Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 754/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 754
Ședința publică de la 02 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe contestator și pe intimat I, lichidator LICHIDATOR - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PT.. DEBITOARE I, având ca obiect procedura insolvenței, contestație formulată împotriva deciziei nr. 465 din 27.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul personal asistat de av. pentru, lipsă fiind reprezentanții legali ai intimatei-debitoare și ai lichidatorului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este al 2 lea termen de judecată, că trebuia depus de către contestator un timbru judiciar de 0,15 lei, precum și faptul că a fost atașat dosarul de fond.
Av. pentru contestator depune timbru judiciar de 0,15 lei și duplicatul certificatului de căsătorie al contestatorului, învederând instanței că soția nu a fost chemată în judecată deși era vorba de bunuri comune.
Interpelat de instanță, av. pentru contestator precizează că nu are alte cereri de formulat și probe de propus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la contestația în anulare.
Av. solicită admiterea contestației: Precizează că un prim motiv este faptul că din calculul strict al TVA reiese greșeala materială. Un alt motiv consideră că este faptul că era căsătorit, deci bunurilor sale li se aplica regimul comunității de bunuri, chiar dacă acesta a semnat singur contractele de vânzare-cumpărare. Apreciază că trebuia admisă excepția lipsei coparticipării pasive. Solicită desființarea hotărârii și respingerea acțiunii inițiale. Fără cheltuieli de judecată.
Contestatorul învederează instanței că spațiile au fost revândute.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare, de față.
Prin decizia nr. 465/27.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIs -a dispus:
Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr. 92/S/27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 584/17 noiembrie 2004 la., prin mandatar a vândut recurentului un număr de 13 imobile descrise în contractul anterior menționat la prețul de 156.426 euro.
Față de clauzele contractuale referitoare la prețul derizoriu prevăzut în contract și modalitatea de plată stabilită, precum și față de împrejurarea că un număr atât de M de imobile au fost vândute unui singur vânzător, prețul pentru toate fiind stabilit în mod global, se constată că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 79 și 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006.
Sub acest aspect sunt nefondate și urmează a fi înlăturate toate motivele care vizează critici referitoare la rapoartele de evaluare depuse la dosar de către lichidatorul judiciar. Astfel, față de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul este un organ care aplică procedura insolvenței, care asigură efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Totodată lichidatorul judiciar are obligația prevăzută de art. 115 din aceeași lege de a desemna un expert evaluator pentru a evalua averea debitorului, actul de inventar astfel întocmit având forță probantă în temeiul dispozițiilor legale anterior citate. Din acest punct de vedere argumentele referitoare la egala forță probantă a expertizei evaluatorii efectuate de expertul angajator de lichidator cu cele ale expertizelor extrajudiciare depuse de recurentul pârât la dosar sunt nefondate, așa încât în mod corect prima instanță a procedat la înlăturarea concluziilor expertizelor extrajudiciare. Așa fiind, toate criticile care vizează modalitățile de calcul a valorii imobilelor sunt nefondate.
Nici criticile referitoare la o eventuală antepronunțare cu privire la o altă cerere a instanței nu prezintă interes în speță, acestea urmând a fi eventual valorificate în cadrul cererii la care s- făcut referire în motivele de recurs.
Având în vedere argumentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul comercial d e față și va menține ca legală și temeinică hotărârea recurată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei menționate pentru următoarele motive:
1.Primul motiv se întemeiază pe dispozițiile art. 318 teza 1.
Hotărârea contestată cuprinde o eroare materială și anume o eroare de calcul. Mai exact, prin cererea introductivă, intimata a solicitat obligarea contestatorului la plata sumei de 456.063,93 lei, ulterior solicitând și TVA aferent, în total 548.450,24 lei. Menționează că s-a calculat greșit valoarea TVA, de 19%, care este de 86652,15 lei. În acest caz, totalul pretențiilor ar fi trebuit să fie de 542.716,08 lei, așadar cu 5734,16 lei mai puțin. În aceste condiții, solicită casarea în parte a deciziei de recurs, în sensul obligării la plata sumei de 542.716,08 lei, care este valoarea reală a pretențiilor reprezentând 456.063,93 lei +TVA, dar în subsidiar față de motivele de casare în totalitate a deciziei sus menționate expune motive.
2.Al doilea motiv se întemeiază pe dispozițiile art. 318 teza 2.
În acest sens, arată că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de modificare sau casare a sentinței instanței de fond.
Primul motiv se referă la faptul că instanța de recurs nu a verificat dacă contestatorul a avut calitate procesuală pasivă. Se arată că prin decizia nr. 1789/1998, instanța supremă a stabilit că "în orice acțiune în justiție, înainte de a discuta dreptul reclamantului, instanța este obligată să verifice calitatea părților, pentru ca raportul procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecății". Într-o altă decizie nr. 168/1996, Curtea de Conturi stabilea că "prima instanță a intrat în dezbaterea fondului fără să observe că această cauză trebuia soluționată prin invocarea, chiar și din oficiu, a lipsei calității procesuale pasive pârâților".
