Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 901/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 901
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină Lotus Gherghină
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea SC SRL, județul T împotriva sentinței nr. 519 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, județul G, având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea a trecut la soluționare, având în vedere că recurenta creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 519 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de creditoarea SC SRL, județul T privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL, județul
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 274/12.02.2008 prin care creditoarea se obliga să livreze debitoarei mărfuri contracost. Pentru neplata prețului la termenul fixat în contract s-au prevăzut penalități de întârziere.
S-a constatat că, în baza acestui contract, creditoarea a emis facturile fiscale menționate în cererea introductivă, care nu cuprind mențiunea de acceptare la plată din partea debitoarei și că, deși creditoarea a fost citată cu mențiunea de a depune dovezi privind livrarea mărfurilor ce au făcut obiectul contractului ( aviz de însoțire a mărfurilor, note de comandă, etc.) nu s-a conformat. Instanța a considerat că din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă îndeplinirea obligației contractuale de livrare a mărfurilor, astfel încât, din moment ce nu a făcut dovada îndeplinirii propriei sale obligații de livrare a mărfii, creditoarea nu este îndreptățită a solicita valoarea facturilor pe care le-a emis.
Cât privește fila CEC /- respinsă la plată pentru lipsă de disponibil, s-a reținut că aceasta nu face dovada executării obligației de către creditoare pentru a fi îndreptățită a solicita îndeplinirea obligației din partea celeilalte societăți cocontractante, această filă CEC fiind emisă în alb de către debitoare în baza art. 7 din contract, pentru a garanta obligațiile sale contractuale.
Instanța a susținut că fila CEC se referă la o sumă diferită de creanța precizată de către creditoare ca fiind valoarea mărfii neachitate, respectiv suma de 29545,54 lei, față de 33765,24 lei, ceea ce duce la o incertitudine că fila CEC invocată a fost emisă de către debitoare pentru contractul de vânzare cumpărare 274/12.02.2008, respectiv pentru mărfurile ce s-ar fi livrat și pentru care s-au emis facturile fiscale invocate de către creditoare.
Judecătorul sindic a apreciat că nu s-a făcut dovada de către creditoarea SC SRL a unei creanțe certe, lichide și exigibile, condiție obligatorie pentru admisibilitatea prevăzută de art. 31 coroborat cu art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SC SRL, jud. T, criticând-o ca netemeinică și nelegală,întrucât fila CEC respinsă la plată pentru lipsă totală de disponibil face dovada deplină a stării de insolvență a debitoarei.
Diferența dintre suma menționată pe fila CEC și suma solicitată prin cerere a precizat că se datorează acumulării de către debitoare a unor debite noi ulterior predării filei CEC.
Cât privește facturile fiscale, a susținut că, într-adevăr, exemplarele depuse la dosar sunt doar semnate și nu ștampilate. S-a obligat să depună la dosar exemplarul 1 al acestor facturi, pentru a face dovada acceptării de către debitoare prin semnătură și ștampilă.
Examinând sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 274/12.02.2008, facturile fiscale nr. -/11.07.2008, nr. -/11.07.2008, nr. -/04.08.2008 și fila CEC Seria - -/29.11.2008, recurenta a făcut dovada raportului juridic existent între părți, iar sumele din aceste documente reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, date fiind următoarele considerente:
Cecul este un titlu la ordin, complet și formal, ce încorporează obligația abstractă, necondiționată și autonomă, de plată a unei sume de bani, la vedere " sau,la pre entare" și care constituie titlu executoriu.
Prin emiterea filei CEC BH.326 -, la data de 29.11.2008, intimata debitoare, în calitate de "trăgător", a dat ordin necondiționat "trasului" BC ROMÂNIA SA - Sucursala C, să plătească creditoarei SC SRL, în calitate de beneficiar, suma de 29.545,54 lei.
Respingerea filei CEC la plată pentru lipsă totală de disponibil face dovada deplină a stării de insolvență a debitoarei, caracterizată prin insuficiența fondurilor disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 proc.civ. să se admită recursul, să se modifice sentința, să se deschidă procedura insolvenței privind debitoarea SC SRL și să se înainteze cauza aceleiași instanțe în vederea luării măsurilor necesare continuării procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea SC SRL, cu sediul în localitatea nr. 431, jud. T, împotriva sentinței nr. 519 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, cu sediul în comuna, sat, str. -, jud.
Modifică sentința nr. 519 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-.
Deschide procedura insolvenței privind pe debitoarea SC SRL și înaintează cauza aceleiași instanțe în vederea luării măsurilor necesare continuării procedurii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 iunie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, Lotus Gherghină |
Grefier, |
24 Iunie 2009
Red. / 3 ex.
Tehnored. /15.07.2009
Jud. sindic: - Tr. G
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|