Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 855/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE NR. 855
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, împotriva sentinței comerciale nr. 367 din 16 martie 2009, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator INSOLVENȚA 2007, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Oaf ost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, că recurenta este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea 146/1997, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă.
Instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a trecut la soluționarea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 367 din 16 martie 2009, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, fiind descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.
În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu care să poată fi valorificate.
Împotriva sentinței nr. 367 din 16 martie 2009, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrative a declarat recurs creditoarea DGFP O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie.
Criticile recurentei creditoare s-au referit la faptul că raportul final al lichidării era necesar să cuprindă inclusiv măsura în care au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de insolvență a debitoarei astfel că se impunea completarea raportului final cu acele mențiuni care privesc săvârșirea de către persoanele prevăzute de art. 138 a vreuneia din faptele prevăzute de textul legal. De asemenea, recurenta a considerat ca prematură închiderea procedurii având în vedere faptul că nu au fost acoperite în totalitate creanțele înscrise la masa credală.
Analizând criticile de recurs, Curtea apreciază că sunt nefondate și ca atare va respinge recursul având în vedere următoarele considerente:
Astfel, referitor la critica recurentei privind faptul că în cadrul procedurii nu s-ar fi întocmit un raport privind cauzele și împrejurările apariției insolvenței cu identificarea persoanelor culpabile, Curtea apreciază că este nefondată deoarece în cauză s-a întocmit un astfel de raport în cadrul căruia au fost prezentate cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, raport ce nu a fost contestat în cauză. Totodată, în raportul final, lichidatorul judiciar a făcut referire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Referitor la criticile recurentei privind faptul că raportul final ar fi trebuit să includă măsura de identificare a persoanelor răspunzătoare pentru generarea stării de insolvență, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate deoarece nu poate fi imputată lichidatorului judiciar împrejurarea că nu ar fi promovat acțiune în răspundere potrivit dispozițiilor art. 138 din lege, în condițiile în care din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență întocmit de lichidator rezultă că nu au putut fi reținute în sarcina administratorilor săvârșirea vreunei fapte menite să atragă răspunderea patrimonială.
Totodată, Curtea constată că este nefondată și critica recurentei creditoare privind faptul că nu se poate dispune închiderea procedurii insolvenței până la acoperirea integrală creanțelor ce reprezintă masa credală, deoarece legea insolvenței are ca scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență dar nu acoperirea integrală a prejudiciului - din acest punct de vedere nefiind aplicabile, în astfel de proceduri răspunderea civilă delictuală, care obligă la repararea integrală a prejudiciului, ca atare nici nu poate pretinde acoperirea integrală a creanței.
Ca atare, în baza dispozițiilor art. 312 pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, cu sediul în S,-,m jud. O, împotriva sentinței comerciale nr. 367 din 16 martie 2009, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator INSOLVENȚA 2007, cu sediul în C, str. - B,. 23,. 3, jud. D, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SRL, cu sediul în S, str. -, -. A,. 16, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red. jud. /15.06
. / 3 ex./
Jud. fond.
12 Iunie 2009
Președinte:Radu MateucăJudecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|