În acest sens, instanța de recurs nu a invocat lipsa calității procesuale pasive, raportat la faptul că în speță s-ar fi impus coparticiparea pasivă. Menționează că excepția lipsei calității procesuale pasive este de fond, peremptorie și absolută, instanța de judecată având nu doar posibilitatea, ci și obligația de aoi nvoca, în virtutea rolului său activ și a interesului în pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Astfel, la data încheierii respectivului act de cumpărare contestatorul era căsătorit, starea sa civilă fiind menționată în respectivul înscris. Prin urmare, bunurile imobile achiziționate erau bunuri comune, fiind achiziționate în timpul căsătoriei, cu soția sa, având aceeași adresă de domiciliu ca și el.
Cu toate acestea, acțiunea în anulare nu a fost formulată și în contradictoriu cu aceasta, fiind doare el contestatorul căzut în pretenții. În aceste condiții, și debitul rezultat din acest proces este tot comun, el neavând bunuri proprii, iar executarea oricăror bunuri ar însemna și executarea unui terț de proces, care este soția sa, pentru că toate bunurile pe care le au sunt comune.
În concluzie, solicită admiterea contestației în anulare și casarea deciziei de recurs.
În drept, se invocă dispozițiile art. 318 teza 1 și teza 2 din Codul d e procedură civilă.
Legal citat intimatul prin lichidator judiciar Lichidator, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.
Prin sentința comercială nr. 92/S/27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic s-a dispus:
Admite în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar Lichidator, cu sediul în I,- A, -.7,. 2, pentru debitorul-vânzător - " I, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în I, B-dul. - cel M și, nr. 4, -uliver,. C,. 1
Anulează în parte, numai în ceea ce privește cuantumul prețului, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 584/17. 11. 2004, încheiat între debitorul vânzător și pârâtul - cumpărător, prin care au fost vândute 13 (treisprezece) imobile proprietatea debitorului.
Obligă pârâtul să restituie averii debitorului suma de 548 450,24 lei reprezentând diferența de preț și TVA - ul aferent.
Respinge capătul de cerere prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor situate în municipiile S și
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Urmează a fi înlăturate apărările pârâtei potrivit cărora expertiza evaluatorie efectuată în cauză este o expertiză extrajudiciară, deoarece lichidatorul judiciar, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 85/2006 este asimilat organelor care aplică procedura. În această calitate. dacă se observă și dispozițiile art. 23, art. 115, art. 116 din aceeași lege, este îndrituit să desemneze persoane de specialitate, inclusiv experți evaluatori, care să efectueze pe cheltuiala debitorului anumite acte necesare procedurii. În legătură cu această expertiză se constată și faptul că la sesizarea pârâtului fost înlăturată eroarea materială privitoare la spațiile din G și au fost recalculate pretențiile financiare asupra pârâtului.
Urmează a fi înlăturate și concluziile expertizelor extrajudiciare depuse de pârât la dosar, deoarece din analiza probelor administrate în cauză rezultă că aceste concluzii sunt neîntemeiate.
Astfel, din calculul valorii spațiilor înstrăinate, expertiza scade valoarea folosinței bunurilor, deoarece actul adițional la contractul nr. 584/2004, avut în vedere la efectuarea acestei operațiuni, nu stabilește în sarcina debitorului - vânzător decât obligația de a exploata spațiile în condiții corespunzătoare.
Eronat stabilește expertiza și cota impozitului pe profit, pretinzând că trebuie scăzută din valoarea imobilelor vândute, din moment ce prin acțiune nu s-a pretins valoarea reactualizată la zi, ci s-a pretins valoarea de piață, de la data transferului de proprietate, respectiv la data de 17 noiembrie 2004. De asemenea, urmează a fi înlăturată și concluzia potrivit căreia, la data transferului de proprietate, debitorul avea o situație financiară bună și, ca urmare, nu se putea anticipa apariția stării de insolvență, din moment ce din probele dosarului rezultă că după vânzarea celor mai importante spații comerciale și neîncasarea de lichidități în această vânzare, situația economică a început să se deterioreze evident ducând la starea de insolvență. Celelalte răspunsuri ale expertizelor la obiectivele stabilite unilateral și în afara cadrului procesului de către pârât, vor fi înlăturate ca nefiind utile soluționării cauzei de față.
