Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 863/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 863
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Nela Ochea
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Moleanu
GREFIER - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței nr.236 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul S - lichidator al debitoarei SC SA S și intimatele creditoare BRD GENERALE SA - SUCURSALA O, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S, O, SC SA S, SC SA S, SC SA S, SC SRL C-N și SC SA RM, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se faptul că a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului O l t, privind debitoarea SC SA
Constatându-se cauza în stare de judecată, s- trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 236 din 2 martie 2009, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, s-a aprobat raportul final și situațiile financiare finale privind pe debitoarea SC SA și în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și notificarea sentinței persoanelor enumerate la art. 135 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că în raportul final, lichidatorul a menționat toate operațiunile pe care le-a întreprins pe parcursul derulării procedurii, în vederea identificării și valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, precum și distribuirea sumelor astfel obținute către creditori potrivit planului de distribuire.
De asemenea, judecătorul-sindic a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/20206, întrucât toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, iar sumele de bani au fost distribuite în ordinea prevăzută de lege, către creditorii îndreptățiți, astfel încât se impune închiderea procedurii insolvenței în privința debitoarei SC SA.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul O l t, a declarat recurs, în termen legal, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, recurenta creditoare a invocat faptul că, în mod greșit judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței în privința debitoarei SC SA, fără să analizeze și să pună la dispoziția creditorilor mijloacele legale, pentru ca aceștia să își poată recupera în totalitate, sau cea mai mare parte creanțelor, prin punerea în discuție a promovării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor sociali și s-a limitat la a-și însușii susținerea lichidatorului, în sensul de a nu promova o astfel de acțiune, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cerințele legale. În aceste condiții, susține recurenta creditoare, scopul Legii 85/2006, acela de a acoperii întregul pasiv al societății debitoare, nu a putut fi atins.
O altă critică invocată de recurenta creditoare, se referă la faptul că, în mod greșit judecătorul-sindic a aprobat raportul final și concomitent a și închis procedura insolvenței în privința debitoarei, aceste două etape fiind distincte, realizându-se obligatoriu în mod separat, fiind necesar să existe și o cerere din partea lichidatorului judiciar.
În cauza nu a fost depusă întâmpinare.
Analizând sentința pronunțată de Tribunalul O l t, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește critica referitoare la neepuizarea modalităților de recuperare a creanțelor înscrise la masa pasivă, Curtea apreciază că lichidatorul nu este obligat să promoveze acțiunea de antrenare a răspunderii administratorilor sociali ai debitorului, această acțiune fiind lăsată la latitudinea sa, numai atunci când are indicii că starea de insolvență este imputabilă administratorilor prin săvârșirea vreunei fapte dintre cele enumerate de art.138 din legea insolvenței. Nu este în sarcina lichidatorului nici convocarea comitetului creditorilor pentru discuta această problemă, aceasta fiind obligația exclusivă a creditorilor. În ipoteza în care lichidatorul a omis să analizeze cauzele insolvenței în raportul întocmit, sau a omis să promoveze acțiunea, deși în raportul său a menționat că starea de insolvență este imputabilă administratorilor sociali, comitetul creditorilor trebuie să aibă inițiativa de a solicita judecătorului-sindic să fie autorizat să exercite acțiunea. Temeiurile răspunderii administratorilor sociali nu pot fi analizate în această fază a procedurii, ci puteau fi analizate numai în cadrul acțiunii de antrenare a răspunderii dacă aceasta ar fi fost promovată.
Curtea apreciază că nu este vorba de o închidere prematură a procedurii, că procedura nu mai poate să-și atingă scopul, continuarea ei neducând decât la noi cheltuieli pe seama fondului de lichidare. Astfel, se impune ca insolvabilitatea debitorului să fie suportată de creditorii săi.
Referitor la criticile vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 132 alin. 2 din legea nr. 85/2006, în sensul că închiderea procedurii nu poate intervenii concomitent cu aprobarea raportului final, ci numai după ce acesta a fost aprobat printr-o încheiere distinctă, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, după ce bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorul-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, care vor fi comunicate în copie tuturor creditorilor și debitoarei și afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca Adunarea creditorilor în maxim 30 de zile de la afișarea raportului, creditorii având posibilitatea formulării de obiecțiuni la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.
A 2 al art. 129, prevede soluționarea de către judecătorul-sindic prin încheiere a obiecțiunilor la raportul final, aprobarea acestuia sau dacă este cazul modificarea corespunzătoare a acestuia.
Reglementarea pronunțării unei încheieri se referă la situația în acre au fost formulate obiecțiuni și prin soluționarea acestora fie, raportul este aprobat, fie se dispune completarea acestuia.
Din interpretarea coroborată a textului art. 129 cu textul art. 132 din legea nr. 85/2006, rezultă că legiuitorul a reglementat închiderea procedurii "atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final" nimic neîmpiedecând aprobarea raportului final, concomitent cu închiderea procedurii.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că recursul este nefondat, judecătorul-sindic făcând o corectă apreciere a dispozițiilor legale invocate și oi apreciere corectă a materialului probator și prin urmare, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O cu sediul în S,str. - nr. 2, jud. O, împotriva sentinței nr.236 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC S - lichidator al debitoarei SC SA S cu sediul în S, str. -,. 1 C,. A,. 1, și intimatele creditoare BRD GENERALE SA - SUCURSALA O cu sediul în S, B-dul - nr. 51, jud.O, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S cu sediul în S,-,jud. O, O cu sediul în S,-,jud.O, SC SA S cu sediul în S,str.- nr. 2,jud.O, SC SA S cu sediul în S, str. - nr. 153, jud. O, SC SA S cu sediul în S, str. - nr. 30, jud.O, SC SRL C-N cu sediul în C-N, B-dul 2 - nr. 131, jud. C și SC SA RM cu sediul în Rm. V,-, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Jud. red. /3 ex./22.06.2009
Tehnored. /22.06.2009
11 Iunie 2009
Președinte:Nela OcheaJudecători:Nela Ochea, Carmen Popescu, Ecaterina Moleanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|