru primul recurs.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.

Avocat -, pentru recurenta-debitoare, solicită admiterea recursurilor. Arată că recurenta nu se află în stare de insolvență. Din de cont depuse la dosar rezultă că societatea funcționează, iar din bilanțul contabil al anului 2007, în perioada de referință a creanței invocate, se constată că societatea se afla în profit. De asemenea, din documentele contabile rezultă că recurenta nu are datorii către alți furnizori sau creanțe bugetare neonorate. De altfel, aceasta deține atât bunuri mobile cât și imobile capabile de a genera plusuri de numerar. Invederează că creditoarea nu a făcut dovada unor creanțe certe. In temeiul procurii bancare (fila 83), directorul general al creditoarei a efectuat operațiuni bancare în contul recurentei și a autorizat plăți de la societatea recurentă la societatea creditoare. Consideră că în mod tendențios acesta a formulat cererea introductivă în numele creditoarei, mai ales după revocarea de către recurentă a acestei procuri. Termenul scadenței nu a fost menționat nici în facturi și nici în vreun alt document asumat valabil de recurentă. Pentru a interveni recunoașterea unor înscrisuri și asumarea obligațiilor cuprinse în acestea, este necesar ca, alături de semnătură, să apară și ștampila societății, iar între părți nu a fost încheiat un contract care să suplinească lipsa ștampilei. Depune concluzii scrise.

Avocat, pentru intimata-creditoare, solicită respingerea recursurilor, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Invederează că toate susținerile debitoarei sunt nefondate. Aceasta se afla în stare de insolvență la data deschiderii procedurii. Mai arată că debitoarea a achitat o parte din suma datorată, ceea ce reprezintă o recunoaștere a datoriei și dovedește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței creditoarei. Până la acest moment au apărut și alți creditori ai debitoarei.

Consilier juridic, pentru intimatul-administrator judiciar, solicită respingerea recursurilor. Arată că faptul că debitoarea rulează bani într-un cont deschis nu înseamnă că nu se află în stare de insolvență.

In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, creditoarea SC Petrol SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL.

În motivarea cererii se arată că între părți s-au desfășurat raporturi comerciale concretizate prin livrarea de către creditoare a unor cantități de carburanți, sens în care au fost emise facturile fiscale nr.-/27.06.2007, -/03.07.2007, -/10.07.2007, -/10.07.2007, -/18.07.2007, -/25.07.2007, -/03.08.2007, -/14.08.2007, -/14.08.2007, -/10.09.2007, în valoare totală de 173.575, 56 lei, facturi acceptate la plată prin semnare de către reprezentantul debitoarei.

Debitul a fost recunoscut de catre debitoare prin achitarea sumei de 12.704,06 lei, ramanand un rest de plata de 160.871,50 lei ce nu a fost achitat pana la data promovarii prezentei cereri, desi creditoarea a efectuat numeroase demersuri pentru solutionarea amiabila a acestui diferend.

Apreciaza creditoarea ca cererea sa este intemeiata intrucat creanta este certa, lichida si exigibila, nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile in proprietatea debitoarei si au trecut 30 zile de la data scadentei creantei, considerente fata de care se poate dispune direct deschiderea procedurii de faliment.

În susținerea cererii, creditoarea a anexat la dosarul cauzei facturile fiscale despre care a făcut vorbire în motivarea acțiunii si inscrisuri privind plata partiala a debitului.

În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin.2 din Legea 85/2006 debitoarea SC SRL a formulat contestație prin care a arătat că SC Petrol SRL a prezentat acte contradictorii cu privire la suma solicitata, in sensul ca motivarea actiunii se refera numai la facturi emise in anul 2007, dar pe de alta parte anexeaza si o situatie cuprinzand facturi, plati si datoriile pentru perioada 1999 - 2007, din care rezulta aceeasi suma de 160.871,50 lei. Intrucat creditoarea nu face dovada certa a pretentiilor si a prezentat acte contradictorii, care se exclud intre ele, se solicita admiterea contestatiei cu consecinta respingerii cererii de deschidere a procedurii insolventei.

În dovedire, debitoarea a depus la dosar înscrisuri, respectiv: adresa nr.534/19.11.2007 emisa de SC Petrol SRL privind situatia datoriei SC linexim SRL defalcata pe ani prin facturi si plati.

Legal citată cu copia contestației, creditoarea a formulat "răspuns" în care combătut apărările debitoarei cu privire la creanta datorata, pe care le-a apreciat nesusținute din punct de vedere probator.

In acest sens arata ca in derularea raporturilor comerciale cu debitoarea, sumele achitate de aceasta erau mai mici decat contravaloarea marfii livrate, la finele fiecarui an se acumulandu-se o suma restanta, astfel cum rezulta din adresa nr.534/19.11.2007 la care face referire debitoarea. efectuate de catre debitoare au stins facturile scadente in ordine cronologica potrivit art.1113 civil privitoare la imputatia platii.

