Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 875/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 875

Ședința publică de la 15 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Lotus Gherghină Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC SUD SRL M, împotriva sentinței nr. 240 din 05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - creditori SC & SRL OG B, SC COM SRL B și intimatul - administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură insolvență.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a atașat dosarul de fond nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială, după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 08.05.2007, creditorul SC COM SRL, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SUD SRL, arătând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 14.776,5 lei reprezentând avans contract de furnizare masă lemnoasă pentru export, la care se adaugă dobânda legală în cuantum de 1078,19 lei.

În motivarea cererii a arătat că, la data de 05.03.2007, a încheiat contractul de furnizare masă lemnoasă pentru export nr. 114/05.03.2006 cu debitorul și, conform contractului, a achitat în avans suma de 14.776,5 lei dar cheresteaua contractată nu a fost livrată.

În susținerea cererii, a depus în copie bilete la ordin, facturi fiscale, chitanțe.

La data de 04.07.2007, debitorul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, întrucât nu se află în insolvență, iar sumele menționate în cerere sunt litigioase, neavând caracterul unor creanțe certe.

La data de 15.08.2007, a formulat cerere de deschidere a procedurii împotriva debitorului și creditorul SC & SRL OG, arătând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 11.187,52 lei.

În motivarea cererii, a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale constând în cumpărarea de cherestea și, deși a notificat debitorul în mai multe rânduri în vederea achitării datoriei, demersurile au rămas fără rezultat.

Prin sentința nr. 610/12 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială, judecătorul sindic a admis contestația formulată de debitoarea SC SUD SRL M și a respins cererile creditoarelor SC & SRL OG B și SC COM SRL

Pentru a se pronunța astfel, a avut în vedere că, în baza contractului încheiat între debitoare și COM SRL B privind livrarea de masă lemnoasă, creditoarea SC COM SRL a achitat debitoarei suma de 14.776,5 lei în avans, iar, conform susținerilor părților, după prima livrare, creditoarea a refuzat achiziționarea materialului lemnos de la debitor, invocând faptul că prima comandă a fost subdimensionată și nu a fost uscată îndeajuns.

S-a reținut că prin întâmpinarea formulată, debitoarea a contestat creanța invocată de către creditoare, iar prin înscrisurile depuse, respectiv extrasele de cont și balanța de verificare, a făcut dovada existenței fondurilor bănești pentru plata datoriilor.

În ceea ce privește creanța invocată de creditoarea SC & SRL OG, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a reținut că aceasta face obiectul cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr- - somație de plată, creanța fiind litigioasă.

S-au avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 379 proc.civ. creanța este certă atunci când existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte emanate de la debitoare sau recunoscute de acesta și este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie opozabile în baza legii.

În speță, judecătorul sindic a avut în vedere că aceste caracteristici ale creanțelor pretinse de cele două creditoare nu sunt întrunite, certitudinea și lichiditatea acestora neputându-se stabili, fiind necesară analiza clauzelor contractelor încheiate și a plăților făcute și a condițiilor de plată.

Pe de altă parte, din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că debitoarea nu se află în stare de insolvență, întrucât dispune de fonduri bănești pentru acoperirea datoriilor.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs creditoarele SC & SRL OG B și SC COM SRL B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 472 din 12.05.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise recursurile declarate de creditoarele SC & SRL OG B și de către SC COM SRL împotriva sentinței nr. 610 din data de 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SUD SRL M, a fost casată sentința nr.610 din data de 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- și a fost trimisă cauza spre rejudecare judecătorului sindic.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut, cu privire la recursul declarat de creditoarea SC & SRL OG B, că obiectul cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr- este acela al somației de plată, dar creditor nu este SC & SRL OG B, ci o altă societate, respectiv SC SRL

S-a mai reținut că judecătorul sindic nu a avut în vedere factura nr. -/23.01.2007 depusă de creditoarea SC & SRL OG B în susținerea cererii de deschidere a procedurii.