Pentru considerentele sus-menționate, ca o consecință a admiterii în parte a acțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 80 alin. 1 lit. b dispozițiile art. 83 și dispozițiile art. 85 din Legea nr. 85/2006, văzând că încheierea contractului sus-menționat s-a făcut cu intenția ambelor părți implicate de a frauda creditorii, se va dispune anularea acestuia în parte și vor fi repuse părțile în situația anterioară încheierii contractului, dar numai în limitele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în sensul că va fi obligat pârâtul să restituie averii debitorului suma de 548.450,24 lei reprezentând diferență de preț recalculată prin scăderea diferenței de preț pentru spațiile din S și
Va fi respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea în natură a spațiilor comerciale situate în municipiul S și municipiul G, ca fiind neîntemeiat, din următoarele considerente:
Potrivit art. 84 din lege, subdobânditorul poate fi obligat să restituie bunul transferat averii debitorului numai dacă nu a plătit valoarea bunului și cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial era susceptibil de a fi anulat. În speță, lichidatorul reclamant nu a făcut nici o probă în acest sens și nici nu a formulat acțiunea și împotriva subdobânditorului. Susținerea lichidatorului - reclamant că îi sunt inopozabile contractele încheiate ulterior de pârât, deoarece nu au fost intabulate, nu poate atrage anularea de drept a acestor contracte cu consecința repunerii părților în situația anterioară, ci numai efectele prevăzute de dispozițiile art. 1295 din Codul civil și art. 25 (19 din Legea nr. 7/ 1996).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
1. ânzătoarea nu avea cum să urmărească fraudarea creditorilor în noiembrie 2004 dacă avem în vedere situația financiară de la acel moment și faptul că principalul creditor ( I) avea constituite garanții asupra altor active ale debitoarei, garanții pe care le-a și valorificat în parte;
2. Reclamanta nu a pus la dispoziția evaluatorilor un act esențial, și anume actul adițional la contractul nr. 584/2004, a cărui anulare se solicită și care privește atribuirea folosinței tuturor imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de către cumpărător, vânzătoarei, pe timp de un an calendaristic, de la 17.11.2004 până la 17.11.2005; pe cale de consecință folosința spațiului nu a fost evaluată și scăzută din prețul de piață pretins, calculat de către evaluator la momentul noiembrie 2004 (sau adunată la prețul plătit de cumpărător);
3. Rapoartele de evaluare sunt incomplete și conțin erori fundamentale care fac ca prețurile estimate de evaluatori să nu poată fi considerate reale și să nu poată fi avute în vedere de instanță.
În primul rând, sub aspectul probatoriului administrat la fond, învederează recurentul faptul că instanța a avut de apreciat asupra utilității, pertinenței și concludenței pe care le prezentau sau nu cele 13 rapoarte de evaluare depuse în susținerea acțiunii de către lichidatorul judiciar și, respectiv, cele 2 expertize extrajudiciare depuse de recurent privind analiza comparativă a situației economice a vânzătoarei înainte și după realizarea vânzării și, respectiv, modul în care au fost realizate cele 13 rapoarte de evaluare.
Precizează recurentul că valoare probatorie a acestor probe este egală având în vedere că toate au caracter extrajudiciar.
Nu se poate susține că în baza art. 23 din Legea nr. 85/2006 actele depuse la dosar de lichidator sunt expertize judiciare deoarece acest text de lege are caracter general, se referă la activitatea curentă a administratorului judiciar și nu reglementează forța probantă în caz de litigiu a acestor acte întocmite de "persoane de specialitate".
Conform art. 2 din nr.OG 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară: "Expertiza tehnică efectuată de experți sau de specialiști, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanța, din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară".
Textul invocat este foarte clar, iar lichidatorul reclamant nu are, totuși, atribuții jurisdicționale. Mai mult, cu privire la rapoartele de evaluare depuse la dosar de către lichidator:
- acestea nu sunt expertize, ci evaluări;
- evaluatorii nu au fost numiți prin intermediul instanței;
- obiectivele nu au fost puse în discuția părților și nu au fost cenzurate și aprobate de instanță prin prisma utilității acestora pentru soluționarea cauzei;
- pârâtul nu a fost citat si nu a avut posibilitatea să indice acte relevante și utile pentru o evaluare cât mai corectă (drept dovadă faptul că pârâtului nu i s-a dat posibilitatea de a pune la îndemâna experților actul adițional prin care vânzătoarei i se acorda dreptul de folosință pe perioada de 1 an).
Prin urmare, rapoartele de evaluare comandate de către lichidator nu pot fi considerate decât extrajudiciare, ele fiind în același timp evaluări si nu expertize.
În acest context, instanța a trebuit practic să compare, să evalueze și să cenzureze concluziile rapoartelor extrajudiciare de evaluare comandate de către lichidator și întocmite de persoane atestate doar ca evaluatori, și concluziile rapoartelor de expertiză extrajudiciară întocmite de domnul prof. univ. Al., expert contabil atestat pentru efectuarea de expertize judiciare și extrajudiciare și evaluări de bunuri.
