Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 788/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 788
Ședința publică din data de 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de debitoarea SC SRL cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva încheierii din data de 23.02.2008 și a sentinței nr. 520 din 2.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în contradictoriu cu intimata - P, str. - -,. 33 S1,. 5,. 5E, Cod poștal -, Județ P, intimata creditoare SC SA cu sediul în, șoseaua de centura KM 52-2. jud.
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei conform chitantei nr. -/2009 și timbru judiciar de 0,30 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta debitoare SC SRL reprezentată de avocat și intimata creditoare SC SA reprezentată de, lipsind intimat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registraturii note scrise din partea intimatei creditoare SC SA.
Avocat pentru recurenta debitoare depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv: cerere de confirmare a soldurilor de furnizori, situația facturilor neîncasate, raport de gestiune - 2008, bilanț prescurtat, fișă cont, certificat, contract de depozit nr. 52/30.05.2006, notificare de punere în întârziere, minută din 30.02.2009, înscrisuri pe care le înmânează și reprezentantului intimatei creditoare.
Solicită în temeiul art. 172 al. 1 pr.civ. completarea probatoriilor cu înscrisuri, urmând ca instanța să-i pună în vedere intimatei creditoare SC SA să depună la dosar fișe cont debit și fișe cont credit, client bancar SRL, întrucât societățile au datorii reciproce.
Intimata creditoare SC SA reprezentată de învederează că nu solicită termen pentru a lua cunoștința de actele depunse de recurentă.
Solicită respingerea cererii recurentului de a depune la dosar înscrisurile soliciutate, întrucât nu fac obiectul cauzei, întrucât nu se judecă pe procedura de drept comun. Arată că nu au debite față de recurentă, aceasta face vorbire de facturi neacceptate de ei la plată.
Curtea, respinge cererea recurentei de a fi obligată intimata de depune la dosar înscrisuri.
Părțile prezente prin reprezentanți, arată că alte cereri nu mai au de administrat în cauză, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru recurenta debitoare arată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărârea netemeinică și nelegală, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil, cercetările facturale ale instanței de fond s-au oprit la verificarea superficială a creanței creditoarei, reclamanta exercitându-și abuziv drepturile procesuale în cauza fiind incidente disp. art. 723 ind. 1 civ. Prima instanță trebuia să rețină că prin achitarea parțială creanța rămasă este sub valoarea-prag prevăzută pentru declanșarea procedurii colective întrucât data la care se analizează îndeplinirea cerințelor impuse de legiuitor, este cea a pronunțării hotarârii și nu data introducerii acțiunii.
Invederează că părțile au datorii reciproce, iar potrivit art. 1411 civ. poate interveni compensarea legală, debitul a rămas net inferior sumei și a depus notificare la conciliere directă.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentintei și respingerea cererii reclamantei ca nefondată, cu cheltuieli de judecată și la instanța de fond.
Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
Intimata creditoare SC SA reprezentată de învederează instanței că în iulie 2008 a aînregistrat pe rolul Tribunalului Prahova cerere de deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei pentru neachitarea unui debit principal de 80517 lei și penalități de 39033 lei potrivit art. 49 din contractul de vânzare cumpărare nr. 26/DS/10.01.2007, debit necontestat de debitoare. Mai arată că la data deschiderii pentru a daua oară a procedurii, respectiv la 23.02.2009, debitoarea figura cu un debit de 10.517,38 lei reprezntând contravloare marfa livrata și neachitată și penalități de întârziere de 39.033 lei.
Consideră neîntemeiate susținerile debitoarei în sensul că în prezent nu mai înregistreaza debite față de debitoare, invoând o factura de prestări servicii, neacceptata la plată de de aceasta.
Cu privire la cererea de cheltuielile de jduecată solicitate de recurentă, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, apărătorul recurentei nu a fost prezent la fond.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin încheierea din 23 februarie 2009 Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a dispus în temeiul disp.art. 156 alin. 2 pr.civilă amânarea pronunțării cauzei pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului.