Prin sentința civilă nr. 1041/COM/21.04.2008, Tribunalul Constanțaa respins contestația formulata de către debitoarea SC SRL în contradictoriu cu creditoarea SC Petrol SRL, ca nefondată.

A admis cererea formulată de creditoarea SC Petrol SRL cu sediul procesual ales în C, bd. - cel M nr.15, -1,.A,.4,.15, jud. C, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL cu sediul în,-, jud.

În temeiul art.33 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței:

A dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL cu sediul în,-, jud. C, înregistrata în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanta sub nr. J-.

În temeiul art.34 din Legea nr.85/2006,

A desemnat pe Corona cu sediul în C, str. -. - nr.9A, jud. C, în calitate de administrator judiciar, cu un onorariu stabilit în cotă fixă de 3000 lei exclusiv TVA + 10% din valoarea fondurilor obținute și bunurilor valorificate.

Administratorul judiciar va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, precum și orice alte atribuții stabilite în sarcina sa de către judecătorul sindic, cele prev.de art. 61 alin. 1-3 din Legea nr.85/2006, cu privire la notificarea prevăzută de art.62 a tuturor creditorilor, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului C pentru efectuarea mențiunii și o va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.

În conformitate cu art.47 alin.1 din Legea nr.85/2006,

Deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, dacă aceasta nu își declară intenția de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, în condițiile art.35.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 09.06.2008.
S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 07.07.2008.
S-a fixat termenul pentru depunerea eventualelor contestații la 17.07.2008 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 28.07.2008.

S-a stabilit data primei ședințe a adunării creditorilor la data de 14.07.2008 ora 10 la sediul administratorului judiciar și convoacă creditorii.

S-a dispus trimiterea convocărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.

S-a fixat termen de judecată la 16.06.2008.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că SC Petrol SRL se legitimează ca și creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii față de SC SRL, fiind titular al unei creanțe certe, lichide și exigibile, în sensul dat de art.379 din Codul d e procedură civilă, prin prezentarea facturilor fiscale emise pentru mărfurile livrate, facturi însușite sub semnătură de debitoare.

Totodată, creditoarea a făcut dovada neexecutării, de către debitoare, a obligației de plată în termenul de 30 de zile calculat de la data scadenței, ceea ce confirmă afirmația potrivit căreia SC SRL este în insolvență potrivit definiției date în art.3 pct.1 lit. a) din Legea nr.85/2006.

Debitoarea, prin contestația formulată, nu a tăgăduit starea de insolvență, ci doar cuantumul creanței datorate, fără însă a proba că aceasta nu îndeplinește cerințele valorii prag prevăzută de lege. Plățile efectuate de către debitoare nu sunt suficiente pentru stingerea datoriei exigibile și nici nu au diminuat cuantumul acesteia sub valoarea prag.

Impotriva acestei soluții a declarat recurs debitoarea SC SRL, pentru următoarele motive:

- societatea debitoare nu se află în stare de insolvență;

- lipsa caracterului cert al creanței invocate de creditoare;

- creditoarea a invocat o creanță în cuantum de -,5 lei, dar în probatoriu a prezentat facturi în sumă de -,56;

- de asemenea, debitoarea nu cunoaște debitul solicitat (-,5 lei);

- totodată, greșit s-a reținut că au fost achitate datorii din 1999, fără a se avea în vedere datoria de 50992,36 lei aferentă anului 2007;

- semnarea facturilor nu este suficientă pentru a se reține caracterul cert al creanțelor;

- greșit s-a reținut de către instanță că sunt îndeplinite cerințele art. prev.de art.3 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006, fără a se avea în vedere că facturile nu prevedeau termenul scadent.

In apărare, recurenta solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Creditoarea, prin întâmpinare, a invocat excepția nulității recursului în măsura în care recurenta nu a făcut dovada plății taxei de timbru și a timbrului judiciar, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației timbrării.

Excepția este nefondată și va fi respinsă, întrucât recurentul a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantumul legal.

Pe fond, recursul declarat de SC SRL este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit art.3 din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

De asemenea, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, se înțelege creditorul al cărui creanță împotriva debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.

In speță, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic, creditorul deține o creanță certă lichidă și exigibilă împotriva patrimoniului debitorului. Această creanță depășește pragul prev.de art.3 pct.12 din Legea insolvenței.

Susținerea recurentei în sensul că nu se află în stare de insolvență, nu poate fi reținută, întrucât aceasta nu a achitat debitul din facturile scadente de peste 30 de zile, rămânând o diferență de peste 12.000 lei.

Astfel, creditoarea a virat recurentei carburanți conform facturilor fiscale: -, -, -, -, -, -, -, -, -, -/2007, în valoare totală de 173.575,36 Ron.