În ceea ce privește recursul creditoarei SC COM SRL B, Curtea a constat că și acesta este fondat întrucât judecătorul sindic nu a verificat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței creditoarei și nici insolvabilitatea debitoarei prin prisma biletelor la ordin emise de intimata debitoare SC SUD SRL M către aceasta și aflate la fila nr. 5 a dosarului de fond, reținându-se greșit că este necesară analiza pe calea dreptului comun a clauzelor contractelor încheiate, a plăților făcute și a condițiilor de plată.

Dat fiind că față de creditoarea SC & SRL OG B judecătorul sindic a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, fiind necesară administrarea de probe, iar odată admis recursul față de una din creditoare soluția profită și celeilalte părți recurente, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.312 pct.3 proc.civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Comercială la data de 08.07.2008, sub nr-.

La data de 09.10.2008 creditorul SC TĂRII SRL a depus cerere prin care a arătat că debitorul a achitat în luna iulie 2007 suma de 4225,5 lei, debitul restant fiind de 10551 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

La data de 13.11.2008, debitorul SC SUD SRL a formulat contestație față de cererea de deschidere a procedurii formulată de creditoarele SC & SRL OG B și SC COM SRL B, motivând că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.3 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința nr. 240 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-au admis atât cererea formulată de creditorul SC & SRL OG B, cât și cererea formulată de creditorul SC COM SRL B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SUD SRL, cu sediul în comuna M, jud. D, fiind respinsă contestația formulată de către debitor.

În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului punându-se în vedere acestuia ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a fost numit administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență, cu îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 20 din lege și o retribuție lunară de 1000 lei.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării din oficiu a mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

A fost fixat termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 59 Legea 85/2006 la data de 30 aprilie 2009, termenul limită pentru depunerea creanțelor la 30 aprilie 2009, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 28 mai 2009, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 11 iunie 2009 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 25 iunie 2009.

În temeiul art. 3 pct. 26 Legea 85/2006, s-a dispus convocarea adunării generale a acționarilor (asociaților) de către lichidatorul judiciar în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special.

In temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Totodată s-a dispus comunicarea sentinței către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului și tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi.

Pentru a se pronunța astfel, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2006 orice creditoare care are una sau mai multe creanțe certe, lichide și exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvență din cauza încetării plăților față de aceasta, timp de cel mult 30 de zile.

Creanțele trebuie să aibă un cuantum superior sumei de 10.000 lei RON( art. 3 pct.12 din aceeași lege).

În concepția legii, încetarea plăților se concretizează prin imposibilitatea debitorului de a plăti datorii comerciale scadente datorită lipsei unor sume de bani de care să dispună imediat, pentru plata datoriilor în cauză.

Deși a constat că între părți au existat neînțelegeri cu privire la executarea contractului, judecătorul sindic a înlăturat susținerile contestatoarei privind lipsa caracterului cert al creanței cu motivarea că biletele la ordin emise există și sunt scadente.

A apreciat că motivele din contestație reprezintă temeiul unui plan de reorganizare pe care debitoarea îl poate propune în condițiile legii în cursul procedurii.

În ceea ce privește creanța creditorului SC COM SRL Bac onsiderat că este dovedită prin biletele la ordin emise de debitoare către creditoare aflate la fila 5 în dosar ale căror scadențe sunt stabilite cu exactitate, respectiv la 21.04.2007, 21.05.2007, 21.06.2007. S-a constatat că sumele datorate sunt fixe, respectiv 4225,50 RON( în fiecare) și refuzul de plată din partea băncii pentru lipsă totală de disponibil există( fila 10). Totodată, s-a constatat că debitorul a achitat suma de 4225,5 lei, în iulie 2007, rămânând o creanță în sumă de 10551 lei la care se adaugă penalități, conform contractului de 0,2%.

Ca atare, creanța care rezultă din aceste bilete s-a considerat că este certă, lichidă și exigibilă, iar insolvabilitatea debitorului este dovedită.

În ceea ce privește creanța creditoarei SC & SRL OG, s-a reținut că aceasta izvorăște din factura -/23.01.2007( fila 5), potrivit căreia creditoarea a livrat debitoarei cherestea de în valoare de 13.313,151 lei.

Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței în sumă de 13313,151 RON s-a reținut că rezultă din aceea că, deși scadentă, această factură nu a fost achitată de debitoare și nici nu a fost contestată,

Totodată, s-a motivat că legea precizează clar incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sume de bani disponibile, iar faptul că debitoarea face plăți către o parte din furnizori și nu către creditoarea SC & SRL OG s-a reținut că demonstrează incapacitatea de plată în care se află debitoarea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SUD SRL M, prin administrator.

În esență, recurenta a formulat următoarele critici: instanța de fond a reținut greșit caracterul cert al creanțelor, deși acestea sunt contestate; nu s-a avut în vedere faptul că biletele la ordin au fost emise ca parte a unei înțelegeri contractuale care nu a fost respectată chiar de către creditoare și nici împrejurarea că situația financiară a societății este favorabilă, făcându-se în continuare plăți curente către clienți, furnizori și instituții bancare.

A susținut că, în conformitate cu ultimele situații financiare anuale depuse la DGFP, indicatorii de lichiditate demonstrează sănătatea financiară a societății.

Examinând sentința atacată, în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Insolvența este definită de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Insolvența este prezumată ca fiind vădită,potrivit art. 3 pct. 1 lit. a, atunci când debitoarea, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Această prezumție instituită de lege poate fi răsturnată cu dovada contrarie administrată de debitor.

Cu înscrisurile depuse la dosar, creditoarele au dovedit că debitoarea se află în stare de insolvență, în sensul dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, fiind întrunite cumulativ următoarele cerințe: creanțele sunt certe, lichide, exigibile și în cuantumul prevăzut de lege; neplata datoriilor este consecința stării de insolvență a debitoarei; această situație a debitoarei durează de cel puțin 30 de zile.

Potrivit art. 379 Cod procedură civilă, este certă creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

În speță, actele de creanță invocate de către creditoarea SC COM SRL drept izvor al creanței sale sunt contractul de furnizare masă lemnoasă pentru export nr. 114/05.03.2006 și facturile fiscale nr. -/18.04.2006, în valoare de 4.925,5 lei, achitată cu chitanța nr. -/18.04.2006, nr. -/20.04.2006, în valoare de 4.925,5 lei, achitată cu chitanța nr. -/20.04.2006, nr. -/25.04.2006 în valoare de 4.925,5 lei, achitată cu chitanța nr. -/25.04.2006 și factura nr. -/13.11.2006 în valoare de 19.897,01 lei, iar proba existenței creanței o constituie, așa cum a reținut instanța de fond, biletele la ordin emise de către debitoare la data de 23.03.2007.

Prima instanță a reținut corect că biletele la ordin sunt titluri de credit formale și complete, ce încorporează obligația de plată a unei sume de bani. unei recunoașteri de datorie făcută de către debitor creditorului său, biletele la ordin încorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată.

sumei de bani prevăzută în două din cele trei bilete la ordin cu scadență în 2007 și în factura fiscală nr. -/23.01.2007 face dovada incapacității recurentei debitoare de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile, astfel încât nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora situația financiară a societății este favorabilă.

Față de considerentele expuse mai sus, urmează ca,potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 proc. civ., să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de debitoarea SC SUD SRL M, prin administrator, cu sediul în M,-, jud. D, împotriva sentinței nr. 240 din 05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - creditori SC & SRL OG B, cu sediul în B, str. - - - Clădirea 59, nr. 6, sector 6, SC COM SRL B, cu sediul în B,-,. b,. 2,. 18, jud. B și intimatul - administrator judiciar CABINET INDIVIDUALDE INSOLVENȚĂ, cu sediul în C,-, - 13,. 4,. 18, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 iunie 2009.

Președinte,

Lotus Gherghină

Judecător,

Judecător,

Grefier,

18 Iunie 2009

Red. / 3 ex.

Tehnored. / 02.07.2009

Jud. fond: - Tr. D

Președinte:Lotus Gherghină
Judecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 875/2009. Curtea de Apel Craiova