Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 756/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 756
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta împotriva sentinței nr.255 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator TJp entru debitoarea SC COM SRL, prin care s-a antrenat răspunderea administratorului social.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 255 din 18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei SC COM SRL, pentru întreaga masă pasivă a debitoarei, de 21.315,52 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 10.12.2009, lichidatorul desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC COM SRL, TG.J a depus cerere pentru antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator social,.
S-a constatat că în urma notificărilor comunicate administratorului social, au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar o parte a documentelor contabile, din care, în urma analizei, s-a reținut faptul că în ultima balanță de verificare întocmită la data de 31.01.2008 debitoarea figura în contul debitori, reprezentând sume de bani ridicate și nejustificate de către, suma de 16.717,36 lei, și în contul de casă 5.285,27 lei.
Lichidatorul judiciar a notificat cu adresa nr. 6615/17.10.2008 administratorul social al debitoarei să procedeze la depunerea numerarului aflat în casierie și cu aceeași ocazie administratorul social a fost informat în legătură cu faptul că balanța de verificare aferentă lunii ianuarie 2008 nu a prezentat documente justificative pentru operațiunile efectuate în rulajul lunii curente.
S-a apreciat că nu a fost justificată cu documente contabile descărcarea gestiunii de marfă cu suma de 16.717,36 lei și nici descărcarea gestiunii imobilizări corporale cu suma de 51.051,03 lei, că de fapt s-a urmărit ascunderea activului societății debitoare pentru ca elementele patrimoniale să nu fie identificate, inventariate și evaluate de către lichidatorul judiciar în vederea valorificării acestora.
S-a constatat că prejudiciul adus de către pârâtă este mult superior masei pasive(21.315.52 lei), existând posibilitatea acoperirii masei pasive reale chiar numai cu numerarul din casierie ridicat și nejustificat.
Administratorul social nu a dat curs notificării primite, deși s-a precizat că în situația în care nu va proceda la depunerea numerarului în casierie precum și la justificarea lipsei documentelor aferente lunii ianuarie 2008, se va considera că aceste sume și documente sunt lipsă în gestiune și se va solicita antrenarea răspunderii administratorului social, conform prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006.
Prin sustragerea depunerii sumelor de bani aflați în gestiunea scriptică a debitoarei și a documentelor justificative înregistrate în balanța de verificare aferentă lunii ianuarie 2008, s-a urmărit practic ascunderea activului societății și folosirea bunurilor societății în interes propriu.
Împotriva sentinței a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie, susținând că hotărârea s-a dat fără să fi fost administrate probe, fiind lipsită de temei legal, critică ce se încadrează în disp. art. 3041pr. civ.
Recursul este nefondat.
răspunderii recurentei pârâte s-a dispus în temeiul art.138 lit.a și e din Legea 85/2006, reținându-se că a folosit bunurile societății în folosul personal, constând în aceea că nu a justificat sumele ridicate din societate și că a ascuns o parte din activul debitoarei.
Săvârșirea acestei fapte a fost dovedită cu înscrisuri, respectiv balanța de verificare din 31.01.2008, în care figurează ca debitoare cu sume ridicate și nejustificate de 16.717,36 lei, iar în contul de casă cu suma de 5285,27 lei.
Și cea de-a doua faptă a fost dovedită cu înscrisurile contabile ale debitoarei. Din balanța lunii ianuarie 2008 rezultă un rulaj de marfă, însă nu s-a justificat cu documente contabile descărcarea gestiunii de marfă și nici de imobilizări corporale, ceea ce echivalează cu ascunderea unei părți din activul societății debitoare.
Prin urmare, este nefondată critica privind netemeinicia sentinței atacate, întrucât săvârșirea faptelor s-a dovedit cu înscrisurile menționate mai sus, așa încât în baza art.312 alin.1 pr,civ, se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta cu sediul în com., sat, jud. G, împotriva sentinței nr.255 din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul lichidator T pentru debitoarea SC COM SRL cu sediul în Tg J, str. - (Complex Comercial nr.32, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. /12.06.2009
tehnored. /3ex
14 Mai 2009
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Radu Mateucă, Tudora Drăcea
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|