Prin sentința nr. 520 din 02 martie 2009, Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a respins excepția tardivității formulării contestației, invocată de societatea creditoare SC SA și a respins ca neîntemeiată contestația debitoarei SC SRL, a admis cererea formulată de creditoare împotriva debitoarei și în temeiul art.33 alin 4 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC SRL.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a numit administrator judiciar pe, cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 2000 lei, în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii, a fixat termen limită pentru depunerea creanțelor la 4 mai 2009, termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 4 iunie 2009, termen pentru soluționarea eventualelor contestații la tabelul preliminar la 23 iunie 2009 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 3 iulie 2009, a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 10 iunie 2009 și a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
In temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar și în termen de 10 zile de la primirea sentinței, a pus în vedere debitorului să depună la dosarul cauzei toate documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006, administratorul judiciar să depună la dosarul cauzei raportul prevăzut de art. 54 alin. 1 la termenul de judecată din data de 23 martie 2009 S3 ora 9 și să convoace adunarea asociaților în termen de 20 zile de la primirea prezentei, în vederea desemnării administratorului special, a dispus indisponibilizarea părților sociale deținute de administratorii societății debitoare și să comunice sentința tuturor instanțelor în a căror circumscripție își are sediul debitorul, precum și băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut faptul că la data de 2.07.2008 creditorul a formulat cerere de deschidere a procedurii împotriva debitoarei SC SRL, susținând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 2.981,84 RON, neachitată de debitoare cu mai mult de 30 zile anterioare formulării cererii, cererea formulată a fost comunicată debitorului la data de 9.07.2008, iar aceasta a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței, susținând că între părți s-au desfășurat raporturi juridice generatoare de obligații pecuniare reciproce, iar până la data depunerii cererii de insolvență a efectuat plăți și livrări retururi, precum și servicii de montaj, astfel că, creanța invocată nu are un caracter cert, lichid și exigibil, nefiind întrunite condițiile prev. de Lg. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Se reține prin sentință că excepția tardivității formulării contestației deoarece procedura de comunicare a cererii de deschidere a procedurii a fost viciată, așa cum s-a constatat și prin decizia nr. 1501 din 10 decembrie 2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, prin care s-a casat sentința nr. 1129 din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Prahova, iar în ceea ce privește cererea formulată de creditoare,creanța acesteia este certă, între părți derulându-se relații comerciale în baza cărora creditoarea a livrat debitoarei mărfuri în valoare de 80517, 38 lei, pentru care s-au emis facturi fiscale însușite de debitoare, considerente pentru care a admis cererea și a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL P, dispunând și celelalte măsuri prevăzute de procedură.
Împotriva încheierii din 23.02.2008 și a sentinței civile nr.520 din 02.03.2009 pronunțate de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - Faliment, a declarat recurs debitoarea SC SRL P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece prin sentința pronunțată s-a încălcat decizia nr. 2508/20.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală care statuează că din procesul civil părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activi al desfășurarea judecății prin dovedirea drepturilor proprii cât și a dreptului de a combate susținerile părții potrivnice și totodată s-a încălcat Hotărârea din 27 septembrie 2007 prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Grozescu împotriva României prin încălcarea art. 6 din Convenție.
Arată recurenta că față de înscrisurile constând în contractul de depozit nr. 52/30.05.2006, contractul de vânzare cumpărare nr. 26/DS/10.01.2007 și contractul de garanție reală mobiliară nr. 27/DS/10.01.2007 și comenzi ferme de montaj anvelope, ea are o creanță certă față de societatea intimată pentru care instanța de fond trebuia să dispună compensarea debitului datorat cu creanța sa și la momentul în care cauza s-a aflat spre rejudecare la prima instanță cererea formulată de către intimată era inadmisibilă și instanța de fond nu a acordat cuvântul pe probe, nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind obligarea intimatei la o cauțiune de 10% din creanța pretinsă și nu a analizat condițiile admisibilității cererii de deschidere a procedurii.
In dovedirea recursului, recurenta a înțeles să depună o serie de înscrisuri, constând în notificare și convocare la conciliere directă pentru pretenții în sumă de 23.174 lei, proces verbal de consiliere, confirmare sold debitor de către intimată, fișa clientului și plăți dispuse de recurentă către intimata SC SA ( filele 63-86).
Se solicită în temeiul disp.art. 305 Cod procedură civilă proba cu înscrisuri doveditoare pe situația de fapt și în temeiul art. 304 alin. 7,8 și 9 pr.civilă, casarea hotărârilor recurate, reținerea spre rejudecare și pe fond respingerea cererii intimatei reclamante.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele:
Criticile aduse sentinței de recurentă că a fost încălcată decizia nr. 2508 din 20.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Hotărârea din 27.09.2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului, sunt nefondate.
