Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 751/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 751

Ședința publică de la 11 2008

PREȘEDINTE: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Moț

JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea

Grefier

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de creditoarea - SRL și debitoarea - SRL P J- CF - prin administrator special împotriva sentinței nr.135 din 27 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata administrator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ ȘI intimatele creditoare - SA B, SRL CHIȘINEU C, - SRL OTOPENI și - AGRICULTURA SRL

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2008, susținerile orale ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea.

CURTEA

Asupra recursurilor de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 135 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt prin judecătorul sindic în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de creditorul - AGRICULTURA SRL și s-a dispus înscrierea acestui creditor în tabelul preliminar cu o creanță de 38.300,10 RON.

Au fost respinse contestațiile formulate de debitoarea - SRL cu privire la creanțele și drepturile înscrise în tabelul preliminar privind pe creditorii - SA, SRL și - SRL, precum și contestația formulată de creditorul - SRL cu sediul în comuna, județul O, cu privire la creanța de 10.525,60 lei înscrisă în tabelul preliminar ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată la nr-/2/2008, creditorul - SRL a formulat contestație cu privire la creanțele și drepturile trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe privind pe debitoarea - SRL P-O, în dosarul de faliment nr-.

În susținerea cererii creditoarea a menționat că a solicitat înscrierea la masa credală cu o creanță în sumă totală de 19.154,08 lei care, însă a fost admisă în parte, fiind menționată în mod eronat în tabelul preliminar numai creanța de 10.525, 60 lei.

În motivare, creditoarea arată că, potrivit facturii fiscale seria - - nr.- din 15.09.2005, a executat lucrări agricole cu freza în favoarea debitoarei - SRL în valoare de 41.670 lei RON, convenindu-se ca plata acestei facturi să se facă prin compensare cu valorile prevăzute în facturile nr. - și - care cuprind lucrări agricole executate de - SRL în favoarea creditoarei, urmând ca diferența să se compenseze integral cu alte lucrări agricole ce trebuiau să fie executate de debitoarea - SRL în favoarea creditoarei până la data de 1 decembrie 2005, în valoare netă de 19.154,08 lei, aceasta urmând să fie actualizată cu dobânda de referință a BNR.

Debitoarea - SRL nu a executat însă lucrările agricole la care s-a angajat și, totodată nu a decontat prin bancă și nu a achitat în numerar debitul cert de 19.154,08 lei.

În dosarul nr- /2/2008 au fost conexate și celelalte contestații formulate de creditori și debitoare privind întocmirea tabelului preliminar al creanțelor.

Astfel, creditorul AGRICULTURA SRL cu sediul în a susținut în contestație că a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor cu suma de 38.300,10 lei, rezultată din sentința nr.127 /13.03.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina prin care pârâta debitoare - SRL fost obligată la plata sumei de 36.650,08 lei pretenții, 1.607,02 lei penalități de întârziere și 43 lei cheltuieli de judecată, sumă care, în mod eronat nu a fost menționată de administratorul judiciar.

Au fost anexate în copie, actele invocate în contestație.

Debitoarea - SRL a formulat, de asemenea, contestații cu privire la cererile de creanță formulate de creditorii - SRL, - SA și - SRL, arătând că, în mod eronat, administratorul judiciar a procedat la înscrierea creanțelor acestor creditori, formate din debit și dobânzi penalizatoare, în condițiile în care nu a fost emisă o factură fiscală cu privire la penalitățile de întârziere și nu s-a efectuat punerea în întârziere în condițiile art. 720 ind.1 cod procedură civilă, astfel încât acestea nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În întâmpinarea depusă la dosar, administratorul judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ C a fost de acord cu contestația formulată de creditorul - AGRICULTURA SRL, având în vedere existența unui titlu executoriu constând în sentința nr. 127/13.03.2007 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă și irevocabilă, din care rezultă o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 38.300,10 lei.

Cu privire la celelalte contestații, administratorul judiciar a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate.

Judecătorul sindic a constatat că, raportat la sentința nr. 127 din 13.03.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina, creanța creditorului - AGRICULTURA SRL este certă, lichidă și exigibilă.

În ce privește contestația formulată de creditorul - SRL, judecătorul sindic a reținut că, din examinarea facturilor depuse la dosar și în funcție de susținerile creditorului privind plata prin compensare, rezultă că administratorul judiciar a procedat în mod corect la înscrierea în tabelul creditorilor cu o creanță în valoare de 10.525,60 lei, creanță acceptată.

Referitor la contestațiile formulate de debitoarea - SRL prin avocat, privind creanțele creditorilor - SRL, - SA și - SRL, judecătorul sindic a reținut că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Între părți au fost încheiate contracte de vânzare cumpărare, fiind stipulată clauza că, în cazul în care debitoarea nu-și respectă obligația de plată, creditoarea are dreptul la aplicarea de penalități în valoare de 0,2% pe zi de întârziere din valoarea sumei neachitate, clauză însușită de părți prin semnătură.

