Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 719/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE NR. 719
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr.195 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator și cu creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D, având ca obiect procedura insolvenței închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 195 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de lichidatorul și în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, fiind descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.
În considerentele sentinței sus-menționate, judecătorul sindic a reținut faptul că debitoarea nu posedă bunuri care să fie valorificate în vederea acoperirii creanțelor și nici un creditor nu a fost de acord cu avansarea de sume în vederea continuării procedurii.
Împotriva sentinței nr.195 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a declarat recurs creditoarea AVAS criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile recurentei creditoare s-au referit la faptul că raportul final al lichidării era necesar să cuprindă inclusiv măsura în care au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de insolvență a debitoarei astfel că se impunea completarea raportului final cu acele mențiuni care privesc săvârșirea de către persoanele prevăzute de art. 138 a vreuneia din faptele prevăzute de textul legal.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Analizând criticile de recurs, Curtea apreciază că sunt nefondate și ca atare va respinge recursul având în vedere următoarele considerente:
Astfel, referitor la critica recurentei privind faptul că în cadrul procedurii nu s-ar fi întocmit un raport privind cauzele și împrejurările apariției insolvenței cu identificarea persoanelor culpabile, Curtea apreciază că este nefondată deoarece în cauză s-a întocmit un astfel de raport în cadrul căruia au fost prezentate cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, raport ce nu a fost contestat în cauză. Totodată, în raportul final, lichidatorul judiciar a făcut referire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Curtea apreciază că este nefondată critica recurentei-creditoare potrivit căreia hotărârea instanței de fond s-ar fi dat doar în baza raportului întocmit de lichidatorul judiciar referitor la lipsa bunurilor din averea debitoarei. În acest sens, se constată că la data de 25 septembrie 2008 lichidatorul judiciar prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au condus la apariția stării de insolvență a arătat că potrivit adresei nr. -/19.11.2008 MIRA-Serviciul Permise și Înmatriculare a vehiculelor a comunicat faptul că debitoarea figurează înregistrată cu două autoturisme unul marca Oltcit și unul Oltena.
Închiderea procedurii s-a realizat în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006, iar cerința ce se impune a fi îndeplinită este aceea ce vizează aspectul dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului. În aceste condiții, închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din lege nu este condiționată de formularea în prealabil a raportului prevăzut de art. 129 din lege.
Referitor la criticile recurentei privind faptul că raportul final ar fi trebuit să includă măsura de identificare a persoanelor răspunzătoare pentru generarea stării de insolvență, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate deoarece nu poate fi imputată lichidatorului judiciar împrejurarea că nu ar fi promovat acțiune în răspundere potrivit dispozițiilor art. 138 din lege, în condițiile în care potrivit alin.3 al textului legal arătat, inclusiv comitetului creditorilor i se acordă posibilitatea legală de a solicita judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1.
Ca atare, în baza dispozițiilor art. 312 pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr.195 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator cu sediul în C, str. - Nouă,.2..3,.13, jud. D și cu creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D cu sediul în C,-, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. /8.05.2009
jud.fond.
tehnored. /3ex
06 Mai 2009
Președinte:Carmen PopescuJudecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|