Aprecierea instanței de fond este contrară dispozițiilor legale invocate și solicită nstanței de recurs să dea forța probantă cuvenită expertizelor depuse de pârât și să aprecieze concluziile acestor expertize ca fiind utile, pertinente și concludente, atât cu privire la modul de evaluare a imobilelor, cât și cu privire la situația financiară a debitoarei în anul 2004.
Recurentul consideră că prima instanță a apreciat greșit intenția părților contractante de a frauda creditorii. Astfel recurentul arată că marea majoritate a imobilelor care au făcut obiectul contractului a cărui anulare se solicită erau închiriate la data vânzării și pentru acest motiv a fost încheiat actul adițional la contract în care folosința imobilelor era lăsată vânzătoarei pentru încă un an. Prin urmare, debitoarea obținea venituri din chirii și nu desfășura activitate comercială în aceste spații care nu aveau altă destinație și utilitate economică.
Rapoartele de evaluare retroactivă depuse de lichidatorul reclamant conțin erori economice, nu explicitează dacă și de ce ar trebui plătit TVA la prețurile calculate (spre exemplu raportul de evaluare realizat pentru spațiul din Adjud consideră TVA inclus, celelalte nu), nu au în vedere valoarea folosinței imobilelor pentru un an și nici nu țin cont de impozitarea profiturilor din exploatarea spațiilor și efectul cumulat de supraevaluare (singurul raport de evaluare care ține cont de mpozitarea veniturilor din închiriere este cel aferent spațiului de la Râmnicu S, dar cota de impozitare avută în vedere de evaluator este greșită, de 15%, în loc de 25%).
Atât timp cât între cele 13 rapoarte de evaluare sunt diferențe în aplicarea metodelor de calcul și evaluatorii au ei înșiși opinii diferite cu privire la elementele constitutive ale prețului antecalculat, nu crede că instanța a fost obiectivă când a generalizat considerându-le pe toate corecte. Tot incorect a fost și faptul că, deși pârâtul a formulat obiecțiuni la aceste rapoarte de evaluare, instanța nu a ținut cont de aceste obiecțiuni și nu a dat posibilitatea evaluatorilor să își corecteze greșelile și să se pună de acord.
În orice caz, rapoartele extrajudiciare de evaluare retroactivă a imobilelor depuse de reclamantă la dosarul cauzei sunt incomplete și relevă o serie de inexactități, contradicții si date fictive.
În acest context aprecierea conform căreia prețul de vânzare a fost modic este lipsită de un probatoriu pertinent care să o susțină,
Mai arată recurentul că nu s-au administrat probe care să ateste faptul că au fost avute în vedere sau nu și alte oferte de pe piață. Totodată, afirmația că "mai ales din faptul că prețul nu a fost plătit așa cum se stabilise in contract" este eronată, prețul a fost plătit exact așa cum s-a prevăzut în contract, cu BO care ar fi putut să fie introdus în bancă.
Aprecierea că prețul a fost plătit "prin compensare cu o cantitate de piese de schimb inutilizabile, care nu au putut fi folosite de vânzător și nici înstrăinate, decât ca deșeuri instituie o antepronunțare cu privire la o altă cerere, a aceluiași lichidator judiciar, de anulare a altui contract încheiat de debitoare cu o altă societate. Această cerere, aflată la aceeași instanță de fond, nu fusese soluționată până la data depunerii acestui recurs. Afirmațiile aparțin de fapt lichidatorului și au fost preluate ca atare de instanță, nu au nici un fundament în probatoriul administrat și privesc aspecte care nu făceau parte din cauza dedusă judecății și asupra cărora instanța s-a pronunțat.
De asemenea instanța de fond a înlăturat concluzia expertului contabil cu privire la situația financiară bună a societății debitoare la data vânzării activelor susținând că neîncasarea de lichidități din vânzare a dus la insolvență.
În realitate, aplicarea dispozițiilor art. 80 al. 1 lit. b și 83 din Legea 85/2006 presupune că cel puțin debitoarea vânzătoare să fi avut intenția de fraudă a creditorilor săi. Sub acest aspect, după cum rezultă din disp. art. 85 alin. 3 din Legea 85/2006, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 79 și 80, operează în sarcina debitoarei o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor, prezumție care însă poate fi răsturnată de către debitoare și în nici un caz nu poate fi extinsă la terțul dobânditor, în speță, recurentul. În acest context terțul dobânditor este prezumat de bună credință, principiu de bază al legislației civile și comerciale.
În contextul în care prezumția relativă de fraudă în dauna creditorilor care operează asupra debitoarei este răsturnată, acțiunea se impunea a fi respinsă oricare ar fi diferența de preț, dacă există o asemenea diferență.