Nu au fost încălcate drepturile procesuale ale recurentei, sentința recurată este pronunțată în al doilea ciclu procesual, după pronunțarea sentinței nr. 1129 din 10 octombrie 2008 a Tribunalului Prahova, casată prin decizia nr.1501/10.12.2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, timp material suficient ca recurenta să-și exercite dreptul la apărare și să depună înscrisuri prin care să dovedească dacă creanța invocată de către creditoare este achitată de recurentă.
Susținerea recurentei că la rândul său are o creanță împotriva intimatei creditoare, dovedită cu cele 3 contracte invocate și că, instanța de fond trebuia să dispună compensarea datoriilor, este nefondată.
In speță, instanța de fond a fost sesizată cu o cererea formulată de intimata SC SA pentru declanșarea procedurii insolvenței față de recurenta debitoare SC SRL P și instanța de fond constatând că, creanța acesteia în cuantum de 80.517,38 lei este certă, lichidă și exigibilă, dovedită cu facturile fiscale emise din care rezultă livrarea de mărfuri către societatea debitoare, a dispus în temeiul disp.art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2996, privind procedura insolvenței, respingerea ca neîntemeiată a contestației debitoarei și admiterea cererii creditoarei și deschiderea procedurii generale de insolvență față de recurenta debitoare SC SRL
Susținerea recurentei că la rândul său are o creanță împotriva societății creditoare și că instanța de fond trebuia să efectueze o compensare, nu este fondată, în procedura insolvenței reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006, judecătorul sindic nu poate dispune o compensare a unor pretinse creanțe invocată de către debitoare cu creanța creditoarei, ci doar să constate dacă creanța creditoarei este certă, lichidă și exigibilă și dacă debitoare se află în stare de insolvență de mai mult de 30 de zile, potrivit disp.art. 3 alin. 1, pct.6 din Legea nr. 85/2006 și să dispună în temeiul disp.art. 31 și 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 deschiderea procedurii insolvenței.
Recurenta debitoare în ce privește creanța sa, poate pe cale separată să formuleze acțiune împotriva intimatei creditoare pentru obținerea unui titlu executor împotriva intimatei sau să formuleze la rândul său cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de intimată, în condițiile în care consideră că, creanța sa este certă, lichidă și exigibilă și intimata se află în stare de insolvență de mai mult de 30 de zile sau să solicite în cadrul concilierii prealabile a litigiului compensarea datoriilor și să se dispună un ordin de compensare în acest sens de organele abilitate.
Criticile recurentei că instanța de fond nu a acordat cuvântul pe probe și că nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind consemnarea cauțiunii de 10% din creanță, sunt nefondate.
Nu a rezultat din probatoriile administrate în cauză și din încheierile de ședință că recurenta ar fi solicitat probe în apărare și că instanța nu le-ar fi admis, iar în ce privește cererea de consemnarea unei cauțiuni de 10% din creanță, recurenta a invocat această cerere la termenul de judecare în fond a cauzei după rămânerea în pronunțare așa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din 23.02.2009 și nu în termenul prevăzut de disp.art. 33 alin. 2 și 3 din Legea nr. 85/2006, de 10 zile de la primirea cererii de deschidere a procedurii.
Cu înscrisurile depuse de recurentă în recurs și invocate de aceasta ca reprezentând viramente bancare, depuse la filele 63-86, la cererea de recurs, recurenta nu a făcut dovada că a achitat intimatei creditoare creanța acesteia de 80.517,38 lei, pentru care judecătorul sindic prin sentința recurată a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva recurentei debitoare.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, recursul formulat se privește ca nefondat și în temeiul disp.art. 312 alin. 1 pr.civil, va fi respins ca atare, în cauză neevidențiindu-se nici un motiv de casare sau modificare din cele prevăzute de cele prev. de art. 304 pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva încheierii din data de 23.02.2008 și a sentinței nr. 520 din 2.03.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata - P, str. - -,. 33 S1,. 5,. 5E, Cod poștal -, Județ P și intimata creditoare SC SA cu sediul în, șoseaua de centura KM 52-2. jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.CE/CMF
3.ex/25.05.2009
- - - Tribunal P
f - -
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|