Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 885/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 885/R/
Ședința publică din 03 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALĂ, cu sediul în C,-, jud.D în nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței nr.834 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, PRIMĂRIA RM. V -, -C N, SUD SA - SUCURSALA V, SRL C N, SRL T, SC SRL RM.V, SRL RM.V, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și lichidator SRL Rm.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea ia în discuție actele de la dosar, constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Constată că, prin sentința nr.834 pronunțată de Tribunalul Vâlcea la 23 iunie 2008, au fost respinse obiecțiunile formulate de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C împotriva raportului final întocmit de lichidator și în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 a fost închisă procedura falimentului față de debitoarea Rm. A fost descărcat de îndatoriri lichidatorul fiindu-i stabilit onorariul ce urmează să-i fie achitat din fondul de lichidare și s-a dispus notificarea hotărârii în condițiile art.135 din aceeași lege.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că aspectele relevate în obiecțiuni nu pot fi reținute întrucât creditoarea a formulat acțiune în antrenarea răspunderii fostului administrator, acțiune ce i-a fost admisă, iar bunuri urmăribile nu au fost identificate deși s-au întreprins demersuri în acest sens. Practicianul în lichidare a formulat plângere penală pentru că nu i-a fost predată evidența contabilă, iar cererea de angajarea răspunderii formulată de o altă creditoare a fost și ea admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea C atât în nume propriu, cât și pentru Autoritatea Națională a Vămilor invocând motivele prev.de art.304 pct.7 și 9 și art.3041din Codul d e procedură civilă, susținând în esență următoarele:
- nu a fost comunicat un raport amănunțit cu privire la cauzele care au determinat starea de insolvență și o analiză concretă a conduitei foștilor membrii ai organelor de conducere să-i supravegheze care au contribuit la insolvența falitei;
- nu au fost comunicate părților situațiile financiare și tabelele de distribuție a sumelor rezultate din valorificarea activelor societății;
- nu există dovezi din care să reiasă că au fost lichidate toate bunurile ce au aparținut debitoarei și aceasta pentru că s-a susținut că nu s-a reușit recuperarea documentelor financiar-contabile.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce vor arăta mai jos.
În condițiile art.59 din Legea nr.85/2006, practicianul în lichidare are datoria să întocmească, în termenul stabilit de judecătorul sindic, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență a debitoarei menționând expres persoanele vinovate de aceasta.
Acest raport se întocmește după deschiderea procedurii, una dintre rațiunile lui fiind aceea de a se observa dacă există posibilitatea unei reorganizări a agentului economic.
Raportul final la care se referă art.129 din același act normativ, trebuie să cuprindă elementele la care se referă textul de lege însă în ambele situații lucrările se întocmesc ținându-se seama de situația concretă a fiecărei pricini.
De subliniat că în cauză, ceea ce se contestă este raportul final aflat în copie la filele 531-534 și în care lichidatorul judiciar a făcut o trecere în revistă a procedurii, răspunzând cerințelor din art.129.
S-a subliniat astfel că nu a avut la dispoziție documentele contabile și așa cum s-a reținut în mod corect de judecătorul sindic, s-au făcut demersuri pentru intrarea în posesie a acestora, și că nu există bunuri care să poată fi valorificate. În absența acestora, atâta timp cât nu pot fi vândute active pentru a se obține fonduri, este greu de presupus ce ar trebui să conțină un tabel de distribuire, câtă vreme nu se distribuie nimic.
În legătură cu inexistența cauzelor ce au determinat starea de insolvență și persoanele care au contribuit la aceasta, elemente ce trebuie să fie cuprinse în raportul preliminar, acestea nu pot constitui un temei al admiterii recursului și obiecțiunilor la raportul final.
Dincolo de aspectul mai sus relevat, potrivit căruia raportul final nu se confundă cu raportul preliminar, este corectă aprecierea instanței de fond potrivit căreia menționarea persoanelor care au contribuit la starea de insolvență are ca obiectiv atragerea la răspundere a acestora.
În cauză o astfel de răspundere a fost antrenată față de fostul administrator, atât la cererea actualei recurente, când a fost obligată la 495.445 lei, cât și la cererea V când a fost îndatorată să plătească falitei 36.700 lei.
Atâta timp cât nu s-a putut intra în posesia situațiilor financiar-contabile, cât nu au fost valorificate bunuri pentru că ele nu au putut fi identificate, nu se putea cere practicianului în lichidare și nu se poate reproșa instanței de fond neîntocmirea și necomunicarea acestor înscrisuri.
Simpla susținere că nu există dovezi ale inexistenței activelor, deci probe ale unui fapt negativ, deși lichidatorul face o astfel de afirmație menționând și sursele convingerii sale, nu poate constitui un motiv de admitere a căii de atac.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că recursul este nefondat, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALĂ, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței nr.834 din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, PRIMĂRIA RM.V - V, -C N, SUD - SUCURSALA V, C N, T, RM.V, RM.V, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și lichidator RM.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./28.10.2008
GM/2 ex.
Jud.sindic:
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|