Această prezumție de fraudă este generată de diferența de preț invocată de lichidator în anul 2007, în baza unor evaluări realizate retroactiv. Dar, există elemente obiective de natură a dovedi contextul economic (situația financiar-contabilă a debitoarei) în care s-a realizat vânzarea și s-a apreciat valoarea de piață reală a imobilelor, aspecte de natură să releve buna credință a vânzătoarei debitoare, că actul a fost încheiat în desfășurarea normală a unei activități care oricum era profitabilă, si nu pentru prejudicierea creditorilor de la acel moment.
În acest context, rămâne de apreciat asupra relei sau bunei credințe a debitoarei vânzătoare având în vedere elementele obiective de natură a forma sau nu, la momentul perfectării vânzării, o reprezentare subiectivă a fraudării creditorilor prin actul încheiat.
Pentru analiza profesionistă a acestor repere de natură economică și contabilă au apelat la efectuarea unei expertize contabile extrajudiciare pe care au depus-o la dosar.
Obiectivele expertizei realizate de unul din cei mai reputați specialiști în domeniu, profesor universitar dr., sunt următoarele:
1. Analiza situației financiare a societății la data de 30.06.2004 comparativ cu 31.12.2004 și 31.12.2003;
2. Evaluarea gradului de "decapitalizare" a societății în anul 2004 prin vânzarea activelor corporale prin contractele 307, 308 și 584.
3. Detalierea pe categorii de creditori a datoriilor societății și aprecierea marjei de siguranță financiară a societății.
4. Aprecierea/Evaluarea gradului de solvabilitate și lichiditate a societății la data de 30.06.2004, 21.12.2004 și 31.12.2003.
5. În ce măsură conducerea societății SA putea anticipa în anul 2004 că peste 3 ani (în 2007) societatea va intra în stare de insolvență.
Apreciază recurenta că toate concluziile acestui raport de expertiză sunt deosebit de relevante.
Expertul contabil a concluzionat prin a arăta că societatea debitoare SA nu a manifestat nici un semn de faliment pe parcursul anilor 2003 și 2004, ci dimpotrivă se afla într-o perioadă de creștere semnificativă, având un grad de îndatorare foarte mic, pe fondul unei lichidități și solvabilități ridicate și a unei autonomii financiare ridicate, cu o cifră de afaceri în continuă creștere (de la 7,1 miliarde lei în 31.12.2003 la 12,2 miliarde lei în 31 12.2004).
"Capitalul propriu al societății a cunoscut aproape o dublare în 30.06.2004 și o triplare în 31.12.2004 față de 31.12.2003. Deci la nu s-a obținut pierdere în exercițiile financiare 2003 și 2004 și în plus capitalul propriu nu s-a diminuat, ci a crescut. Cu alte cuvinte, nu poate fi vorba de nici o decapitalizare a societății ca urmare a vânzării de active.
Datoriile societății erau acoperite în totalitate doar de fondul de rulment al societății și, în orice caz, numai activele circulante (stocuri, creanțe șl lichidități) acopereau de trei ori aceste datorii.
Având în vedere toate aceste date financiar contabile și situația economică generală favorabilă a societății în perioada 2003-2004 concluzia care se impune este aceea că nu se putea anticipa de către conducerea societății o stare de insolvență la acel moment, ci dimpotrivă (răspunsul la obiectivul nr.5). Prin urmare era imposibil să se urmărească, intenționat, fraudarea creditorilor.
Separat de expertiză, recurentul arată că a depus la dosar procese verbale de sechestru care atestă constituirea de garanții de către creditorii principali, chiar înainte de perfectarea actului a cărui anulare se solicită. Din aceste înscrisuri rezultă în mod foarte clar că principalii creditori au utilizat fără restricții în perioada 2003-2004 metodele legale pentru a-și constitui garanții asupra bunurilor debitoarei si pentru a-si valorifica efectiv creanțele chiar și pe calea executării silite.
Aceste aspecte sunt probate și sunt recunoscute și de către lichidator. Cu toate acestea, fără a aduce argumente clare, fundamentate pe date economice, lichidatorul consideră că, dimpotrivă, se putea anticipa starea de insolvență amestecând voit momentul încheierii contractului în anul 2004 cu momentul declanșării procedurii (2006). Deși raportarea trebuie să se facă în permanență la anul 2004, lichidatorul a refuzat acest lucru invocând tabelul definitiv al creditorilor. O dovadă în plus este și precizarea din răspunsul la întâmpinare prin care se recunoaște că creditorul principal - lași - era beneficiarul unor garanții reale constituite asupra altor bunuri ale debitoarei, parte dintre acestea valorificate silit, acest creditor "mai are încă sume considerabile de recuperat". Consideră totuși că nu se poate pune pe seama cumpărătorului de bună credință nici ce mai are de recuperat la acest moment - I de la debitoare, nici debitele acesteia către diferite alte persoane, acumulate în timp, mai ales după încheierea contractului în anul 2004. Atât timp cât la acel moment - nov. 2004 - principalul creditor avea garanții reale constituite conform legii și debitorul avea și alte bunuri care puteau face obiectul unor noi garanții, nu se poate susține în nici un fel că debitoarea ar fi avut reprezentarea unei situații falimentare.