Din această sumă s-a achitat o parte, respectiv 52.704,06 Ron, aspect recunoscut și de creditoare în concluziile scrise), rămânând o diferență de 12.0871,5 lei.

Creanța astfel rezultată este certă, lichidă și exigibilă, debitoarea fiind de acord cu semnarea facturilor emise.

In aceste condiții, creanța este certă, lichidă și exigibilă de la data semnării facturilor, întrucât nu s-a prevăzut un alt termen de achitare a contravalorii carburanților.

Chiar dacă s-ar reține că există neconcordanță în legătură cu sumele solicitate, această situație nu are nici o relevanță cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, în măsura în care cea mai mică sumă depășește pragul limită de 10.000 Ron.

De asemenea, nici faptul că au fost achitate datorii mai vechi nu influențează declanșarea procedurii, întrucât datoria nu s-a diminuat sub pragul de 10.000 RON.

de cont depuse de recurentă reflectă operațiuni efectuate la 10.10.2008, după deschiderea procedurii insolvenței.

Mai mult decât atât, recurenta a înțeles să achite datoriile către alte persoane și nicidecum față de creditoarea SC Petrol SRL.

Prin încheierea nr.1638/16.06.2008, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de Corona, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC SRL.

A încuviințat, în temeiul art.4 alin.1,2 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.20 lit.f din Legea nr.85/2006, ca administratorul judiciar să deschidă un cont distinct pe numele averii debitoarei la Bank C, destinat să suporte cheltuielile aferente procedurii.

A dispus ca, în temeiul art.4 alin.2 din Legea nr.85/2006, plățile să fie făcute din contul deschis pe numele debitoarei SC SRL, pe bază de dispoziție emisă de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului de lichidatorul judiciar.

Toate operațiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidențiate în rapoartele întocmite de către administratorul/lichidatorul judiciar și vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată și a extraselor de cont.

În temeiul art.62 alin.2 din Legea nr.85/2006, s-a dispus majorarea termenelor stabilite prin sentința civilă nr. 1041/COM/21.04.2008, după cum urmează:

-termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor - 09.07.2008;

-termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmire, afișare și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor - 24.07.2008;

-termen limită pentru depunerea eventualelor contestații - 29.07.2008;

-termen limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor - 08.08.2008.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 1041/COM pronunțată la data de 21.04.2008 a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea SC SRL, fiind desemnat administrator judiciar Corona.

Intrucât debitorul nu a făcut dovada deschiderii unui cont bancar destinat să suporte cheltuielile procedurii, contul va fi deschis de practicianul în reorganizare, astfel cum prevede art.4 al.2 din Legea nr.85/2006.

Cu privire la cererea de majorare a termenelor stabilite prin sentința de deschiderea procedurii insolvenței, s-a reținut că aceasta este întemeiată în raport volumul de lucru aferent fiecărei operațiuni prev.de art. 108 din Lg.85/2006.

Impotriva acestei încheieri debitoarea a declarat recurs, susținând că cererea administratorului judiciar este prematur formulată, întrucât împotriva sentinței de deschidere a procedurii insolvenței s-a formulat recurs care poate fi admis, iar deschiderea unui cont bancar de administratorul judiciar pentru efectuarea plăților aferente este în momentul de față prematură.

Mai mult, administratorul judiciar a solicitat închiderea conturilor societății debitoare și deschiderea unui singur cont la Bank, prin intermediul căruia să se efectueze plățile aferente prezentei proceduri.

Recursul împotriva acestei încheieri este nefondat, din următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.1041/COM/21.04.2008, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Starea de insolvență a fost confirmată prin soluția pronunțată împotriva acestei hotărâri.

Conform art.4 al.2 din Legea nr.85/2006, plățile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziție emisă de debitor, sau, după caz, de administratorul judiciar.

Intrucât debitorul nu a făcut dovada deschiderii unui cont bancar destinat să suporte cheltuielile procedurii, contul va fi deschis de administratorul judiciar, astfel cum corect a reținut și judecătorul sindic.

Ca atare, criticile recurentei în raport cu această încheiere sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele sus-expuse, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția anulării recursului ca nefondată.

Respinge recursurile comerciale declarate de recurenta-debitoareSC SRL- cu sediul în com.-, jud.C, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC PETROL SRL - cu sediul procesual ales în C,-, -.1,.A,.4,.15 și în B,-,.4, sector 6, la " și Asociații", intimatul-administrator judiciar CORONA - cu sediul în C, str.-.-, nr.9A, împotriva sentinței civile nr.1041/COM/21.04.2008 și încheierii nr.1638/16.06.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 noiembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-

Tehnored.-gref.

2ex./10.12.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Ecaterina Grigore

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 749/2008. Curtea de Apel Constanta