Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 651/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.651
Ședința publică din data de 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
- G -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditorul AVAS B, cu sediul în B, sector 1, str.-.-. nr.50, împotriva sentinței nr.355 pronunțată în data de 17 martie 2009 de judecătorul sindic din cadrul Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitorul SC SRL, cu sediul în B, Cartier Broșteni, -A,.3, județ B, CUI -, Nr. de ordine la registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar, domiciliat în B,-, județ B și creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, județ B și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în B, Al.,.1B, județ
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenta-creditoare AVAS B, intimata-debitoare SC SRL, prin lichidator judiciar și intimații-creditori Administrația Finanțelor Publice B și Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru și aflat la primul termen de judecată, după care,
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, ia act că recurenta-creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă și constatând cauza în stare de judecată rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele,
Prin cererea înregistrată în dosarul de insolvență nr- la data de 17.03.2009 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC D & D SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.
Prin sentința nr.355 pronunțată în data de 17 martie 2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Buzăus -a dispus închiderea procedurii insolvenței în temeiul art.131 din lege și a radierii debitorului din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că procedura insolvenței fost deschisă prin sentința nr.423/2008 după desemnarea lichidatorului judiciar constatând că în averea debitorului nu există bunuri.
Împotriva sentinței de închidere a procedurii a declarat recurs creditorul AVAS B criticând-o pentru nelegalitate susținând că dispozițiile art.129 din Legea nr.85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vedere formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final. Având în vedere că instanța de fond nu a respectat prevederile legale neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, hotărârea pronunțată trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond.
Recurentul susține că după întocmirea raportului final în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreună cu bilanțul general, în temeiul art.129 din Legea nr.85/2006, tuturor creditorilor pentru analiza și formula eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia. Mai menționează că Legea nr.85/2006 nu prevede o "opțiune" în acest sens, lichidatorul juridic neîndeplinindu-și atribuțiile și obligațiile legale prin aceste omisiuni.
Totodată, s-a menționat că potrivit art.138 lit. din Legea nr.85/2006 simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitate de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
Potrivit dispozițiilor art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 republicată răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr.355/17.03.2009, cu îndrumarea ca lichidatorul judiciar să comunice creditorilor societății Raportul Final și instanței de fond să dispună convocarea Adunării Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr. civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii dacă se constată că în averea debitorului nu există bunuri sau sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.
Neputând fi realizat scopul legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, nu poate fi justificată nici menținerea deschisă a procedurii insolvenței așa cum solicită recurenta, dispoziția legală ce reglementează închiderea procedurii în această situație fiind imperativă.
Modul de închidere al procedurii la care face referire recurenta se aplică numai în situația în care, în averea debitorului există bunuri de valorificat.
În speță, debitorul nu deține bunuri care să poată fi valorificate și nici nu au fost identificate fapte ale administratorilor statutari care să determine practicianul în insolvență să solicite atragerea răspunderii acestora potrivit art.138 din lege.
Cheltuielile cu procedura au fost suportate din fondul de lichidare, astfel că, într-o astfel de situație nu mai putea fi menținută deschisă procedura și nici urmată procedura indicată de recurentă.
În raportul final sunt prezentate situațiile financiare finale întocmite după lichidarea bunurilor, însă, în cazul în care acestea nu există este de neînțeles insistența creditoarei având în vedere raportul practicianului în insolvență care certifică inexistența bunurilor, lipsa de activitate a societății începând cu anul 2002 și lipsa condițiilor privind atragerea răspunderii prevăzută de art.138 din lege.
În mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.131 din lege, întrucât din raportul administratorului judiciar a reieșit că societatea nu deține bunuri care să poată fi valorificate, situație în care legiuitorul impune luarea acestei măsuri, în orice stadiu al procedurii.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea în baza dispozițiilor art.312 pr.civilă, va respinge recursul, ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art.304 pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul AVAS B, cu sediul în B, sector 1, str.-.-. nr.50, împotriva sentinței nr.355 pronunțată în data de 17 martie 2009 de judecătorul sindic din cadrul Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitorul SC SRL, cu sediul în B, Cartier Broșteni, -A,.3, județ B, CUI -, Nr. de ordine la registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar, domiciliat în B,-, județ B și creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, județ B și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în B, Al.,.1B, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
- - - - G -
Întrucât s-a pensionat
Prezenta se semnează de către
Președintele instanței,
Grefier
- -
Red. / tehnored.
2 ex./11.05.2009
ds. fond - Tribunalul Buzău
jud.sindic
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|