O altă critică vizează faptul că instanța de fond a mai considerat că sunt neîntemeiate concluziile rapoartelor de expertiză extrajudiciară depuse la dosar de pârâtul recurent și apreciază doar că valoarea folosinței celor 13 spatii comerciale pe un an este irelevantă și nu trebuia să fie avută în vedere la evaluarea prețului din contract și că impozitul pe profit a fost greșit calculat deoarece evaluările au avut în vedere valoarea imobilelor la data vânzării.
Aceste considerente ale instanței, neîntemeiate, repun în discuție atât rapoartele de evaluare extrajudiciară retroactivă depuse de lichidator, cât și al doilea raport de expertiză extrajudiciară depus de pârât, expertiză care privește aceste evaluări.
Cu privire la rapoartele de evaluare extrajudiciară retroactivă depuse de lichidator, arată recurentul că sunt mai multe aspecte care au fost subliniate de expertiza judiciară depusă de pârât:
Reclamanta a furnizat evaluatorilor o documentație incompletă
Deși a recunoscut actul adițional la contractul nr. 584/2004, reclamanta intimată nu a pus la dispoziția evaluatorilor acest act care privește atribuirea de către cumpărător, vânzătoarei, a folosinței tuturor imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, pe timp de un an calendaristic (de la 17.11.2004 până la 17.11.2005).
În realitate, folosința spațiului trebuia evaluată și scăzută din prețul de piață pretins de către evaluator la momentul noiembrie 2004.
Având în vedere sarcina probei care revenea reclamantei consideră că, practic, aceasta nu a dovedit la cât evaluează întreaga prestație a cumpărătorului la momentul noiembrie 2004. Acest aspect este, prin el însuși, suficient pentru a se respinge acțiunea.
Susținerea lichidatorului în sensul că folosința ar fi fost acordată gratuit nu este conformă cu voința reală a părților la un raport de drept comercial. Nu există nici un motiv pentru care pârâtul să facă un act cu titlu gratuit față de o societate comercială în valoare de 2.817.100.000 ROL (sumă calculată pe baza informațiilor cu privire la chirii furnizate chiar de către evaluatorii angajați de către lichidator).
spațiilor a fost un element determinant în agrearea prețului final trecut în contractul de vânzare-cumpărare. Este evident că folosința spațiilor comerciale are valoare economică și prin urmare trebuia să fie luată în considerare pentru evaluarea corespunzătoare a prestațiilor părților.
valorii dreptului de folosință acordat de pârât, pentru toate spațiile cumpărate, pe o perioadă de 1 an, a făcut obiectul expertizei extrajudiciare depuse la dosar (obiectivul nr. 2). Subliniază că, pentru a nu se considera a fi o expertiză pro causa, expertul prof. a avut în vedere pentru evaluarea dreptului de folosință pentru fiecare din spații numai chiriile luate în calcul de fiecare evaluator, deci conform rapoartelor de evaluare depuse la dosar de către reclamant. Nu s-a realizat prin urmare o evaluare completă, științifică, valoarea folosinței putând fi mult mai ridicată decât cea care rezultă din aceste rapoarte.
Chiar și în aceste condiții se poate constata că suma calculată este semnificativă: 71.017 Euro, adică 281.710 RON (răspunsul la obiectivul nr. 2). Această sumă trebuia să fie scăzută din totalul valorilor de piață stabilite de către evaluatori și din cuantumul pretențiilor lichidatorului.
Valoarea de piață si prețul de negociere presupun necesarmente TVA inclus.
După cum se arată și în expertiza privind evaluările imobilelor (Capitolul III, Concluzii, lit. b), în funcție de părțile între care are loc vânzarea de active, după 2005 s-a procedat la autotaxare ceea ce înseamnă că TVA nu se plătește nici între persoane juridice.
Pe de altă parte, dacă prețurile informative de pe piață sunt cerute de persoane fizice acest lucru presupune că TVA este inclus. Cu alte cuvinte, prețurile de pe piață (inclusiv cele de negociere) sunt prețuri finale, adică prețul include TVA.
Acest aspect rezultă foarte clar și din definiția valorii de piață, precizată de înșiși evaluatorii spațiilor în toate rapoartele de evaluare: "suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată la data evaluării, între un vânzător hotărât și un cumpărător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri". Este clar că este vorba de suma totală, care include TVA, atunci când există o obligație legală în sensul plătii acestuia sau care nu include TVA, atunci când nu se pune problema plății acestei taxe.
