Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 913/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 913
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 3: Ioan
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea SC SRL S împotriva Sentinței nr. 797/C/19.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11O. 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Prin Sentința comercială nr. 797/C/19.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Sibiua fost respinsă contestația formulată de debitoarea SC SRL S împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
S-a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea SC SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a fost numit administrator judiciar, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 500 lei lunar.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 17 iulie 2009, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 31 iulie 2009, pentru depunerea eventualelor contestații la 28 august 2009, iar pentru soluționarea contestațiilor și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 8 septembrie 2009.
S-a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 15 septembrie 2009, ora 11,00 la sediul Tribunalului Sibiu și s-a dispus convocarea creditorilor, cu ordinea de zi alegerea comitetului creditorilor, dispunându-se ca adunarea să fie prezidată de administratorul judiciar.
S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar la Banca Comercială Română din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, stabilindu-se ca acest cont să fie deschis de către administratorul judiciar.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:
Debitoarea este o societate comercială, în funcțiune, având ca administrator pe domnul.
Procedura insolvenței este declanșată la solicitarea creditorului, ce are o creanță certă, lichidă și exigibilă, a cărei cuantum este mai mare de 10000 lei.
În speță, în baza relațiilor comerciale existente între părți, creditoarea a prestat servicii în favoarea debitoarei (tipar reviste) în valoare de 23048,37 lei, pentru care s-au emis facturile fiscale nr. 750/9.11.2007 și nr. 854/17.12.2007 (fila 8), care urmau a fi achitate cu Bilet la Ordin în 10.12.2007 și respectiv cu Bilet la Ordin în 17.01.2008, conform mențiunilor cuprinse pe aceste facturi, semnate de primire.
Debitoarea a emis pentru plata acestui debit, la data de 10.11.2007, Bilet la Ordin pentru suma de 11523,96 lei, scadent în data de 10.12.2007 (fila 9), iar la data de 17.12.2007, Bilet la Ordin pentru suma de 11523,96 lei, scadent în data de 17.01.2008, ceea ce s-a apreciat că demonstrează recunoașterea datoriei de către societatea debitoare, întrucât biletele au fost refuzate la plată pentru lipsă totală disponibil în cont (filele 10, 12), s-a considerat că societatea debitoare nu dispune de fonduri bănești, respectiv depozite bancare, care să acopere debitul.
S-a reținut și că debitoarea a depus la dosar la filele 53-59 ordine de plată și chitanțe, prin care înțelege să facă dovada că a efectuat anumite plăți anterior promovării cererii de față, dar judecătorul sindic a apreciat că aceste plăți făcute apar nesemnificative față de cuantumul debitului avut față de creditoare.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 33 alin. 4 fost respinsă contestația debitoarei și, în consecință, s-a constatat că societatea debitoare se află în stare de insolvență, iar creanța creditoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe, debitoarea - contestatoare SC SRL Sad eclarat recurs, în termen, motivat și legal timbrat, solicitând să fie modificată integral, să fie admisă contestația sa și să se respingă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de creditoarea SC SRL. A pretins obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
A motivat recurenta că actele dosarului au fost analizate în mod superficial, în mod greșit apreciindu-se că numita creditoare deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, câtă vreme Judecătoria Timișoara, în dosar nr-, i-a respins cererea de emitere a unei somații de plată pentru aceleași facturi și aceleași sume stabilind, tocmai că această creanță nu este certă, lichidă și exigibilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3 pct. 6 și art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 și art. 304, 3041și 312.pr.civ.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, se constată că recursul este fondat.
La 19.05.2008, prin ordonanța nr. 6464/2008 dată în dosar nr-, depusă în recurs ( 38-42), Judecătoria Timișoaraa respins cererea formulată de creditoarea SC SRL în contradictoriu cu debitoarea SC SRL S, având ca obiect emiterea unei somații de plată a sumelor de 11.523,96 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 854/17.12.2007 și de 11.523,96 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 750/09.11.2007. A reținut instanța menționată că debitoarea a înțeles să conteste valoarea facturilor depuse de creditoare, invocând excepția de neexecutare a contractului pentru nerespectarea calității materialelor tipărite, susținând că deficiențele afectează grav imaginea de revistă din categoria "premium" pe care a încercat să o construiască.
A apreciat Judecătoria Timișoara că se impune administrarea de probe inadmisibile în procedura somației de plată și că se află sub semnul întrebării lichiditatea creanței.
În plus, societatea recurentă este în funcțiune, derulează contracte ( 15-29 dosar recurs) și a făcut plăți către bugetul de stat și ulterior pronunțării sentinței atacate.
Chiar dacă există emise și 2 bilete la ordin (de altfel, neinvestite cu formula executorie și care n-au fost depuse în original), în circumstanțele mai sus redate, întrucât creanța nu a făcut obiectul unui litigiu de drept comun care să fi fost finalizat în favoarea creditoarei, în mod nelegal a apreciat judecătorul sindic că sunt îndeplinite cerințele art.3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii, referitoare la creanță, care să o îndreptățească pe creditoare să inițieze cererea împotriva debitoarei.
Așa fiind, considerând că sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9.pr.civ. în baza art. 312 alin.1-3.pr.civ. va fi admis recursul debitoarei și se va modifica în tot sentința atacată, în sensul admiterii contestației debitoarei împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, cu consecința respingerii cererii SC SRL de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei-recurente.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL S împotriva Sentinței nr. 797/C/19.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Admite contestația formulată de debitoarea SC SRL împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Respinge cererea formulată de creditoarea SC SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei recurente.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.11.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.
Th.
Ex. 5/21.01.2010
Jud. sindic:
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga, Ioan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|