Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 810/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 810
Ședința publică de la 24 2008
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva sentinței nr. 604 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL reprezentată prin lichidator TG J, având ca obiect procedura insolvenței contestație vânzare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenta pârâtă și avocat G pentru TG. J în calitate de lichidator al SC SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat în calitate de apărător al recurentei pârâte depune la dosar împuternicirea avocațială și o cerere de repunere în termenul de recurs, cerere însoțită de adeverința medicală nr. 1069/07.06.2008, chitanța fiscală nr. -/24.09.2008 reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar mobil de 0,3 lei.
Curtea unește excepția tardivității cu fondul și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților:
Avocat în calitate de apărător al recurentei pârâte solicită respingerea excepției tardivității și admiterea cererii de repunere în termen în temeiul art. 103 proc.civ. întrucât din motive medicale recurenta nu a putut declara recursul în termenul procedural.
Pe fond solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată, susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut calitatea de persoană interpusă a recurentei.
Avocat G solicită admiterea excepției tardivității recursului și respingerea cererii de repunere în termen întrucât nu au fost respectate prevederile alin. 2 ale art. 103 Cod proc. civ.
Pe fond solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
CURT E
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.604 din 16 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorj -Secția Comercială a respins contestația formulată de privind supralicitația pentru vânzarea bunului imobil situat în, str.-, proprietatea SC SRL și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC SRL.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
La termenul de judecată din 10 2008, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului, în raport de prevederile art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006 și a amânat cauza la data de 24 2008, prorogând pentru acest termen discuția cu privire la excepția invocată.
În ședința publică din 24 2008, apărătorul ales al recurentei a depus o cerere de repunere în termenul de recurs, invocând faptul că în perioada 7- 9 iunie 2008, recurenta a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să depună cererea de recurs în termenul legal, fiind imobilizată la pat ca urmare a unei crize acute în stadiul 3 de hipertensiune arterială, sens în care a anexat adeverința medicală nr.1069, emisă la data de 7 iunie 2008, de către Unitatea sanitară SC SRL TG.CĂRBUNEȘTI.
Analizând cererea de repunere în termenul de recurs și încheierea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea urmează a respinge atât cererea de repunere în termenul de recurs cât și recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.103 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.
În speță, recurenta a invocat prin cererea de repunere în termenul de recurs faptul că a fost împiedicată în perioada 7 - 9 iunie 2008, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, să depună cererea de recurs.
Cum cererea de repunere în termenul de recurs a fost depusă abia la termenul de judecată din 24, cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art.103 alin.2 Cod procedură civilă, socotit pe zile libere conform art.101 alin.1 din același cod și care începe să curgă de la data încetării împiedicării, respectiv de la data de 10 iunie 2008, Curtea constată că recurenta nu a formulat în termenul legal cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, motiv pentru care o va respinge, apreciind că nu se mai impune a fi analizată temeinicia motivelor ce au împiedicat-o pe recurentă să formuleze recursul în termenul legal.
În ceea ce privește cererea de recurs formulată de, Curtea constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora termenul de recurs este de 10 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
Cum sentința atacată i-a fost comunicată recurentei la data de 28 mai 2008, conform mențiunii de pe dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare, stată la fila 73 din dosarul nr- al Tribunalului Gorj, iar recursul formulat de aceasta a fost depus la data de 10 iunie 2008, conform ștampilei poștei de pe plicul în care a fost expediată cererea de recurs, stat la fila 3 din dosarul nr- al Curții de Apel Craiova, deci peste termenul de 10 zile, socotit pe zile libere conform art.101 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca tardiv introdus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ECID E
Respinge cererea formulată de recurenta pârâtă de repunere în termenul de recurs.
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta pârâtă, cu domiciliul în, str. -,. 1 (fost 5.. 1,. 1,. 1, jud. G, împotriva sentinței nr. 604 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL reprezentată prin lichidator TG J, cu sediul în Tg. J,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, Moleanu | Judecător, | Judecător, Țăndăreanu |
Grefier, |
29 2008
Red. / 4 ex.
Tehnored. / 08.10.2008
Jud. sindic: - Tr. G
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|