În mod corect, spre exemplu, evaluatorul spațiului din Adjud a furnizat o valoare finală totală, care include TVA în măsura în care s-ar fi pus problema plății acestei taxe.
Este adevărat însă că evaluatorii nu au cum să cuantifice TVA-ul deoarece valoarea de piață este una generică, abstractă, calculată fără a se prezuma că un potențial vânzător sau cumpărător este persoană fizică sau juridică. Aceasta este de fapt explicația faptului că valorile calculate de evaluatori "nu cuprind TVA", în sensul că nu se poate face nici o nesupunere cu privire la calitatea părților de persoane fizice sau juridice.
Pe cale de consecință, calcularea de TVA de către lichidator, din proprie inițiativă, doar pentru a da aparența unei disproporții de prestații nu poate fi primită, iar soluția instanței de fond este greșită atât sub aspectul aprecierii disproporției de prestații, cât și sub aspectul obligării recurentului pârât la plata sumei totale de 548.450,24 lei care include TVA. valorii imobilelor care nu au fost avute în vedere de către evaluatori. Una din criticile esențiale ce a fost adusă de către expert rapoartelor de evaluare este aceea că nu țin cont de impozitarea profiturilor din exploatarea spațiilor. Cota de impozit pe profitul din exploatare era în noiembrie 2004, conform Codului fiscal, de 25%. Expertul a observat că singurul raport de evaluare care ține cont de impozitarea veniturilor din închiriere este cel aferent spațiului de la Râmnicu S (dar cota de impozitare avută în vedere de evaluator este greșită, de 15% în loc de 25%). Conform răspunsului la obiectivul nr. 6, impozitele necuprinse în metodele de evaluare prin capitalizare directă sunt în sumă de 14.773 euro. Asupra metodelor de evaluare această neincludere a avut efectul cumulat de supraevaluare de - RON. Subliniază că, pentru a nu se considera a fi o expertiză pro causa, expertul a calculat acest efect asupra valorii pe aceleași ipoteze ale evaluatorilor care au realizat rapoartele pe care le invocă chiar reclamantul. Dacă avem în vedere cele de mai sus, chiar în ipoteza în care toate rapoartele de evaluare pentru toate cele 13 imobile ar fi corecte și legale, instanța ar avea de comparat prestațiile globale după cum urmează:
a) primul termen valoarea de piață corectată afirmată de reclamant minus coeficientul de supraveghere prin necalcularea valorii impozitelor: 1.352.295 - - = 1930.276 RON cu
b) al doilea termen: valoarea totală a prestațiilor cumpărătorului: prețul plătit plus valoarea folosinței pe un an (în baza chiriilor stabilite chiar de către evaluatorii reclamantului) adică 738.408 RON + 281.710 RON = 1.020.118 RON dedusă de recurent pentru că valoarea totală a prestațiilor cumpărătorului este cu 89.842 RON (aproape 26.000 euro) mai M decât valoarea totală stabilită de către evaluatori diminuată cu coeficientul aferent impozitelor datorate.
Prețul real la care se putea realiza efectiv cumpărarea imobilelor care au făcut obiectul contractului nr. 584/2004
Valoarea stabilită de experții evaluatori în raportul de evaluare este una orientativă, de pornire în negocierea prețului efectiv de tranzacționare. Prețul de tranzacție este suma efectivă la care are loc transferul proprietății și trebuie diferențiat de prețul cerut inițial de vânzători. Această sumă pornește de la valoarea recomandată de evaluatori în rapoartele de evaluare și se poate diminua cu marje care, de regulă, sunt de minim 10-15%, și maxim 25%. Aceasta deoarece, după cum arată expertul, pentru tranzacțiile nefinalizate între prețurile cerute pe piață de vânzători și cele oferite de cumpărători există o marjă de cel puțin 10-15% (ceea ce asigură în realitate marja de negociere între cele două părți).
Rata de creștere a preturilor la proprietățile imobiliare aferentă perioadei 2004 - 2007.
Expertul a subliniat că cele două metode luate în calcul de către evaluatori au fost aplicate fără o corelare economică, cu lipsă de date (metoda costurilor), cu încurcarea datelor le referință și a celei de întocmirea raportului, etc. Totodată, evaluatorii nu au avut în vedere aspectele legate de inflație separat de fenomenul de întărire a monedei naționale pe care l-au ignorat complet.
Având în vedere că majoritatea rapoartelor de evaluare stabilesc valoarea de negociere la nivelul anului 2007, la data efectuării rapoartelor respective, și nu prin referință la noiembrie 2004, s-a impus și calcularea ratei de creștere a prețurilor la proprietățile imobiliare (2004-2007). Aceasta a fost stabilită de expert la 274,4%.