Susținerea debitoarei referitoare la necesitatea punerii în întârziere este neîntemeiată, având în vedere că, potrivit art. 43 din codul comercial, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devine exigibile, astfel că debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, fără a fi necesară punerea în întârziere din partea creditorului.

Judecătorul sindic a constatat că acești creditori dețin câte o creanță certă, lichidă și exigibilă reprezentând debit și penalități de întârziere, derivând dintr-un contract de vânzare cumpărare, încheiat prin acordul părților conform art. 969 cod civil.

Susținerea debitoarei - SRL cu privire la faptul că, creditorul - SRL nu prezintă o creanță garantată, judecătorul sindic a reținut că este de asemenea nefondată, justificat de faptul că între părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu clauza de rezervă a proprietății, rezerva proprietății fiind înregistrată și la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare prin avizul din data de 27.11.2007.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditoarea - SRL și debitoarea - SRL P O, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, creditoarea - SRL comuna critică soluția susținând că hotărârea cuprinde motive contradictorii, nulitate prevăzută de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

Recurenta susține că - SRL a executat lucrări agricole cu freza în favoarea debitoarei - SRL și factura cu nr. - din 9 2005 în sumă de 35.017 plus TVA de 6653 lei a fost confirmată de aceasta; că în această factură s-a făcut mențiunea expresă că plata se face prin compensare cu valoarea de 25361 lei plus 5583,64 lei prevăzută în facturile nr. - și nr. - și deci diferența de 19.154,08 lei rezultată după compensare actualizată cu dobânda de referință a BNR trebuie trecută în tabelul definitiv consolidat.

Recurenta - SRL POp rin recursul promovat critică soluția instanței de fond susținând că nelegal au fost acceptate și trecute în tabelul creanțe penalitățile în sumă de 17.930,18 lei calculate unilateral de creditoarea - SRL și tot greșit s-a înscris creanța în sumă de 84.833,29 lei drept creanță garantată, în condițiile în care nu există un contract de garanție.

Prin întâmpinare, administratorul judiciar al debitoarei SERVICII INSOLVENȚĂ a cerut respingerea recursului creditoarei - SRL, susținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică și hotărârea criticată nu cuprinde în concret motivele contradictorii.

Cu privire la creanța rezultată după compensare, administratorul judiciar arată că urmare a compensării intervenite între părți din 41.670 lei debit datorat de - SRL P cu sumele de 25.361 lei și 5.783 lei rămâne un debit de 10.525,60 lei și aceasta din urmă sumă a fost înscrisă în tabelul creanțelor.

Analizând recursurile, Curtea constată că recursul declarat de debitoarea - SRL P este netimbrat.

Recurenta debitoare - SRL P a fost citată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență conform art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (filele 26,27 și 28 dosar recurs) cu mențiunea că nu a fost achitată taxa de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și, cum această recurentă nu s-a conformat, potrivit art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, sancțiunea este anularea cererii.

Curtea va anula apelul - SRL P ca netimbrat.

În ceea ce privește apelul declarat de creditoarea - SRL, în raport de criticile formulate și probele cauzei, Curtea constată că este nefondat.

Conform probelor cauzei rezultă cu certitudine că factura recurentei creditoare pentru lucrări agricole efectuate debitoarei este în sumă de 41.670 lei (factura fiscală nr. - din 9 2005), iar facturile deținute de debitoare pentru lucrări executate - SRL sunt în sumă totală de 31.144 lei (facturile fiscale nr. - și nr. -).

Prin compensarea acestor debite reciproce (în factura debitoarei stabilindu-se că plata se face prin compensare), rezultă diferența de 10.525 lei în favoarea recurentei creditoare și, ca urmare, aceasta a fost înscrisă cu suma de 10.525 lei în tabelul preliminar al creanțelor.

În consecință, criticile recurentei se vor respinge ca neîntemeiate, instanța de fond reținând corect creanța în cauză și hotărârea criticată nu cuprinde motive contradictorii cum a susținut recurenta și nu există motivul de nelegalitate invocat și prevăzut în art. 304 pct. 7 Cod proc. civ.

Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 312 (1) Cod proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea - SRL P J- CF - prin administrator special împotriva sentinței nr.135 din 27 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata administrator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ și intimatele creditoare - SA B, SRL CHIȘINEU C, - SRL OTOPENI și - AGRICULTURA SRL

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea - SRL împotriva aceleiași sentințe.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

11 2008

Jud. red. MN / 3 ex.

Tehnored. DM / 09.10.2008

Președinte:Maria Necșulescu
Judecători:Maria Necșulescu, Mariana Moț, Tudora Drăcea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 751/2008. Curtea de Apel Craiova