Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 895/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.895
Ședința publică din data de 9 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditorul AVAS B, cu sediul în B, str. -. -. nr.50, sector 1, împotriva sentinței nr.630 pronunțată în data de 23 martie 2009 de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu debitorul SC SRL cu sediul în Măneciu -, sat, județ P, CUI -, Număr de Ordine în Registrul Comerțului J- prin lichidator, cu sediul în P, B-dul -,.4..D,.6,.25, județ P și creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, județ
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare nu au răspuns recurentul-creditor AVAS B, intimatul-debitor SC SA prin lichidator și intimata creditoare DGFP.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru, după care,
Curtea, luând act că recurentul creditor AVAS Bas olicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin sentința nr.630 pronunțată în data de 23 martie 2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahovaa admis cererea formulată de lichidatorul judiciar lichidatorul judiciar și în temeiul art.131 in Legea privind procedura enței, a ispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL, radierea acestuia din registrul comerțului, precum și celelalte măsuri prevăzute de Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că la data de 5.09.2008 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura enței debitorului, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și onstatând că procedura concursuală a fost deschisă, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței, că notificarea a fost publicată și într-un ziar de largă circulație, conform art. 61 alin. 3 din Legea privind procedura enței, n temeiul art. 131 din legea privind procedura enței a dispus închiderea procedurii enței, radierea debitorului și dispus plata din fondul special de lichidare a cheltuielilor de lichidare conform documentelor justificative către lichidator, neexistând disponibilități în fondul debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditorul AVAS, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 (art.304 pct.5 Cod procedură civilă) și că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Prin motivele de recurs s-a arătat că dispozițiile art.129 din Legea nr.85/2005 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul de expertiză.
Susține că după întocmirea raportului final lichidatorul trebuia să-l comunice împreună cu bilanțul general tuturor creditorilor pentru analiză, urmând a convoca Adunarea creditorilor în termen maxim de 30 de zile pentru aprobarea acestuia, dar lichidatorul nu și-a îndeplinit această obligație.
Învederează că potrivit dispozițiilor art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006 răspunderea administratorilor se putea dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitatea cu legea". În speță indiferent dacă administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii contabilității situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c și alin.2, ale art.134 alin.1 și 2 și ale art.181 din Legea 31/1990 rep. ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 rep.
Susține că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art.1082 Cod civil, raportat la art.138 din Legea 85/2006 republicată. În cauză, răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Menționează că prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS P către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, urmând a se pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorilor societății Raportul Final și instanței de fond să dispună convocarea Adunării creditărilor în termen de 30 de zile de la data afișării raportului final în vederea aprobării acestuia.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin.1 din Legea nr.85/2006, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. JUDECĂTOR 2: Stan Aida Liliana Chirica l-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.
Din dispoziții legale menționate mai sus, rezultă că pentru a se întocmi raport final, trebuie ca societatea debitoare să aibă bunuri supuse lichidării.
Or, la societatea debitoare, nu au fost identificate bunuri, astfel încât în mod corect s-a dispus închiderea procedurii pentru insuficiența fondurilor, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 invocate de recurentă, context în care nu este necesar a se urma procedura prevăzută de acest articol cu privire la comunicare și afișare.
Motivul de recurs privind atragerea răspunderii organelor de conducere ale societății debitoare exced cadrului procesual, având în vedere că acțiunea în răspundere formulată de către lichidatorul judiciar a fost soluționată prin sentința nr. 142/23.01.2008, iar prezentul recurs vizează sentința 630/23.03.2009.
Întrucât sentința este legală și temeinică și în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 6 și 7 Cod procedură civilă, Curtea în baza art.312 alin 1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul AVAS B, cu sediul în B, str. -. -. nr.50, sector 1, împotriva sentinței nr.630 pronunțată în data de 23 martie 2009 de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu debitorul SC SRL cu sediul în Măneciu -, sat, județ P, CUI -, Număr de Ordine în Registrul Comerțului J- prin lichidator, cu sediul în P, B-dul -,.4..D,.6,.25, județ P și creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE P, cu sediul în P,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - -
Grefier
Red. / tehnored
2 Ex. /1 iulie 2009
Ds. Fond - Tribunal
Judecător sindic
Operator de date cu caracter personal; Nr. Notificare 3120
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Chirica
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|