Această de creștere este deosebit de relevantă, mai ales dacă avem în vedere că, spre exemplu, evaluarea spațiului din T,-, este făcută de o manieră ncredibilă: se calculează valoarea la data efectuării evaluării - 23.03.2007 (2.654.300.000 ROL), și se scade din aceasta rata inflației (aferentă perioadei nov. 2004-martie 2007) ajungându-se la valoarea de 2.267.900.000 ROL. Se constată astfel o diminuare cu aproximativ 17% în loc de 174%. Și aceasta în condițiile în care un alt evaluator reține tot o creștere de 168%.
Acest raport de evaluare este aberant și dintr-un alt punct de vedere: evaluatorul a anexat la raport contractul prin care pârâtul a vândut imobilul în 2005 cu prețul de 1.100.000.000 ROL, un preț care era puțin mai M decât cel achitat de pârât în 2004. În acest context, nu era oare evident că prețul din 2004 nu avea cum să fie 2.654.300.000 ROL, adică mai mult de dublu față de cel al pieței la nivelul anului 2005 (1.100.000.000 ROL).
imobilelor nu au avut în vedere starea interioară a acestora la momentul perfectării vânzării
Lichidatorul recunoaște că imobilele nu au fost inspectate în interior de către evaluatori invocând diferite motive. Problema este că evaluatorii, fără a realiza aceste inspecții interioare, au considerat, fals, că în interior imobilele au o stare normală de uzură, la nivelul anului 2007. Dar, pentru a se putea face evaluarea retroactiv la nivelul anului 2004, trebuia să se cunoască starea interioară a imobilelor la acel moment deoarece acea stare, de la acel moment, când părțile au încheiat contractul, a dus la un anumit nivel al prețului plătit, la formarea unei anumite convingeri cu privire la valoarea reală a spațiilor.
Pe de altă parte, strict cu privire la rapoartele de evaluare, a prezuma că imobilele sunt/erau în stare bună, fără a se proba acest aspect, a condus la o supraevaluare prin raportare la momentul nov. 2004 când spațiile se aflau într-o stare foarte proastă, departe de standardele actuale ale spațiilor comerciale.
Această supraevaluare nu este neglijabilă din moment ce, conform opiniei expertului, starea interioară a spațiului poate influența prețul cu până la 40%: p. 37: "nu este avută în vedere la aprecierea gradului de uzură, știut fiind că finisajele în costul unei construcții pot depăși cu ușurință 40%, grad de uzură necorelat cu HG 964/1998 și nici cu 2139/2004.
Analizând motivele contestației în anulare prin prisma deciziei de recurs contestată și al motivelor de recurs expuse și analizate de instanța de recurs, în contextul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată temeinicia contestației în anulare formulată
În motivarea acestei soluții se reține în primul rând că instanța de recurs nu a reținut și nici nu a analizat un fapt cert dovedit prin înscrisuri și anume că valoarea imobilelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare -cumpărare nr. 584/17.11.2004 a cărui anulare s-a solicitat de către debitorul -vânzător prin lichidator Lichidator I nu a fost stabilită printr-o expertiză de specialitate ce era imperios necesară în primă instanță pentru stabilirea reală a valorii imobilelor din momentul vânzării, efectuată de experți de pe lista de experți a instanței. Procedând astfel prima instanță -judecătorul sindic nu a încălcat principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.
Această situație vizând fondul cauzei prin necesitatea imperioasă a administrării probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea imobilelor la momentul vânzării, probă ce poate fi administrată numai în primă instanță (în cazul de față), Curtea de Apel uzând de calea retractării deciziei din recurs, va admite contestația în anulare, va anula decizia nr. 465/17.10.2008, va admite recursul declarat de împotriva sentinței comerciale nr. 92/S/27.02.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic pe care o casează și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Tribunalul Iași -judecător sindic, în principal pentru motivul expus mai sus, urmând ca la rejudecarea cauzei să aibă în vedere și celelalte aspecte invocate în recurs și în contestația în anulare, respectiv și excepțiile invocate privind calitatea procesuală pasivă, inclusiv și calitatea de bun comun al imobilelor dobândite de recurentul -contestator, căsătorit la data încheierii contractului (calitatea de părți în proces ca pârât al soției pârâtului -recurent -contestator).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de împotriva deciziei comerciale nr. 465/27.10.2008 a Curții de APEL IAȘI pe care o anulează.
Admite recursul declarat de împotriva sentinței comerciale nr. 92/S/27.02.2008 a Tribunalului Iași -judecător sindic, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță Tribunalul Iași -judecător sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 2.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
17.03.2009:
Curtea de APEL IAȘI:
-- -
- -
-- -
Tribunalul Iași:
- B
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Liliana Palihovici, Traian Șfabu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
