Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 908/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSARUL NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 908

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

PREȘEDINTE: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă

JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS împotriva sentinței nr.199 din 08.04.2009 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC 2007 SRL DTS, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art.8 alin.1 din Legea 85/2006 după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 199 din 8 aprilie 2009, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS privind deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC 2007 SRL DTS.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că debitoarea are ca asociat unic pe cetățeanul chinez, așa cum reiese din adresa nr. 5426/2009 a Oficiului Registrului Comerțului. Creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTSa susținut că a încercat recuperarea creanței sale dar a constatat că societatea nu mai funcționează la sediul declarat, iar poliția a comunicat că cetățeanul chinez nu figurează cu domiciliul pe teritoriul României. Ca urmare, devin incidente dispozițiile art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, referitoare la dizolvarea societății, și nicidecum cele ale legii privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS, care a invocat nelegalitatea și a susținut că acțiunea promovată în cauză s-a întemeiat pe prevederile art. 1 și 2 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora se impunea deschiderea procedurii simplificate a insolvenței. Chiar dacă se poate cere dizolvarea și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, în cauză s-a cerut aplicarea procedurii insolvenței.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările cauzei, Curtea găsește recursul fondat.

Dacă există doar motive de dizolvare a unei societăți comerciale, respectiv lipsa sediului cunoscut ori împrejurarea că asociații au dispărut sau nu se cunosc domiciliul sau reședința acestora, își găsesc aplicarea normele generale prevăzute de legea societăților comerciale.

În măsura în care se invocă, însă, și starea de insolvență, dizolvarea societății se analizează în conformitate cu normele procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2006.

În speță, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS a solicitat în mod expres deschiderea procedurii insolvenței și a motivat acțiunea în raport de cerințele acestei legi speciale, respectiv cele referitoare la caracterul și cuantumul creanței și cele privind starea de insolvență a debitoarei.

De altfel, chiar dacă cerințele prevăzute de cele două legi s-ar fi suprapus, așa cum greșit s-a reținut în considerentele sentinței recurate, legea specială s-ar fi aplicat înaintea celei generale, conform principiuluispecialia generalibus derogant.

Ca urmare, cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS în cauză se examinează în conformitate cu normele speciale ale Legii nr. 85/2006 și se găsește fondată.

Potrivit art. 1 alin. 2 lit. c pct. 3 și 4 din Legea nr.85/2006, împotriva debitorilor aflați în stare de insolvență, care sunt comercianți, fac parte din categoriile prevăzute la alin. 1 și în cazul cărora: administratorul nu poate fi găsit (pct. 3) și sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului (pct. 4), se aplică procedura simplificată.

Față de considerentele expuse, Curtea găsind criticile fondate, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul și, conform art.312 alin.3 Cod procedură civilă, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS și va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei SC 2007 SRL DTS, în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 6 din Legea nr.85/2006, cu consecința trimiterii cauzei la judecătorul sindic în vederea desemnării lichidatorului provizoriu și luării măsurilor prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS cu sediul în DTS,-, județul M, împotriva sentinței nr. 199 din 08.04.2009 pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-.

Modifică sentința, în sensul că admite cererea de deschidere a procedurii simplificate formulate de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE DTS împotriva debitoarei SC 2007 SRL DTS.

Trimite cauza judecătorului sindic pentru desemnarea lichidatorului judiciar provizoriu și luarea măsurilor prevăzute de art.61 din Legea 85/2006.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 iunie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red. /3 ex./ 09.07.2009

Jud.fond.

Tehnored. / 07.07.2009

25 Iunie 2009

Președinte:Angela Rădulescu
Judecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă, Carmen Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 908/2009. Curtea de Apel Craiova